RECHIZITORIUL A FOST INFIRMAT Surse: Procurorii reiau ancheta în dosarul Rompetrol II, dar sechestrul a rămas în vigoare

A.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 20 aprilie 2018

Surse: Procurorii reiau ancheta în dosarul Rompetrol II, dar sechestrul a rămas în vigoare

Ancheta DIICOT în Dosarul Rompetrol II, în care sunt urmăriţi penal patru foşti miniştri, se va relua, după ce rechizitoriul a fost infirmat, conform unor surse. Se pare, însă, că sechestrul de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice a rămas în vigoare, susţin aceleaşi surse.

Pe 31 mai 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererile formulate de DIICOT de începere a urmăririi penale pe numele a patru foşti miniştri implicaţi în mega-dosarul Rompetrol II, respectiv Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

Atunci, procurorii DIICOT au pus sechestru de 3 miliarde de lei pe bunuri şi acţiuni ale "KazMunayGaz International NV" (fostă The Rompetrol Group NV), "Oilfield Exploration Business Solutions" (fostă "Rompetrol") şi "Rompetrol Rafinare", în acest dosar, disjuns din cauza trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

În ciuda anchetei în derulare, Minis-terul Energiei estimează că va încasa în acest an 1,073 miliarde de lei din implementarea strategiilor de privatizare la societăţile Rompetrol Rafinare şi Electrocentrale Bucureşti.

Statul român mai deţine la Rompetrol Rafinare, prin Ministerul Energiei, un pachet de 44,69% din acţiuni.

Unii analişti consideră că, din proiectul de buget publicat, putem deduce că Ministerul Energiei a prelungit memorandumul cu KazMunaiGaz, aprobat prin hotărâre de Guvern în 2014, care viza în principal înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui fond de investiţii kazah-român în sectorul energetic (de un miliard de dolari) şi lansarea la privatizare de către statul român a pachetului de acţiuni de 26% din capitalul social al Rompetrol Rafinare SA Constanţa.

Anterior, fostul ministru Toma Petcu şi fostul premier Mihai Tudose au declarat că Memorandumul nu va fi prelungit.

Toma Petcu a spus, în noiembrie 2017, că Ministerul Energiei nu va prelungi memorandumul cu KazMunaiGaz, iar compania va trebui să-şi plătească datoria către stat pentru a-şi dovedi buna credinţă.

Anterior, Ministerul Energiei comunicase că o prelungire a Memorandumului încheiat în urmă cu patru ani de statul român cu KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol va fi dis-cutată după îndeplinirea a două condiţii, respectiv achitarea datoriei istorice a companiei faţă de statul român şi soluţionarea cauzei de către justiţie.

Dar, Guvernul a renunţat la datoria istorică, abandonând procesele din instanţă pe această temă şi acceptând conversia în acţiuni a unei părţi din datorie. În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de doar 71 milioane dolari şi a plătit dobânzi aferente de 24 milioane dolari.

Astfel, Ministerul Finanţelor a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare SA în iulie 2011, după ce KazMunai-Gaz a convertit în acţiuni 20,6 milioane de obligaţiuni nerăscumpărate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vladescu pe urmele lui Iliescu..... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb