Regele Mihai a rupt legăturile cu trecutul, la 90 de ani

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2011

Regele Mihai a rupt legăturile cu trecutul, la 90 de ani

Regele Mihai a făcut publică ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile "Hohenzollern-Sigmaringen", respectând astfel decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României. Pentru monarhiştii autohtoni, ziua de 10 mai capătă un plus de greutate în urma acestei decizii, importantă în primul rând din punctul de vedere al simbolisticii.

Într-un document semnat de Regele Mihai I şi transmis publicului prin Biroul său de presă se precizează următoarele: "Noi, Mihai I, în virtutea autorităţii noastre nedisputate ca şef al Casei Regale a României, luând în considerare decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent dinastiei şi Casei Noas-tre Regale, şi urmând datoria mea faţă de istorie şi faţă de urmaşii şi succesorii mei, ţinând cont de articolele 1(10), 15 şi Anexa 1 ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, adoptate de noi la 30 decembrie 2007, acţionând în conformitate cu voinţa mea liberă, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern (...) În conformitate cu dorinţele regretatului nostru bunic, Majestatea sa Regele Ferdinand I, şi cu decizia sa din anul 1921, familia regală a României şi membrii săi au purtat şi poartă numele de < al (a) României >. Dar începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu va mai purta numele de < Hohenzollern-Sigmaringen >, şi nu va mai fi cunoscută de la această dată sub numele de < Casa de Hohenzollern-Sigmaringen >. Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de < Casa Regală a României >".

Practic, de ieri au luat sfârşit toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern, membrii familiei regale a României renunţând definitiv la titlurile conferite de capii familiei princiare de Hohenzollern.

Casa de Hohenzollern este una dintre cele mai importante dinastii din istoria Europei, care a dat de-a lungul vremii regi şi împăraţi ai casei conducătoare de Brandenburg-Prusia (1415 - 1918) şi Germania Imperială (1871 - 1918). Şi-a luat numele de la un castel din Swabia, iniţial menţionat ca Zolorin sau Zolre (actualul Hohenzollern, din sudul Tübingen, în landul Baden-Württemberg). Burchard I este primul care a fost înregistrat ca strămoş al dinastiei, conte de Zollern în secolul al 11-lea. La a treia şi a patra generaţie de la acesta s-au format două linii de succesiune, Zollern-Hohenberg, dispărută până în 1486, şi conţii din Nürnberg, ai cărei moştenitori au ajuns până în zilele noastre. Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern care au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918. În ţara noastră, în anul 1866, casa de Hohenzollern este aleasă ca dinastie domnitoare de către clasa politică. Din această dinastie au făcut parte Carol I, principe al României (1866 - 1881) şi rege (1881 - 1914), Ferdinand I al României (1914 - 1927), Mihai I al României (1927 - 1930 şi 1940 -1947) şi Carol al II-lea al României (1930 - 1940).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb