Recapitalizarea unei bănci din fonduri de urgenţă UE, posibilă doar dacă statul nu ar face faţă

F.A.
Internaţional / 9 iunie 2013

Ţările din zona euro vor putea solicita sprijin direct de la fondurile de urgenţă ale Uniunii Europene (UE) pentru băncile aflate în dificultate numai dacă o intervenţie la nivel naţional ar reprezenta un risc pentru solvabilitatea statului, relatează sursele de presă potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE).

În caz contrar, Mecanismul European de Stabilitate, fond cu resurse de 500 miliarde euro, ar urma să ofere linii de finanţare statelor afectate, pentru ca apoi autorităţile naţionale să fie responsabile de distribuirea banilor pentru restructurarea băncilor cu probleme, aşa cum s-a întâmplat în cazul Spaniei.

Facilitatea intervenţiei directe a Mecanismului European de Stabilitate la băncile cu probleme face parte din strategia Uniunii Europene de consolidare a sistemului bancar prin supraveghere comună şi printr-o procedură clară de a gestiona situaţiile de criză bancară.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb