REFERENDUMUL DIN GRECIA, ÎN ROMÂNIA Opţiunile noastre, într-un moment de cotitură

FLORIAN GOLDSTEIN
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iulie 2015

Opţiunile noastre, într-un moment de cotitură

Ai noştri par să fie mai hotărâţi decât grecii în a răspunde "nu", în cazul că ar participa la Referendumul din Grecia, căci aşa rezultă din sondajul făcut de GSSC Avangarde (conform site-ului stiripesurse.ro), dar şi din cel online iniţiat de ziarul BURSA printre cititorii săi, însă IRES prezintă rezultate care determină concluzia să fie şovăielnică.

Cifrele GSSC Avangarde (71% "nu") şi BURSA (54% "nu") ar sugera că, dacă ar fi în situaţia grecilor, atunci majoritatea concetăţenilor noştri ar vrea să respingă condiţiile creditorilor internaţionali.

Dar IRES pune o întrebare diferită - "Cum credeţi că vor vota grecii?", din care iese cu 56% "da".

Primele două sondaje ar indica o neaşteptată antipatie faţă de finanţele internaţionale, în condiţiile în care am manifestat o aderenţă populară neîntreruptă la Uniunea Europeană, ceea ce, probabil, că nu ilustrează neapărat capacitatea de a discerne între ele, ci, mai degrabă, este numai o problemă de timp ca publicul să le suprapună şi să aşeze semnul "identic" între ele.

Vasile Dâncu, preşedintele institutului de sondaje IRES, pare să ştie care ar fi opţiunile noastre, într-o situaţie similară cu a Greciei.

Dacă examinăm ce a spus într-un interviu difuzat de postul de televiziune Digi24, sâmbătă, el acordă atenţie preferinţei autohtone pentru "nu", care probabil că l-a sensibilizat: "... atunci când oamenii ţin cu grecii, de fapt se referă la România. Şi în România am făcut acest lucru. Am acceptat politici externe, făcute de alţii, politici de austeritate făcute de FMI, am acceptat pierderea resurselor. Ce se întâmplă acum? Planul acesta ce se impune acum Greciei prevede, de fapt, privatizarea tuturor resurselor care le-au mai rămas grecilor. De asta se opun grecii. Noi am făcut asta de-a lungul timpului şi nu ştim dacă am făcut bine".

El a adaugat: "Cred că trebuie să ne facem noi proiectul nostru, să avem grijă de resursele noastre, să mai spunem şi «nu» atunci când vine FMI-ul şi alţii să ne facă proiectul şi să ne gândim foarte bine".

Împotrivirea grecilor la condiţiile impuse de creditorii internaţionali însufleţeşte mişcările populare şi politice din Europa (dar şi de pe alte continente) adverse organismelor financiare internaţionale şi măsurilor dictatoriale adoptate de Uniunea Europeană în ultimii cinci ani.

Slăbirea coeziunii UE are loc într-un context internaţional economic, financiar, politic şi militar dificil; ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) s-au mobilizat să modifice ierarhiile ca să acceadă la deciziile de importanţă globală (China şi-a revendicat o cotă mai înaltă din Banca Mondială şi recent, a iniţiat o bancă alternativă la aceea); iar agresivitatea militară a Rusiei a generat presiuni economice reciproce cu UE, provocând suspiciuni între statele membre, dar şi o nesiguranţă politică în relaţiile europene cu Statele Unite, refulând în tensiuni în cadrul alianţei NATO.

NOTA

Ultimul sondaj din Grecia, difuzat duminică dimineaţa, arată o proporţie inferioară a celor care vor să respingă propunerile creditorilor internaţionali (43,4%), faţă de 44,8%, a celor care vor să le accepte.

Anterior, fuseseră difuzate patru sondaje:

- MRB: 43,3% "da", 42,9% "nu";

- GPO: 44,1% "da", 43,7% "nu";

- ALCO: 41,7% "da", 41,1% "nu";

- Public Issue: 42,5% "da", 43% "nu".

Se pare că un rol hotărâtor în aplecarea balanţei îl joacă închiderea băncilor şi cozile la bancomate.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. in sensul Mioritei draga Florian, bineinteles. Fantastic felul in care romanii sunt la unison cu prietenii nostri greci. Cu toate acestea in emisiunea de pe canalul central de televiziune domnul Giorgos Chondros, una dintre figurile care au tinut un statement pe 18.03.2015 cu ocazia inaugurarii EZB, eveniment desfasurat cum se stie pentru a crea premisele unei Europe a Solidaritatii. Discursul flamboyant al domniei sale m-a convins asupra sinceritatii domniei sale in aceasta seara cand textual a spus ca nu trebuie sa privim la Romania, Letonia , ci la tarile bogate ale Europei pledand de aceea pentru o impartire legitima a avantajelor economice. Cu alte cuvinte daca domnul director Treichl ne spunea ca suntem invatati cu brutalitatea si domnia sa nu ar fi putut sa adune atatea banci in Europa de Est daca nu actiona brutal si nu asemeni Maicii Tereza , cel putin domnul Chondros ne considera alaturi de letoni ca un fel de cetateni europeni pentru care sentimentele domniei sale au o componenta dureroasa in zona osului coccigian. Dupa ce am citit insa ca a fost un infocat membru al Partidului Comunist Grec si apoi a studiat la Viena m-am linistit ca nu am devenit intelept si m-am bucurat ca am ramas imbecil.

    1. Vina este a noastra ca prin comportamentul pe care il avem nu reusim sa atragem respect. Nu ne-au respectat politicienii care s-au tot perindat la guvernare, presedintie si parlament (fara majuscule ca nu este cazul). Pentru ei am fost doar ciobani buni de jefuit. De ce ne-ar considera strainii altceva? Avem multa "mizerie" in tara catre trebuie curatata Urgent. Problema este ca multi ne vor "ciobani" in continuare. Acum se formeaza la universitatile din strainatate o generatie foarte puternica de romani. Daca aleg sa revina in tara persepctivele pentru Romania sunt bune. Daca nu, vor contribui la marirea decalajelor dintre West si Romania, in detrimentul nostru. Sunt arma cu 2 taisuri a Romaniei.

    Raspunsul romanilor este reactia normala la toate deceptiile pe care le-au suferit in ultimii 25 ani de capitalism si democratie care, practic, au fost ani de miciuni, demogagie si jaf generalizat (intern si extern). Clasa politica trebuie sa reactioneze la acest mesaj CLAR al romanilor si sa opreasca vanzarea activelor catre parteneri "strategici" (acolo unde au mai ramas) si sa treaca la o valorificare interna a lor. Oameni cinstiti si buni specialisti inca mai avem. Din pacate insa acestia nu fac parte din clasa politica si nici nu accepta si nu sunt acceptati in mizeria de acolo.

    Pentru Grecia, Romania, Bulgaria si altele ca ele nu exista loc de intors. Mecanismul capitalisto-democratic nu-ti da de ales, desi asa pare, el te "stoarce" incet da' sigur...

    Putin spus:Ai noştri par să fie mai hotărâţi decât grecii în a răspunde "nu"......., votantii GSSC Avangarde şi BURSA sunt "gulerele albe" , cei care citesc si sunt in tema.

    Daca votul ar fi (fost) dat si de alde badea Ion, lelea Floarea sau "pungasii" (cei cu punga) primarilor de la sate, Europa s-ar fi crucit. 

    Am gresi tare daca ne-am lua dupa GRESITUL elenilor. 

    Ai nosti par, dar nu sunt. Nu te lasa aburit de pareri, Make. 

    1. Sigur ca da, parerile nu conteaza ca doar nu este democratie la noi ca sa conteze parerile.

      Hitler si Stalin tot la fel gandeau - ca nu conteaza parerile altora ci doar ale lor!!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb