Reducerea pedepsei pentru deţinuţii din celule mici

Luciana Bănică
Politică / 7 noiembrie 2016

Un nou proiect de lege al ministerului Justiţiei, pus în dezbatere publică, prevede ca după o lună petrecută într-un spaţiu de sub trei metri pătraţi, un deţinut să primească o reducere cu trei zile a pedepsei, transmite Digi24.ro.

Raluca Prună a explicat că România este obligată să asigure compensaţii pentru deţinuţii care au fost închişi în celule mici, care nu respectă normele internaţionale.

În ultimii ani, Curtea Europeană pentru drepturile omului a condamnat România în zeci de situaţii pentru că nu a respectat drepturile fundamentale ale omului.

"Trebuie să recunoaştem că avem condiţii precare în penitenciare şi am creat aceste cadru în care un tip de recurs care nu e bănesc, dar poate fi evaluat în bani, e un tip de compensare pe care persoana deţinută în condiţii precare o poate primi", a spus Raluca Prună.

În alte ţări, precum Bulgaria, Grecia şi Italia, deţinuţii au primit bani pentru zilele petrecute în spaţii improprii. Ministrul Justiţiei a precizat că perioada petrecută după gratii trebuie să-l ajute pe condamnat să înţeleagă gravitatea faptelor comise şi să se reintegreze în societate. În tot acest timp, drepturile trebuie să-i fie respectate.

"Societatea trebuie să înţeleagă ca toţi cei care trec printr-un penitenciar şi îşi execută pedeapsa sunt persoane care au greşit, dar scopul fundamental al pedepsei e îndreptarea. Aşa încât eu invit întreaga societate şi sper ca în tot acest an în care am vorbit de conditţi precare şi sistemul penitenciar din România, sper ca societatea să devină mai tolerantă. Aceştia sunt cetăţeni ca şi noi, nu li s-a ridicat cetăţenia", a spus ministrul Justiţiei.

Numărul deţinuţilor care vor beneficia de reducerea cu trei zile a pedepsei după fiecare lună petrecută într-o celulă mai mică decât normele impuse va fi stabilit de o comisie specială. Va fi analizat cazul fiecărui deţinut în parte şi vor fi făcute măsurători pentru a vedea câte închisori alocă sub trei metri pătraţi pentru un deţinut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb