Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată a ANRE depusă de Nuclearelectrica, în care compania energetică reclama că autoritatea i-a stabilit un preţ prea mic pentru vânzările de energie către piaţa reglementată, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit acestuia, CAB a găsit ca neîntemeiată cererea Nuclearelectrica, care cerea anularea parţială a Deciziei preşedintelui ANRE nr. 3906/20.12.2013 privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor reglementate pentru energia electrică livrată pe 2014 de SNN, precum şi emiterea unei decizii modificate în sensul recunoaşterii în calculul preţului reglementat a tuturor elementelor solicitate şi justificate de SNN care nu au fost luate în considerare de ANRE.
La sfârşitul anului trecut, autoritatea a stabilit că populaţia va fi alimentată cu energie produsă în principal de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, cea din urmă urmând să primească un preţ de 145,8 lei/MWh, în condiţiile în care pe piaţa liberă preţul era de circa 170 lei/MWh.
Producătorii de energie au acţionat ANRE în instanţă, pe motiv că preţul fixat nu le acoperea nici măcar costurile de producţie. De-abia în luna iunie ANRE a decis să recunoască în preţ introducerea taxei pe construcţii speciale şi să majoreze uşor preţul reglementat pentru Nuclearelectrica, la 154,07 lei/MWh, cu efect de-a lungul semestrului II.
Nuclearelectrica poate face recurs în acest caz în termen de 15 zile.