Rebelii din Ucraina vor un "statut special" iar discuţiile asupra crizei se reiau vineri

A.C.
Internaţional / 2 septembrie 2014

Reprezentanţi ai separatiştilor proruşi, prezenţi ieri la discuţiile preliminare de pace asupra Ucrainei ce urmează a fi reluate mai târziu în această săptămână în capitala belarusă Minsk, au declarat că ar fi gata să rămână o parte a Ucrainei dacă li se garantează un "statut special", notează agenţia Reuters.

Reuniunea aşa-numitului "grup de contact", la care rebelii au spus de asemenea că una dintre condiţiile-cheie ale lor ar fi ca Kievul să pună capăt imediat ofensivei militare, s-a încheiat fără niciun detaliu anunţat dar cu o promisiune de a continua consultările.

Separatiştii şi-au anunţat cererea în timp ce armata ucraineană se confruntă cu eşecuri pe câmpul de luptă unde, potrivit Kievului, rebelii sunt sprijiniţi de cel puţin 1.600 de militari ruşi. Moscova neagă că are trupe în Ucraina.

Rusia, în special, a făcut presiuni pentru o nouă întâlnire a "grupului de contact", în care Ucraina este informal reprezentată de fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima.

Ambasadorul Moscovei la Kiev şi un înalt oficial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa au luat de asemenea parte la reuniunea de ieri, dar Ucraina nu are niciun negociator oficial prezent la masă.

Părţile se vor întâlni din nou vineri, au anunţat agenţiile ruse de presă citând declaraţia unui lider rebel prorus după reuniune.

"Acesta este doar începutul procesului", a declarat Andrei Purghin, unul dintre liderii autoproclamatei Republici Populare Doneţk, la televiziunea de stat rusă.

"Când continuă consultările pe 5 septembrie, vor fi discutaţi paşii spre o potenţială încetare a focului şi vom vorbi în mod activ despre un posibil schimb de prizonieri", a mai spus el.

La prima vedere, cererile separatiştilor nu par să fie acceptabile pentru Kiev întrucât le-ar lăsa rebelilor controlul asupra unui teritoriu din estul industrializat al Ucrainei, mai notează Reuters.

Dar liderii rebelilor, ale căror poziţii sunt susceptibile de a fi susţinute de Rusia, se vor baza pe recentele eşecuri militare ale Kievului ce vor cântări asupra oricărei decizii finale.

Sosind la discuţii, Purghin a declarat că separatiştii vor recunoaşterea unui statut special pentru teritoriile lor, cu dreptul de a avea propria politică de comerţ exterior pentru a le permite integrarea cu Uniunea Vamală condusă de Rusia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb