RĂZVAN NICOLESCU, DELOITTE: "Tranzacţiile şi schemele de sprijin privind energia regenerabilă au afectat piaţa naţională"

A.M.
Ziarul BURSA #Companii / 9 noiembrie 2016

Tranzacţiile şi schemele de sprijin privind energia regenerabilă au afectat piaţa naţională de energie, deoarece unele tranzacţii s-au efectuat între aceiaşi operatori, lucru la limita legislaţiei de concurenţă, a declarat, ieri, Răzvan Nicolescu, consultant în cadrul Deloitte şi fost ministru al Energiei.

Domnia sa a adăugat: "Sper că lucrurile vor intra în normalitate cât mai rapid din acest punct de vedere. Normalitatea înseamnă ca cei care au investit în energiile regenerabile să primească ce li s-a promis la începutul schemei, iar piaţa de energie electrică să funcţioneze după cursul său propriu. Sunt companii care se tem că ar putea exista o problemă cu certificatele verzi şi au cumpărat pentru 2-3 ani cantităţi mari".

În opinia sa, cea mai importantă decizie de politică energetică, luată în acest an, a fost cea a Ministerului Mediului să lanseze un ambiţios program de finanţare pentru încărcătoarele destinate automobilelor electrice.

Oficialul Deloitte a menţionat că există companii româneşti, companii europene şi companii americane care negociază preluarea terminalului portuar de la Giurgiuleşti, a unor distribuţii de energie electrică din Republica Moldova şi preluarea unor companii din domeniul gazelor naturale şi derularea unor investiţii în explorare de hidrocarburi în Republica Moldova.

Domnia sa a arătat că aceste proiecte se vor concretiza în funcţie de rezultatul alegerilor de la Chişinău: "Mă aştept ca lucrurile să evolueze pozitiv, mă aştept ca o parte din aceste investiţii să se realizeze, să se creeze locuri de muncă în Republica Moldova, cu o condiţie, legată de ceea ce urmează să se întâmple peste câteva zile, adică şi cetăţenii din Republica Moldova să-şi aleagă lideri care să dorească să se întâmple aceste investiţii şi să-şi dorească această apropiere de lumea occidentală".

El a arătat că, în scurt timp, va fi demarată şi prelungirea până la Chişinău a conductei de gaze Iaşi-Ungheni, proiect susţinut din bani europeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb