REGIONALIZAREA  Instituţiile deconcentrate, în subordinea Consiliilor Judeţene şi Primăriilor

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Companii / 29 mai 2013

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Trecerea unor instituţii din administrarea centrală în cea locală, precum şi transferul de competenţe şi atribuţii în plan local, au fost subiecte abordate de participanţii la o întâlnire pe tema descentralizării, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

La această întânire a fost prezent şi Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Acesta a explicat ce transferuri de competenţe şi instituţii au fost propuse de la nivel central la cel local şi regional.

"Împreună cu reprezentanţii consiliilor judeţene şi cu primarii de municipii, oraşe şi comune a avut loc o dezbatere în cadrul căreia au fost creionate intenţiile de descentralizare pentru fiecare minister şi apoi concepţia de regionalizare, cu responsabilităţi care vor fi trecute de la nivel naţional la nivel regional şi de la nivel naţional la nivel local, atât la primării cât şi la consiliile judeţene", a spus Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului a exemplificat modul în care se va face transferul de competenţe şi instituţii în perspectiva regionalizării.

Astfel, s-a propus ca administrarea palatelor copiilor şi elevilor să fie făcută de administraţiile publice locale şi nu de Ministerul Educaţiei, cum este în prezent.

De asemenea, o altă modificare a fost propusă în Sănătate, urmând ca o parte din personalul direcţiilor de sănătate publică să fie transferat la consiliile judeţene. În aceste condiţii, la nivel local va rămâne activitatea de coordonare a spitalelor, iar la nivel central va fi activitatea de control al unităţilor medicale.

Totodată, s-a propus participarea consiliilor judeţene în consiliile de administraţie a caselor judeţe a asigurărilor de sănătate şi transferarea unui procent de 1 la sută din încasările caselor de sănătate către bugetele judeţene.

O altă propunere vizează trecerea agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în subordinea consiliilor judeţene, dar şi preluarea de către primării a instituţiilor de cultură care se află în subordinea Ministerului Culturii.

Tot în subordinea primăriilor ar urma să treacă şi direcţiile judeţene de tineret şi sport, precum şi cluburile sportive municipale, care, în prezent, sunt subordonate ministerului de resort.

Din subordinea Ministerului Transporturilor s-a propus transferul serviciilor de eliberare a avizelor şi licenţelor de la Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român, către consiliile judeţene. De asemenea, trenurile de scurt-parcurs vor fi administrate de regionalele CFR, iar cele de lung-parcurs de minister.

Totodată, direcţiile agricole şi autorităţile de îmbunătăţiri funciare ar urma să fie transferate din subordinea Ministerului Agriculturii în subordinea consiliilor judeţene.

Falcă a afirmat că finalizarea aces­tor transferuri ar urma să fie făcute până la sfârşitul acestui an, astfel încât, din 2014, funcţionarea aces­tora să fie cuprinsă în bugetele judeţene şi locale.

În ceea ce priveşte regionalizarea, primarul municipiului Arad a precizat că fondurile europene vor fi derulate prin cele 8 regiuni propuse, urmând să funcţioneze o autoritate naţională de management a proiectelor, care va avea 8 agenţii re­gionale, cu atribuţii de verificare.

Participanţii la întâlnirea de la Tulcea au propus ca la nivelul consiliilor locale şi judeţene să se exercite competenţe în special de adminis­trare, consiliile regionale să aibă competenţe legate de dezvoltarea regiunii, iar la nivel central să rămâ­nă cele legate de elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale, cele de reglementare şi cele de moni­torizare şi control.

Discuţiile de la Tulcea vor fi urmate de alte întâlniri de lucru, organizate periodic de MDRAP pentru detalierea procesului de descentralizare. Propunerile şi observaţiile formulate sunt centralizate la nivelul ministerului, care le va analiza şi le va transpune în proiecte de modificare a actelor normative existente în domeniul administraţiei publice.

În paralel cu întâlnirile de lucru pentru descentralizare, MDRAP organizează, în fiecare regiune de dezvoltare, dezbateri cu participare publică pentru procesul de regionalizare.

MDRAP este instituţia desemnată în februarie 2013, prin Memorandumul aprobat de Guvernul Româ­niei, să coordoneze pregătirea procesului de regionalizare-descentralizare.

Regionalizarea României ar putea fi făcută în 8 regiuni, luând în calcul influenţele culturale, migraţia populaţiei, stadiul de dezvoltare zonală, dar şi numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune, conform raportului Consiliului Consultativ pentru Regionalizare. Aradul ar urma să facă parte din Regiunea Vest, alături de judeţele Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb