Redresarea Spaniei, între poveste şi realitate

Poveştile de adormit copiii au, aproape întotdeauna, o notă de magie, de suspendare a rea-lităţii, astfel încât să asigure vise frumoase celor mici.

O poveste asemănătoare, cel puţin conform cifrelor oficiale şi declaraţiilor guvernamentale, este spusă spaniolilor şi europenilor de cel puţin trei ani, însă visul frumos al redresării sustenabile a Spaniei refuză să se materializeze.

Cotidianul El Economista scria, cu câteva zile înainte de sfârşitul anului trecut, că "Spania va atinge în 2016 vârful PIB-ului înregistrat în 2008".

Dar cum s-a realizat această "performanţă" şi cât de sustenabilă este traiectoria de creştere? Ultimele date oficiale arată că redresarea PIB-ului real (exprimat în preţuri ale anului 2010) şi a celui nominal s-a realizat pe fondul unei creşteri accelerate a datoriei publice, în ciuda dobânzilor aflate la minime istorice şi a achiziţiilor susţinute ale obligaţiunilor guvernamentale de către BCE (vezi graficul 1).Datele de la Banca Spaniei arată că datoria publică, determinată conform Procedurii de Deficit Excesiv (PDE), a ajuns la 101% din PIB în T2 2016. Fără ajustările care exclud anumite datorii ale administraţiei centrale, administraţiilor regionale sau ale companiilor de stat, datoria publică totală a fost de circa 1,56 trilioane de euro în T2 2015, după o creştere cu 54,6 miliarde faţă de sfârşitul anului 2015, şi reprezenta 142,5% din PIB. În aceeaşi perioadă, datoria calculată după PDE a crescut cu 33,1 miliarde de euro. Fără comentarii!

Creşterea accelerată a datoriei publice a avut loc pe fondul unor deficite bugetare uriaşe, al căror minim post-criză a fost de 5,1% din PIB în 2015.

În ultima parte a anului trecut, în condiţiile crizei politice interne, Comisia Europeană a decis să nu amendeze Spania pentru depăşirea persis-tentă a ţintei de deficit bugetar, de 3% din PIB, stabilită prin Pactul de Stabilitate. Noul termen pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% este 2018.

Ultima prognoză a Comisiei Europene, din toamna anului trecut, arăta că deficitul bugetar al Spaniei se va reduce în continuare şi în 2016, până la 4,6% din PIB, iar apoi va ajunge la 3,8% în 2017, respectiv 3,2% în 2018.

Este greu de crezut că aceste prog-noze se vor îndeplini, având în vedere că prognoza economică, mai mult ca sigur foarte optimistă, indică o temperare a creşterii PIB-ului până la 2,3% în 2017 şi 2,1% în 2018, după un avans de 3,2% în 2015 şi 2016.

Mai există şi un alt motiv pentru care deficitul bugetar, în loc să scadă, va "surprinde" în sens contrar. De ce? Pentru că guvernul condus de Mariano Rajoy din 2011 a retras sume masive din fondul de rezervă al asigurărilor sociale pentru a acoperi diverse cheltuieli bugetare.

Fondul de rezervă a fost înfiinţat în 2000 şi a fost alimentat cu surplusul rămas în sistemul asigurărilor sociale. Aceşti bani ar fi trebuit să fie utilizaţi într-un viitor în care factorii demografici ar fi trimis bugetul asigurărilor sociale în teritoriu negativ. Până în 2008, guvernul a transferat 45 de miliarde de euro către fondul de rezervă, iar 17 miliarde a fost venitul din investiţii.

Conform datelor de la Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale, valoa-rea fondului de rezervă a atins un maxim de 66,8 miliarde de euro în 2011 (vezi graficul 2).

Apoi au venit "raidurile" succesive ale guvernului, începând din 2012, când a fost eliminată şi prevederea legală care limita suma anuală retrasă. În 2012 şi 2013, guvernul a "extras" 18,6 miliarde de euro din fondul de rezervă al asigurărilor sociale, apoi 15,3 miliarde doar în 2014. Recordul retragerilor s-a înregistrat anul trecut, peste 19 miliarde de euro, din care circa 9 miliarde s-au "consumat" doar în ultima lună din 2016, după soluţionare crizei politice care a durat aproape un an.

În fondul de rezervă au mai rămas acum doar 15,9 miliarde de euro şi prognozele din presa spaniolă arată că rezerva se va evapora complet în 2017.

Alberto Nadal, secretar de stat pentru buget în guvernul de la Madrid, a declarat că nu există motive de îngrijorare, deoarece scăderea fondului de rezervă al asigurărilor sociale s-a datorat unor factori ciclici, iar reluarea creşterii economice va determina şi redresarea fondului de rezervă. Nadal a admis, totuşi, că, în cel mai pesimist scenariu, deficitul fondului curent de pensii va fi acoperit prin noi emisiuni de obligaţiuni, adică prin creşterea datoriei publice.

Dar cum va mai fi posibil acest lucru, în condiţiile în care rata inflaţiei s-a accelerat semnificativ în ultima lună a anului trecut, până la 1,5%, iar randamentul obligaţiunilor de 10 ani a crescut de la 0,9% în octombrie 2016, până la 1,56% la sfârşitul săptămânii trecute?

Şi asta nu este tot. Lipsa încrederii în capacitatea de redresare economică sustenabilă a Spaniei a determinat şi ieşirea accelerată a capitalului de pe piaţa internă, după cum arată datele de la BCE privind soldul ţării în cadrul sistemului TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer), care facilitează decontarea în timp real pentru plăţile în euro (vezi graficul 3).

În noiembrie 2016, soldul negativ al Spaniei a crescut cu o rată anuală de 37,1%, până la 330,4 miliarde de euro. Recordul negativ a fost de 434,4 miliarde de euro şi a fost înregistrat în august 2012.

În aceste condiţii, oare cât timp va trece înainte ca tiparniţa BCE să rămână singura sursă de finanţare a datoriilor Spaniei?

Sigmar Gabriel, vicecancelarul Germaniei, a declarat recent pentru Der Spiegel că "nu mai este de neconceput o destrămare a UE".

Când vor studia acest fenomen, istoricii viitorului vor ajunge, probabil, la concluzia că un factor determinant al dezmembrării UE a fost şi încăpăţânarea autorităţilor europene de a promova poveşti de "succes" similare celei din Spania, în loc să-şi asume responsabilitatea şi să înfrunte curajos realitatea.