Reîntoarcerea la clasa de mijloc

Pasagerii sunt rugaţi să rămînă, liniştiţi, la locurile lor! Nu există nici un motiv de panică! Nu este vorba despre societatea de azi a României! Cei care redescoperă, la nivelul discursului politic, tema clasei de mijloc sunt americanii! Atît în tabăra democraţilor, cît şi în cea a republicanilor, se pregăteşte deja viitoarea bătălie pentru Casa Albă. Candidaţii parcă au tras cu toţii acelaşi bilet de examen. Îşi dau probele preliminare de capacitate, în faţa electoratului, cu acelaşi subiect: "clasa de mijloc".

Seamănă, dar nu răsare!, va zice pe bună dreptate cititorul! Mă bate, totuşi, gîndul că vechiul adagio al Satirelor lui Horatius, "mutato nomime de te fabula naratur" ar putea să ne ajute să înţelegem mai bine, uitîndu-ne în grădina vecinilor de peste Atlantic, ceea ce se întîmplă pe ogorul nostru.

Centralitatea temei "clasei de mijloc" în discurul teoretic (economic, sociologic), dar şi în dezbaterile şi confruntările politice, practice, începe cu Weber. Max Weber: "Etica protestantă şi spiritul capitalismului". În termenii lui Sombart, constată marele sociolog german, economiile pot fi orientate fie spre "satisfacerea nevoilor", fie spre "cîştig" şi "posibilitatea de cîştig". Economiile capitaliste fac parte din această a doua categorie. Weber introduce în interiorul ei o nouă diferenţiere, cea dintre capitalismul modern, "bazat pe mentalitatea care aspiră în mod profesional, sistematic şi raţional la un cîştig legitim" şi capitalismul pe care astăzi îl numim de tip "predator", "bazat pe monopoluri" şi reglementări menite să le apere, cu orice preţ, poziţiile. Weber nu se sfieşte să includă în această din urmă categorie "băncile de emisiune" sau "marele comerţ". Acest capitalism modern nu s-a născut de la sine, ci a fost adus pe lume de nişte categorii noi de oameni ai societăţii care se pregătea să rupă, uneori violent, cum a fost cazul în Franţa, alteori treptat, dar nu mai puţin traumatic, cum a fost cazul în Anglia, cu condiţiile economice şi politice ale societăţilor de tip nobiliar-feudale. De la celebra scrisoare a lui Cromwell, către Parlamentul cel lung, în care le cere reprezentanţilor să înlăture "abuzurile tuturor profesiilor" şi postulează că "dacă există una care sărăceşte pe cei mulţi ca să îmbăgăţească pe cei puţini, aceasta nu concordă cu esenţa unei comunităţi", pînă la programele preşedintelui Johnson, menite să realizeze proiectul "Great Society", ale cărui ecouri răzbat astăzi în programul conservatorilor britanici (Steve Hilton, conceptul "Big Society"), istoria modernă este pavată, de la un capăt la celălalt, cu temele "clasei de mijloc". Motivul este evident: fără ea nu există capitalism modern! Există, ba chiar şi prosperă, însă, tot felul de alte "capitalisme" din categoria celor "predatoare". Cel puţin începînd cu a doua jumătate a secolului XX şi pînă astăzi, acestea au fost încurajate, hrănite cu legislaţie şi condiţii politice favorizante, au fost "idealizate" ideologic. Problema este că, aproape de sfîrşitul "reprezentaţiei", lumea întreagă se află într-o criză pe care nimeni nu se mai sfieşte să o considere "mama tuturor crizelor"! Iar, soluţiile nu se arată deloc la orizont. De aceea, orice aduce a soluţie pare bună şi chiar dacă nu este, tot este încercată, în lipsă de altceva! Ce-ar mai putea urma după "dezmăţul monetar" de proporţii cosmice, în care lumea s-a afundat? Poate "reîntoarcerea la origini"! Iar, la origini, se află "clasa de mijloc"! Acest nou catehism a ajuns să fie predicat pînă şi de cei mai "înrăiţi" susţinători, mai acum două decenii", ai "capitalismului sălbatic"; cazul notoriu şi infinit ironic fiind cel al lui Jeffrey Sachs. Lovit de fulgerul iluminării, Sachs constată acum, ("The Price of Civilization"): "mulţi din elitele Americii - dintre cei super-bogaţi, CEO şi mulţi dintre colegii mei din lumea academică - au abandonat responsabilităţile lor sociale. Au plecat la vînătoare de averi şi putere şi "la dracu cu restul societăţii"! Care este soluţia lui Sachs? Părăsirea căilor rătăcite şi damnate ale "capitalismului de pradă" şi reîntoarcerea la valorile tradiţionale, nu doar ale societăţii americane ci, mai general, ale societăţii în care clasa de mijloc a fost principalul vector al dezvoltării, elementul decisiv care a ţinut balanţa între tendinţele care împing societatea spre hiper-polarizare şi dezastru social şi cele care împiedică dezvoltarea pozitivă, bazată pe muncă, productivitate, economisire, folosire judicioasă a oportunităţilor sociale, de la cele de investiţie, la cele educaţionale şi culturale.

Cum stau lucrurile pe la noi? De la Eminescu la Madgearu, toţi reprezentanţii de marcă ai gîndirii sociale din România au constatat şi au plîns eşecul apariţiei şi manifestării acestei miraculoase "clase de mijloc"; unii oferind şi explicaţii, cît se poate de pertinente, pentru "refuzul istoric" al societăţii României de a "îmbrăţişa" modelul clasic al dezvoltării capitaliste. Ba că n-avem tradiţie a dezvoltării comunitare de tip urban-industrial, ba că suntem ortodocşi şi nu protestanţi, ba că am fost mereu în lipsă acută de capital, ba că între cei care au promovat capitalismul în spaţiul economic şi social al României cîştig de cauză au avut mereu promotorii-profitorii celui de "pradă", în detrimentul celui de tip weberian etc. A urmat experienţa istorică a "bolşevismului", înstăpînit asupra României o jumătate de secol şi mai bine, care nu avea cum şi nici interes să creeze o nouă "clasă de mijloc", avînd grijă ca pe cea "moştenită" să o trimită în puşcării şi pe lumea cealaltă, cît mai repede şi în proporţii de masă. Aşa ne-a "găsit", ori a dat buzna peste noi, "Decembrie 1989". Ce s-a întîmplat în cele două decenii şi jumătate cu "destinul capitalist" al României? Nimic care să aducă cu modelul bazat de vectorul istoric al "clasei de mijloc". Dimpotrivă! O societate împărţită radical în "stăpîni" (cu liota lor de slugi) şi "sclavi", a decopertat stratul superficial al "foştilor stăpîni", pe locul cărora s-au năpustit cele mai bine plasate, în raport cu instituţiile şi instrumentele puterii", dintre categoriile de foste slugi. S-a reînprospătat categoria "slugilor" puterii, iar restul, uriaşa majoritate au rămas acolo unde erau: sclavi ai statului şi condiţiilor sub-minimale pe care el le poate întreţine şi oferi, dată fiind uriaşa risipă şi distrugere generată de aviditatea noilor sosiţi la "ospăţul gratis" din bucatele puterii şi "imbecilitatea administrativă", propagată ca un cancer în toate structurile locale şi centrale, prin mecanismul falselor competenţe acoperite cu diplome universitare fără conţinut, ori de selecţia riguroasă a noii armate de funcţionari publici, pe pricipiul arhicunoscut "PCR" - pile, cumetrii, relaţii! De altminteri, gradul de polarizare al societăţii, în ultimele două decenii, este cea mai bună dovadă că modelul pe care îl urmăm nu are cum să genereze condiţiile de promovare şi prosperitate ale clasei de mijloc. Va să zică, nimic nou pe frontul bătăliilor mereu pierdute pentru naşterea acestui "Făt Frumos", care, pentru societatea României, vorba poetului, era pe cînd nu s-a văzut, azi îl vedem şi nu e!