Relaxarea monetară nu a contribuit la îmbunătăţirea sănătăţii băncilor

Politicile monetare neconvenţionale adoptate în ultimii ani de principalele bănci centrale, termen care se referă mai ales la relaxarea cantitativă şi menţinerea dobânzii de intervenţie aproape de zero, au avut ca scop declarat stabilizarea sistemului bancar şi crearea condiţiilor pentru relansarea creşterii economice.

Ultimul obiectiv s-a dovedit un eşec incontestabil, mai ales în Europa şi Japonia. A fost realizat, atunci, obiectivul stabilizării şi întăririi sistemului bancar?

Din păcate, şi aici succesul se lasă aşteptat, iar demonstraţia este oferită de un studiu recent de la FMI (n.a. " The Effects of Unconventional Monetary Policies on Bank Soundness", 13 august 2014).

"Deşi se presupune adesea că politicile monetare neconvenţionale sunt benefice pentru bănci, există puţine dovezi în sprijinul acestei ipoteze", susţin cei doi autori, Frederic Lambert şi Kenichi Ueda.

Dimpotrivă, "pe termen mediu, politicile monetare prea relaxate pot afecta negativ băncile", deoarece, prin aplatizarea curbei randamentelor, băncile sunt "stimulate" să-şi crească gradul de leverage şi să-şi asume riscuri mai mari. Adică băncile centrale au creat toate condiţiile ca instituţiile financiare să beneficieze de acelaşi mediu care a permis acumularea dezechilibrelor din perioada premergătoare crizei financiare globale.

Analiza celor doi economişti de la FMI arată şi amplificarea unui fenomen îngrijorător: creşterea riscului de credit al băncilor, în condiţiile în care efectul asupra valorii lor bursiere ajunge nesemnificativ după câţiva ani.

În timp ce modelul lor arată că efectele politicilor monetare neconvenţionale au determinat o creştere similară a riscului de credit pentru băncile din SUA şi Marea Britanie, la nivelul zonei euro avansul a fost de două ori mai mare. Mai mult, în zona euro şi Marea Britanie, "acţiunile băncilor au scăzut pe fondul relaxării monetare", un fenomen care nu s-a întâlnit în Statele Unite.

În cazul SUA, evoluţia preţului acţiunilor bancare a fost influenţată pozitiv de relaxarea cantitativă, efectul fiind mult mai important pentru acţiunile băncilor mari. Se poate spune, deci, că Federal Reserve şi-a adus o contribuţie serioasă la anularea consecinţelor pentru instituţiile financiare cele mai afectate de "greşelile" trecutului şi la instituirea unui mediu financiar profund viciat de hazardul moral.

Cei doi economişti de la FMI au analizat şi efectul politicilor neconvenţionale asupra "reparării" bilanţurilor bancare prin eliminarea activelor toxice.

Din nou supriză. "Când dobânzile sunt foarte scăzute, băncile pot refinanţa creditele existente sau acorda noi credite firmelor neviabile în condiţiile unor costuri nesemnificative", arată Lambert şi Ueda, adică "băncile au tendinţa să evite repararea bilanţurilor".

În plus, cerinţele mai mari de capital determină o "creştere a percepţiei costului de recunoaştere a pierderilor". Din perspectiva pasivelor bilanţiere, dobânzile de politică monetară apropiate de zero au ajutat băncile să-şi reducă riscul de refinanţare, în condiţiile în care instituţiile financiare şi-au înlocuit datoriile pe termen scurt cu datorii pe termen mai lung.

Lambert şi Ueda au mai constatat şi o creştere a raportului dintre activele ponderate în funcţie de risc şi activele totale ale băncilor în anii de relaxare cantitativă, acest fenomen având potenţialul de a întârzia "repararea bilanţurilor, în special în cazul băncilor mai mici".

Dar reflectă aceste "active ponderate" adevăratele riscuri din bilanţurile băncilor? Nu prea, mai ales în condiţiile în care multe instituţii financiare folosesc sisteme de gestionare a riscurilor cumpărate de la furnizori externi.

Revista de specialitate Risk a scris recent despre "ordinele Fed-ului către bănci pentru deschiderea cutiilor negre". Se pare că banca centrală a Statelor Unite nu are încredere în modelele externe utilizate de bănci pentru estimarea riscurilor, în special a celui de credit, în condiţiile în care este prevăzut un nou test de stres în 2015. "Nu există niciun model extern care să îndeplinească toate condiţiile impuse de Fed, toate au deficienţe", a declarat un expert de pe Wall Street pentru revista Risk.

Teoretic, o bancă centrală nu ar avea de ce să caute nereguli în modelele de risc ale băncilor comerciale, orice greşeală fiind penalizată de piaţă prin faliment. Dar în această epocă a intervenţiilor omniprezente, chiar dacă rezultatele promise nu se arată, orice este permis şi legal.

Deşi cei doi economişti au avut grijă să precizeze că opiniile lor nu reprezintă şi punctul de vedere al FMI, concluziile lor reprezintă un argument suplimentar în dezbaterea din jurul modului în care băncile centrale trebuie să renunţe la politicile neconvenţionale.

Este posibil ca subiectul să fie abordat inclusiv la apropiatul simpozion anual organizat de Federal Reserve la Jackson Hole, unde tema discuţiilor este "reevaluarea dinamicii pieţei muncii". Oare se va aborda şi menţinerea artificială în viaţă a firmelor neviabile de către bănci? Dar creşterea riscurilor bancare generate de întârzierea nepermisă a reparării bilanţurilor instituţiilor financiare, riscuri care se manifestă şi la nivelul economiei reale prin blocarea restructurării companiilor?

Se pare că acţiunile principalelor bănci centrale nu mai pot fi justificate nici măcar din perspectiva menţinerii unei iluzorii stabilităţi în sistemul financiar şi ultima necunoscută este răspunsul la o întrebare simplă. Când va vedea toată lumea că "împăratul este gol"?