Reindustrializare sau reînnoirea bazei industriale? (I)

Industria a revenit în centrul atenţiei statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi a instituţiilor europene. Şi în România, actualul Minister al Economiei îşi propune să elaboreze un program de reindustrializare.

România are nevoie de o nouă politică industrială care să fie, pe de o parte, racordată la priorităţile europene din acest domeniu, ce vor fi finanţate şi cu fonduri europene, iar, pe de altă parte, să ţină seama de particularităţile industriei româneşti, în funcţie de care vor fi stabilite obiectivele de atins şi mijloacele de realizare.

• 1. Factorii care au determinat interesul sporit pentru industrie

Putem identifica trei factori cu impact major pentru viitorul industriei: lecţiile crizei actuale; oportunităţile create de noile trenduri în economia globală; provocările la care trebuie să facă faţă economia europeană.

Lecţiile crizei actuale. Industria a fost mai rezistentă faţă de criză şi şi-a revenit mai repede. De exemplu, în România, luând în calcul creşterea reală, în anul 2012, producţia industrială era mai mare cu 9,8 la sută faţă de nivelul din anul 2008, în timp ce produsul intern brut a fost, în continuare, mai mic cu 3,4 la sută. Dar, exemplul cel mai concludent este evoluţia economică a Germaniei în timpul crizei, puternic susţinută de către competitivitatea firmelor sale industriale.

Diferite rapoarte ale Comisiei Europene (CE) au arătat că 80 la sută din investiţiile sectorului privat în cercetare-dezvoltare sunt făcute de către industrie, iar aceasta contribuie cu patru cincimi la exportul UE.

În concluzie, ţările cu o pondere mică a industriei în economie sunt mai vulnerabile în perioadele de criză. A fost reevaluat şi mitul că o economie cu o pondere tot mai mare a serviciilor înseamnă, întotdeauna, mai bine.

Pentru a crea un nou potenţial sus-tenabil de creştere în UE, este necesară reînnoirea industrială, deoarece industria reprezintă principala forţă care impulsionează cercetarea, productivitatea şi exportul (Comunicarea CE "O industrie europeană mai puternică pentru creştere şi redresare economică" COM (2012)final).

Oportunităţile create de noile trenduri în economia globală. Creşterea costului forţei de muncă în China, mărirea cos-tului transportului, problemele de logis-tică, reducerea preţului energiei, ca urmare a unor noi surse de energie (gazele de şist în SUA), precum şi progresul tehnologiilor au făcut ca de-localizarea producţiei şi a locurilor de muncă să nu mai fie un model de afaceri pentru multe companii.

Acest model este considerat depăşit de către Jeff Immelt, şeful de la General Electric, iar un raport special, publicat de către revista Economist, din 19 ianuarie 2013, confirmă regândirea de către companii a strategiilor de offshoring.

China rămâne însă o piaţă de des-facere cu un potenţial uriaş şi, prin urmare, investiţiile străine directe în China vor continua, dar având ca obiectiv principal aproprierea producţiei de locul de desfacere.

Această nouă realitate este şi o nouă şansă pentru industria din Europa, ca şi din SUA. Dar, analizele de specialitate atrag atenţia că aceas-tă şansă nu înseamnă reîntoarcerea la producţia de masă a bunurilor de consum sau a produselor energo-intensive. Industriile intensive în resurse şi energie, respectiv produsele metalurgice, chimice, maşinile şi echipamentele grele etc. pot fi fabricate mai bine în ţările care beneficiază de energie mai ieftină şi de resurse. Acum, prioritatea este construirea unui sector indus-trial care realizează produse intensive în cercetare (cunoaştere) şi de o calitate excelentă ("American industry is on the move", Sebastian Mallaby, Financial Times , 09/01/2013; "Made in the USA", Rana Foroohar , Bill Saporito, Time, April 22, 2013).

• Provocările noi la care trebuie să facă faţă economia europeană.

Revoluţia în tehnologie şi informaţie şi hiper-conectivitatea globală schimbă radical conţinutul şi modul în care se desfăşoară activităţile în fiecare industrie şi la fiecare loc de muncă. Orice persoană şi orice firmă pot avea access direct la cunoştinţele şi informaţiile care să le permită nu numai să-şi dezvolte potenţialul de inovare, dar să-şi creeze reţele globale pentru extinderea activităţilor economice. Economia cunoaşterii devine factorul esenţial în ridicarea standardului de viaţă, iar capacitatea de inovare şi formarea unei forţe de muncă având cunoştiinţele şi abilităţile cerute de noile locuri de muncă sunt pilonii noii economii.

Creşterea economică a căpătat un caracter multipolar, competiţia globală devine tot mai intensă, iar ţările emergente acţionează tot mai mult pentru mărirea ponderii produselor şi serviciilor cu valoare adăugată mai mare. În aceste ţări, are loc dezvoltarea rapidă a clasei de mijloc, cu modificările corespunzătoare în ce priveşte comportamentul de economisire, consum şi investiţii. În acelaşi timp, companiile îşi îndreaptă eforturile de cercetare dezvoltare şi pe realizarea de produse care se adresează grupurilor sociale cu venituri mai mici decât cele aferente clasei de mijloc (reverse inovation).

În curând, în această lume nouă, nu se va mai discuta despre ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare, ci despre ţări care favorizează dezvoltarea unui potenţial mare de imaginaţie (creativitate) şi ţări cu un potenţial mic de imaginaţie (Thomas L. Friedman, International Herald Tribune, 13/02/2012).

Schimbările climatice şi dezvoltarea sustenabilă au provocat, cel puţin în UE, un răspuns puternic prin politicile care încurajează formarea unei economii bazate pe un conţinut redus de carbon, pe surse de energie regenerabile şi pe o eficienţă crescută în folosirea resurselor. Aceste politici au creat însă şi riscul pierderilor de competitivitate pentru multe companii din UE, în raport cu firmele din ţările din afara UE, care nu tratează cu aceeaşi seriozitate schimbările climatice şi nu impun firmelor respective standarde comparabile cu cele existente în UE ("The future of industry in Europe - the challenges and opportunities of competing on global level", Heinrich, Hiesinger, Chairman of the Executive Board, of ThyssenKrupp AG, European Ideas Network Summer University, Berlin, October 4, 2012).

În fine, companiile din UE se confruntă cu efectul schimbărilor demografice, respectiv reducerea numerică a populaţiei şi îmbătrânirea aces-teia. Atât statele membre ale UE, cât şi firmele au nevoie de adaptarea politicilor la aceste schimbări demografice, care impun costuri suplimentare pentru bugetele publice şi bugetele firmelor.

• 2. Noua politică industrială a Uniunii Europene

Comisia Europeană a propus statelor membre şi celorlalte instituţii europene adoptarea de politici indus-triale care să asigure o creştere a ponderii industriei la 20 la sută din produsul intern brut, la orizontul anului 2020 (faţă de 15,6 la sută, în prezent).

Fundamentele conceptuale ale acestor politici au în vedere:

- valoarea adăugată industrială poate fi mărită prin creşterea competitivităţii, iar, pe termen lung, capacitatea de inovare este principala forţă motrică a acestei creşteri. CE urmăreşte realizarea unui sector industrial care creează produse intensive în cercetare şi bunuri de calitate excelentă, de care depinde calitatea vieţii oamenilor în secolul 21;

- folosirea eficientă a resurselor şi mai ales a energiei răspunde atât cerinţelor economiei, cât şi celor de climă, fiind necesară decuplarea creşterii economice de mărirea consumului de resurse;

- schimbările climatice impun tranziţia spre o economie care realizează produse şi servicii cu un conţinut mic de carbon;

- menţinerea caracterului deschis al pieţei unice, a competiţiei corecte, respectarea regulilor privind ajutorul de stat şi prevenirea tendinţelor protecţioniste.

Mai multe documente ale CE au fixat priorităţile noii politici indus-triale europene (Europa 2020, Orizont 2020, Antreprenoriat 2020- plan de acţiune, "Comunicarea asupra politicii industriale cu propuneri de politică pentru întărirea industriei europene", "O industrie europeană puternică pentru creştere şi redresare economică" ş.a.).

Cei patru piloni ai noii politici industriale europene se referă la:

- asigurarea unor condiţii pentru stimularea de noi investiţii, adoptarea de noi tehnologii şi mărirea eficienţei resurselor. Se au în vedere nu numai orientarea fondurilor de cercetare - dezvoltare în aceste direcţii, dar şi îmbunătăţirea cadrului economic şi social pentru o industrie europeană competitivă, atractivă pentru investitori;

- condiţii mai bune de piaţă. Se va acţiona pentru mai buna func-ţionare a pieţei interne, inclusiv pentru realizarea pieţei unice a energiei electrice şi a gazelor naturale. Vor fi accelerate negocierile cu alte ţări din afara UE pentru deschiderea de noi pieţe internaţionale şi, în primul rând, cu SUA;

- accesul la finanţare. Vor fi mobilizate resurse publice pentru susţinerea inovaţiei, în special de către întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi îmbunătăţirea participării companiilor la pieţele de capital, inclusiv pentru stimularea dezvoltării pieţei capitalului de risc, care joacă un rol major în transformarea unei inovaţii în succes comercial;

- creşterea investiţiilor în capitalul uman şi formarea abilităţilor necesare pentru noile locuri de muncă.

De asemenea, CE a identificat şase domenii prioritare pentru inves-tiţii şi inovaţii având ca scop crearea infrastructurii industriale pentru o nouă societate industrială, ca urmare a ceea ce literatura de specialitate numeşte "a treia revoluţie industrială" , bazată pe energia verde, noi metode de producţie, noi materiale şi realizarea de mijloace de transport "curate":

- tehnologii de prelucrare avansate pentru o producţie "curată" (cum este noua tehnologie de realizare a produselor prin sistemul "3-D printing"). CE apreciază că piaţa pentru aceste noi tehnologii se va dubla până în 2020;

- tehnologii care măresc potenţialul tehnologic în toate sectoarele : micro - şi nano-electronice, materiale avansate, biotehnologie industrială, nanotehnologie ş.a. Piaţa pentru aceste tehnologii se va mări cu 50 la sută, până în anul 2020;

- industriile bazate pe procese bio. Aceste industrii folosesc resursele reînnoibile sau aplică procese bio în activităţile lor de producţie;

- materii prime, industrii şi construcţii sustenabile, prin reducerea costurilor, creşterea eficienţei resurselor şi a energiei şi micşorarea risipei;

- vehicule şi nave "curate";

- reţele inteligente, inclusiv sisteme de stocare şi echilibrare a capacităţilor de producere a energiei din diferite surse, sisteme inteligente de măsurare a consumului etc.

UE îşi propune să realizeze o nouă politică industrială europeană prin parteneriatul său cu statele membre şi industrie. De asemenea, abordarea structurată a UE pentru noua politică industrială nu exclude demersuri sectoriale şi punctuale ca, de pildă, analizele ce vor fi definitivate în acest an cu privire la factorii de risc care afectează competitivitatea industriei europene a oţelului şi la acţiunile necesare pentru prevenirea producerii acestor riscuri.