Referendumul din 29 iulie, subiectul discuţiilor Comsiei de la Veneţia

F. A.
Politică / 10 septembrie 2012

Soluţia dată de judecătorii Curţii Constituţionale cu privire la referendumul din 29 iulie, dar şi unele sentinţe legate de ordonanţele de urgenţă ale Guvernului sau legi date de Parlament, au fost principalele subiecte ale discuţiei dintre membrii Curţii Constituţionale a României şi Comisia de la Veneţia, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

La sediul Curţii Constituţionale a României, a avut loc o întâlnire între plenul instanţei constituţionale şi o delegaţie de experţi ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), condusă de doamna Hanna Suchocka, Vicepreşedinte, şi alcătuită din domnii Sergio Bartole, Kaarlo Heikki Tuori, Schnutz Rudolf Dürr şi Thomas Markert.

"Discuţiile au urmărit următoarele aspecte: modul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat, în jurisprudenţa sa, cu privire la competenţa de legiferare a Guvernului în temeiul art. 115 din Constituţie, respectiv interpretarea şi aplicarea prevederilor alin. (6) al acestui articol care consacră interdicţia de reglementare, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, în domeniul legilor constituţionale, al regimului instituţiilor fundamentale ale statului, precum şi în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale prevăzute de Constituţie, Modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv abrogarea competenţei Curţii de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea hotărârilor plenului Camerei deputaţilor, plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului. Competenţa Curţii Constituţionale de a emite un aviz consultativ referitor la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României: prezentare comparativă a situaţiilor din 2007 şi 2012", se arată în comunicatul de presă.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb