RĂZVAN NICOLESCU, ACER: "Piaţa unică de energie nu poate funcţiona fără creşterea interconectărilor"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 martie 2015

"Piaţa unică de energie nu poate funcţiona fără creşterea interconectărilor"

Uniunea Energetică nu poate fi creată fără să existe o piaţă funcţională de energie şi gaz natural, ne-a declarat Răzvan Nicolescu, preşedintele ACER (reglementatorul european al pieţei de energie şi de gaze). "Pentru ca o astfel de piaţă să fie, cu adevărat, realizată este nevoie de creşterea nivelului de interconectare şi de un cadru de reglementare cât mai armonizat", ne-a spus domnia sa.

Potrivit datelor Comisiei Europene (CE), în prezent, 12 state membre au conexiuni insuficiente pentru transportul de electricitate: Italia, Irlanda, România, Portugalia, Estonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Spania, Polonia, Cipru şi Malta.

Consiliul European din octombrie 2014 a făcut apel la statele membre să asigure interconectări, până în 2020, pentru transportul peste graniţă a cel puţin 10% din capacitatea instalată în unităţi de generare a electricităţii. Atingerea acestei ţinte necesită investiţii de circa 40 miliarde de euro.

Conform Comisiei Europene, o mai bună interconectare a reţelelor de transport energie electrică însemană şi o reducere a costurilor consumatorilor europeni cu valori totale între 12 miliarde de euro şi 40 miliarde de euro pe an, la nivelul UE.

În ceea ce priveşte piaţa gazelor, ţara noastră are interconexiuni cu Ucraina, prin care importă gaz din Rusia, dar şi cu Ungaria, care funcţionează tot pentru importuri. Conexiunile pentru exportul de gaze nu sunt posibile acum din punct de vedere tehnic, Transgaz estimând că acestea vor fi gata în 2019, cu ajutorul fondurilor europene.

Întrebat dacă va fi sau nu ACER unic reglementator al pieţei europene de energie şi gaze, Răzvan Nicolescu ne-a răspuns că se numără printre cei din Europa care cred că este nevoie de un reglementator unic european. Domnia sa apreciază: "Sigur, procesul nu este unul simplu din punct de vedere politic pentru că el prespune cedarea de suveranitate către Bruxelles, proces pe care o serie de state membre nu îl încurajează deloc. Eu sunt, însă, optimist. Să nu ne aşteptăm, însă, că se va întâmpla mâine, pentru că nu va fi aşa. Este un proces de durată".

ACER încurajează crearea unei pieţe funcţionale, cu mai multă lichiditate, cu mai multă transparenţă şi cu reguli comune.

În privinţa transparenţei cerute de CE pentru contractele de aprovizionare cu gaze încheiate de statele membre cu ţări din afara spaţiului comunitar (fiind vizată în special relaţia cu Gazprom), preşedintele ACER a spus că Autorităţile Naţionale de Reglementare au acces la toate datele din toate contractele. "Când REMIT va fi implementat şi ACER va putea avea acces la aceste date. Nu vă aşteptaţi ca datele cu caracter comercial să fie publicate pentru că un secret comercial nu poate fi divulgat".

CE a adoptat pe 17 decembrie 2014 Regulamentul de punere în aplicare a raportărilor privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT). Acest sistem are ca scop monitorizarea şi controlul tuturor tranzacţiilor cu energie şi gaze de pe teritoriul UE, atât cele de pe bursele specializate, cât şi cele directe, pe termen lung, încheiate în urma unor negocieri.

Proiectul Uniunii Energetice stipulează că eficienţa energetică (măsurile de reducere a consumului) a devenit o resursă în sine şi o prioritate pentru statele membre. Răzvan Nicolescu a spus că ţara noastră are un potenţial mare de creştere a eficienţei energetice.

Reducerea consumului de energie îmbunătăţeşte securitatea energetică, creşte competitivitatea economică şi ajută la lupta împotriva schimbărilor climatice. "Investiţiile în eficienţă energetică vor reprezenta, din ce în ce mai mult, o oportunitate pentru investitori", a conchis preşedintele ACER.

Uniunea Energetică are ca principii reducerea dependenţei de furnizori unici şi folosirea la maximum a energiei furnizate de statele vecine, însoţită de creşterea transparenţei în ceea ce priveşte acordurile încheiate cu ţările terţe, trecerea liberă a fluxului energetic peste frontiere, redefinirea pieţei energiei electrice, revizuirea dramatică a intervenţiilor statului pe piaţa internă şi eliminarea treptată a subvenţiilor dăunătoare mediului.

În proiect, eficienţa energetică este pe primul loc, iar tranziţia către o societate durabilă cu emisii reduse de carbon reprezintă, de asemenea, un obiectiv prioritar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb