REFERATUL DNA ÎN DOSARUL RETROCEDĂRILOR DE PĂDURI: "Directorul Romsilva, admonestat de Hrebenciuc prin intermediul lui Ilie Sîrbu"

A.Z.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 4 noiembrie 2014

"Directorul Romsilva, admonestat de Hrebenciuc prin intermediul lui Ilie Sîrbu"

Adam Crăciunescu ar fi dispus subordonaţilor să nu împiedice retrocedările

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, reţinut recent pentru 30 de zile în dosarul retrocedărilor de păduri, l-a abordat pe Adam Crăciunescu, inculpat în dosar şi director al regiei de stat Romsilva, deplasându-se la biroul acestuia, unde a purtat o discuţie reproşând opoziţia la punerea în posesia a lui Paltin Gheorghe Sturdza la Bacău, arată referatul întocmit de procurorii DNA, care a intrat în posesia ziarului BURSA.

Din probe, a rezultat că atât Adam Ioan cât şi Bengescu Dan Costin (inculpaţi în dosar) i-au solicitat în mod direct lui Hrebenciuc Viorel să intervină pe lângă directorul general Romsilva, care, la rândul său trebuia să dispună juriştilor din cadrul Romsilva şi ai Direcţiei Silvice Bacău să aibă o atitudine necombatantă (n.r. pentru punerea în posesie), ceea ce s-a şi petrecut, notează procurorii în referat. "În acest context este de menţionat faptul că, în luna decembrie 2013, după ce a fost admonestat de Viorel Hrebenciuc prin intermediul lui Ilie Sîrbu, Adam Crăciunescu a dispus ca o juristă a Romsilva să nu mai reprezinte regia în cauzele ce privesc Domeniul Ghica Comăneşti şi să nu mai facă deplasări în afara Bucureştiului, ceea ce a afectat în mod direct drepturile patrimoniale şi interesele legitime ale companiei", conform documentului citat.

Procurorii DNA mai susţin că, la sfârşitul lunii octombrie 2013, Viorel Hrebenciuc şi-a intensificat demersurile în problema suprafeţelor de pădure vizate pentru restituire de către Paltin Gheorghe Sturdza (un alt inculpat în dosar, care ar fi trebuit să fie beneficiarul retrocedării pădurilor), sens în care l-a contactat telefonic chiar pe directorul Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-a reproşat "blocajele" instituţionale apărute.

În acelaşi scop, după ce a discutat despre problema restituirii suprafeţelor de pădure cu Paltin Gheorghe Sturdza, cu Bengescu Dan Costin şi Adam Ioan, în cursul lunii septembrie 2013, Hrebenciuc Viorel intervenise şi pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar, în conformitate cu strategia de acţiune convenită în prealabil cu Bengescu Dan Costin, mai indică referatul DNA.

Procurorii au constatat că Viorel Hrebenciuc a iniţiat şi derulat, începând cu august 2013, acţiuni de folosire a influenţei, la nivelul reprezentanţilor autorităţilor publice locale din judeţul Bacău şi, respectiv, Romsilva, ce au avut ca scop urgentarea procedurilor specifice de punere în posesie a numitului Sturdza Paltin-Gheorghe, cu o suprafaţă totală de circa 43.000 hectare de pădure, "chiar dacă punerea în posesie s-ar realiza cu încălcarea dispoziţiilor legale".

Viorel Hrebenciuc i-ar fi solicitat, începând de anul trecut, lui Ilie Sîrbu, să-i transmită mesaje obligatorii directorului general al Romsilva, referitoare la modul în care regia trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.277 ha pădure situată pe Valea Trotuşului, în acest fel obţinându-se foloase necuvenite de către Paltin Gheorghe Sturdza.

Procurorii mai notează: "S-a reţinut că, începând cu data de 19 aprilie 2013, în baza unei înţelegeri prealabile cu Bengescu Dan Costin, Prodan Victor Adrian, Hrebenciuc Andrei şi Mergeani Nicolae, inculpatul Hrebenciuc Viorel a determinat-o pe Drăgoi Carmen Elisabeta, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie, în data de 01 iulie 2013, un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Bengescu Dan Sorin pentru suprafaţa de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la preţul de 2500 de euro/ha.

Încheind promisiunea de vânzare cumpărare a terenului de 43.277 ha cu Paltin Gheorghe Sturdza prin persoane interpuse (ReşedinţaVârstnicilor SRL -controlată de Hrebenciuc Andrei), Hrebenciuc Viorel a disimulat adevărata provenienţă a folosului primit în schimbul influenţei sale. Folosul efectiv al lui Hrebenciuc Viorel constă în dobândirea anumitor drepturi evaluabile în bani din încheierea contractului cu Paltin Gheorghe Sturdza (ex. Varga Ioan Gheorghe a vândut aceleaşi drepturi cu suma de 12.000.000 euro)".

Ei mai susţin în referat că Viorel Hrebenciuc urma să fie recompensat cu o suprafaţă de teren pe care trebuia să o primească prin interpuşi, acesta fiind şi motivul pentru care l-a cooptat în demersurile pe care le realizează şi pe fiul său, inculpatul Hrebenciuc Andrei (arestat, de asemenea, în această cauză). "Practic, în schimbul influenţei şi a demersurilor concrete întreprinse de Hrebenciuc Viorel, inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe a acceptat vânzarea pădurii la un preţ subevaluat, urmând ca din preţul real care va fi obţinut, diferenţa să fie împărţită între inculpaţii Bengescu şi Hrebenciuc"; au conchis procurorii, care au calculat că "profitul" minim care urma să fie împărţit între Bengescu şi Hrebenciuc era de 43 milioane de euro.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb