REMUS BORZA: "Mi-ar plăcea ca guvernul Grindeanu să aibă mai mult curaj în faţa multinaţionalelor" (II)

Reporter: Care va fi efectul liberalizării pieţei gazelor asupra consumatorilor?

Remus Borza: Nu există niciun motiv pentru creşterea preţului gazelor la populaţie, în condiţiile în care obligăm pe toată lumea să-şi oferteze întreaga producţie de gaze nediscriminatoriu şi transparent pe o platformă publică, administrată de OPCOM sau de Bursa de Mărfuri. Eu am susţinut liberalizarea pieţei gazelor, în Comisia de Industrie şi Energie din Camera Deputaţilor.

Au fost unii cărora le-a fost frică de faptul că preţul gazelor, după liberalizare, va creşte de 3-4 ori. Dar nu mai putem avea asemenea frici, după liberalizarea pieţei energiei şi a gazelor pentru industrie.

Am trecut deja prin procese similare.

Preţul mediu al energiei a scăzut de la 220 lei, cât era în 2012, la 145-150 lei, în prezent.

După liberalizare, preţul energiei a scăzut cu 40%.

În urmă cu doi ani de zile, am demarat liberalizarea preţului la gaze pentru industrie, iar efectul a fost tot scăderea preţului.

La Hidroelectrica, am reuşit să scăpăm de băieţii deştepţi, dar nimeni nu se atinge de băieţii deştepţi de la Petrom şi Romgaz, care şi azi încheie contracte directe, pe sub masă, cu clauze secrete.

În concluzie, este evident că sunt pentru deschiderea şi liberalizarea totală a preţului la gaze şi pentru consumatorul casnic. Pe de altă parte, înţeleg să subvenţionez preţul la gaze doar pentru acei cetăţeni cu venituri modeste şi care sunt definiţi de lege ca şi consumatori vulnerabili şi nu pentru 3,2 milioane de consumatori pentru care se acordă în prezent subvenţia.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la ordonanţa de urgenţă de acordare a 90% din profitul companiilor de stat către acţionari?

Remus Borza: Nu poţi să ceri companiilor să facă investiţii atât timp cât tu, statul român, le iei banii de investiţii, prin dividende. În mod normal, statul trebuie să se bucure că mai are firme care fac profit, iar acel profit trebuia lăsat companiilor ca să îl reinvestească.

Sigur că e şi dreptul acţionarilor să îşi ia dividende, dar 50-60% din profit era mai mult decât suficient.

Investiţiile sunt cele care generează locuri noi de muncă şi venituri suplimentare la bugetul de stat şi care asigură competitivitatea companiilor de stat.

Este un cerc vicios şi este multă demagogie, mult populism în discursul public. România poate creşte sănătos doar prin investiţii. Anul trecut, am avut o creştere economică remarcabilă de 4,8%, de două ori mai mare decât media la nivel european.

Pe mine mă îngrijorează, însă, că 13,5% a însemnat creşterea consumului, în condiţiile în care, în 2008, aveam în jur de 10% şi am zis că este mare. După care a urmat recesiunea. 13,5% nu ne mai dă nici un fior acum. Credem iarăşi, fără temei, ca în 2007 sau 2008, că suntem imuni la crize. Crizele au o anumită ciclicitate. În perioadele de creştere economică trebuie să îţi faci rezerve în trezorerie şi în visteria ţării şi trebuie să ai excedente şi nu deficite bugetare, cu care să te finanţezi în perioadele de recesiune.

Anul trecut, am avut 38 de miliarde de lei alocaţi pentru investiţii şi am cheltuit doar 17 miliarde de lei. Din păcate, România nu învaţă din greşelile trecutului şi guvernele nu învaţă din greşelile precedentelor guverne.

Se pare că o să sacrificăm şi anul acesta investiţiile ca să ne încadrăm în indicatorii macro-economici agreaţi cu UE, în ţinta de deficit de 3%.

Reporter: Despre Fondul Suveran de Investiţii ce ne puteţi spune?

Remus Borza: Fondul Suveran trebuie să se facă.

Guvernul Grindeanu îşi va face bagajele în toamnă, când va fi nevoit să facă o rectificare negativă la buget, dacă nu va face nişte lucruri pe care i le-am spus încă din luna ianuarie ministrului de finanţe, la audierea pentru investitură şi, ulterior, la dezbaterile pe buget.

Odată angajate prin legea bugetului, cheltuielile te obligă. Românul moare cu tine de gât dacă îi mai iei 15-20% din salariu.

Există o axiomă în contabilitate şi în materie de construcţii bugetare. Cheltuielile sunt întotdeauna certe. În schimb, veniturile sunt aleatorii şi incerte.

Noi am construit bugetul de stat pe cheltuieli de 278 miliarde de lei, la venituri de 253 de miliarde de lei. Diferenţa s-ar încadra în acel deficit de 3%.

Dar dacă statul nu reuşeşte să facă veniturile de 253 miliarde de lei?

Să nu uităm că, anul trecut, am avut cel mai prost grad de colectare din ultimii 15 ani, de doar 221 de miliarde de lei, care înseamnă 29,3%. Este cel mai mic grad de colectare din întreaga Europă.

Având în vedere fiscalitatea rezonabilă, nu avem nici o scuză să nu ne plătim dările. Sigur că e şi o problemă de conştiinţă civică, de educaţie şi cultură fiscală a fiecărui cetăţean.

Românii trebuie să aibă reprezentarea faptului că, din contribuţiile lor, se finanţează marile sisteme publice: învăţământ, sănătate, infrastructură, administraţie, armată. Degeaba vrem drumuri, autostrăzi, dacă nu ne plătim impozitele. Degeaba vrem spitale ca afară, cu tehnică de investigaţie medicală şi cu medici bine plătiţi, dacă nu sunt bani la buget. Orice am face pe lumea asta avem nevoie de bani. Avem o evaziune foarte mare în special pe zona de TVA. Anul trecut, de exemplu, a fost de circa 7 miliarde de euro.

Guvernul Grindeanu trebuie să ia nişte măsuri urgente până la 1 iulie 2017, nu în 2018 sau 2020, cum apar în programul de guvernare al PSD.

În 2014, Guvernul Ponta a dat o ordonanţă care obligă agenţii economici să îşi conecteze casele de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF. S-au investit zeci de milioane de euro în infrastructura IT a ANAF. În momentul în care sistemul acesta va funcţiona, atunci va exista trasabilitatea fiecărui leu pe TVA şi evaziunea pe TVA se va diminua.

Aplicarea Ordonanţei, însă, a fost amânată de trei ori. O dată de guvernul Ponta şi două ori de guvernul Cioloş, ordonanţa urmând să intre în vigoare cu 1 ianuarie 2018. Prea târziu. Când ştii, statistic, că ai evaziune de 40% pe TVA, să nu iei o măsură prin care să combaţi acest fenomen care atentează la siguranţa naţională, reprezintă o crasă inconştienţă sau prostie.

Această Ordonanţă trebuie implementată începând cu 1 iulie 2017 pentru marii contribuabili şi cu 1 ianuarie 2018 pentru ceilalţi contribuabili.

Sunt, însă, firme mari cu imunitate judiciară şi fiscală, care îşi permit să facă în România evaziune de sute de milioane de euro. Ori povara fiscală trebuie distribuită echitabil pe umerii tuturor contribuabililor. Legea trebuie să fie lege şi pentru lei, nu doar pentru căţei!

O altă măsură care ar trebui luată urgent este reformarea din temelii a ANAF, care este o structură anacronică, ineficientă, super-birocratizată şi conservatoare.

ANAF nu are nici o scuză să colecteze atât de puţin. Anul acesta şi nu în 2020, autorităţile trebuie să-şi propună un grad de colectare de 32% şi după aceea, în fiecare an, să creştem cu câte un punct procentual, ca să ajungem la circa 35% în 2020.

Fiecare procent înseamnă 2 miliarde de euro în plus, cu care se pot acoperi multe găuri din buget.

Tot de la 1 iulie ar trebui să implementăm în legislaţia internă Directiva Europeană 1164 prin care să obligăm multinaţionalele să plătească impozit în ţara unde generează venit, respectiv în România.

Cei mai mari evazionişti din România sunt firmele străine care controlează 55% din cifra de afaceri a ţării şi care, anul trecut, a fost de 1130 miliarde de lei (vreo 230 de miliarde de euro). Soldul rezultatului financiar net a fost de 2 miliarde de lei în 2015, în condiţiile în care aceste companii au poziţii de cvasi-monopol în toate sectoarele economiei româneşti.

Spre deosebire, firmele româneşti, marginalizate, hăituite de toate guvernările, de toate organele de represiune ale statului, cu poziţii periferice în economia românească, au avut în 2015 un sold net al rezultatului financiar de 25 miliarde de lei, adică de 12 ori mai mare.

Concluzia este că firmele străine, cărora noi le-am pus România pe tavă - resurse minerale, forţă de muncă calificată şi ieftină, un cadru fiscal prietenos şi relaxat - ne tratează cu dispreţul cuvenit unei ţări bananiere. Ele preferă să îşi externalizeze masiv profitul în ţările de origine pe preţuri de transfer sau prin alte "optimizări fiscale".

Mi-ar plăcea ca actualul guvern să aibă mai mult curaj în faţa multinaţionalelor decât precedentele.

Dacă noi vom persista cu aceeaşi atitudine slugarnică faţă de marile cancelarii şi multinaţionale, ambasadorii ne vor scoate, în continuare, la tablă ca să ne dea lecţii de economie şi democraţie.

Dacă, în continuare, vom avea acelaşi complex de inferioritate, vom fi trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a treia. Hai să ne uităm la modelul polonez sau maghiar unde avem guverne naţionale, nu naţionaliste, şi care pun mai presus de orice interesul naţional. Aceste guverne şi-au câştigat respectul şi autoritatea în faţa partenerilor europeni sau euro-atlantici.

Românii care au plecat în străinătate cu speranţa unui trai mai bun pentru ei şi familiile lor sunt, de fapt, marii investitori ai României, trimiţând peste 50 de miliarde de euro din 2007 şi până acum. În condiţiile în care soldul investiţiilor străine, în aceşti 10 ani de "glorioasă" integrare în UE, a fost de 34 de miliarde de euro. Marele investitor al României nu e firma străină, ci căpşunarul român.

Reporter: OMV a anunţat că ne dă în judecată pentru obligaţiile de mediu din contractul de privatizare. Cer mulţi bani statului român...

Remus Borza: Prost nu e acela care cere, ci acela care dă. Nici o ţară din lume, nici măcar cele din Africa, nu îşi vinde resursele. Războaiele secolului XXI-lea se duc pe resurse de hrană şi minerale. Iar noi le-am dat pe toate.

Nu cred că trebuia să privatizăm Petrom în 2004. Această companie trebuia supusă unui program de restructurare pentru decăpuşare şi eficientizare, iar, astăzi, statul român putea avea în proprietate o companie precum MOL în Ungaria.

Noi am vândut către OMV, la un preţ de 668 milioane de euro, 304 câmpuri petrolifere, 15 mii de km de conducte, 790 de benzinării, 1350 de puţuri de gaz active şi 13.585 de puţuri de petrol active, plus vreo 250 de depozite de carburanţi şi concesiuni pe vreo 90 de ani.

În 2005, Petrom a raportat un profit de 700 milioane de euro. Adică austriecii şi-au scos profitul în primul an de la privatizare. În zece ani, profitul raportat de Petrom a fost de 7 miliarde euro. În realitate, profitul Petrom a fost mult mai mare.

Acum avem asocierea cu Exxon din Marea Neagră, unde sunt nişte zăcăminte impresionante de gaze, de circa 120 de miliarde de metri cubi. La o valoare de piaţă, aceste zăcăminte valorează vreo 40 de miliarde de euro.

Eu nu pot să accept că România, la un PIB de 180 de miliarde de euro, nu îşi permite să aloce cateva sute de milioane de euro ca să achiziţioneze tehnologie prin care să exploateze singură resursele din platoul continental la Mării Negre.

De asemenea, avem cele mai mari zăcăminte de cupru din lume, avem aur, metale rare, dar nu avem tehnologie. Dar putem să investim în tehnologie, nu să ne vindem resursele.

Toţi demnitarii care au vândut România şi resursele ţării ar trebui să răspundă. Nu sunt naţionalist sau fanatic, dar constat că, astăzi, mai mult de jumătate din economia României este controlată de străini, că 50% din pământul arabil al ţării este vândut către străini. Suntem importatori de produse agricole şi alimentare, în condiţiile în care, în trecut, eram grânarul Europei. Nu mai putem să ne batem joc de ţara asta, de resursele ei şi de viitorul copiilor noştri.

Cred că avem nevoie de o reformă profundă.

Toată lumea îmi spune că am fost un prost când am intrat în politică, iar cu fiecare zi care trece tind să le dau dreptate. Bunica are o vorbă: "intri în troaca cu hâlbe, te mănâncă porcii." Asta e politica românească - o troacă cu hâlbe. Dar am fost conştient de aceste lucruri de la început şi mi le-am asumat.

Orice sistem nu se reformează decât din interiorul lui. Suntem nişte intelectuali frustraţi care stau pe marginea terenului şi chibiţăm că nu se întâmplă nimic. O reformă nu se face cu armate de oameni sau cu generali. Se face doar cu trei oameni: un vizionar, un ideolog şi un strateg. Am venit în Parlamentul ţării să-i găsesc pe ceilalţi doi. Încă îi mai caut. Chiar dacă legislativul ţării s-a primenit în proporţie de 80% cu figuri noi, asta nu înseamnă ca vom da mai puţine sau mai bune legi pentru ţară, câtă vreme nu reformăm statul şi instituţiile lui. Lucrul ăsta se va întâmpla doar când vom accepta că avem cu toţii, vreo 20 milioane de cetăţeni, o problemă. Când ne-o vom recunoaşte şi asuma. Şi anume, că nu suntem nici cei mai frumoşi, deştepţi şi vrednici locuitori ai planetei.

Trebuie să profesionalizăm clasa politică, corpul demnitarilor. Clasa politică nu e nici mai bună, nici mai rea decât însăşi societatea românească. Această elită nu reprezintă decât imaginea în oglindă a unei naţiuni cu rele şi cu bune, în ceea ce ne priveşte mai mult cu rele decât cu bune, exprimă o stare de spirit, un mental colectiv şi o anumită atitudine publică.

Trebuie să acceptăm că, în aceşti 27 de ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde, ne-am dezumanizat, ne-am pierdut rădăcinile, respectul faţă de părinte, de dascăl, nu mai avem credinţă în Dumnezeu, nu mai avem spirit de compasiune şi solidaritate pentru semenul nostru, ne-am pierdut loialitatea faţă de ţară. Ne cerem ostentantiv drepturi uitând că avem şi obligaţii.

Trebuie să încetăm să mai operăm cu generalizări de genul toţi politicienii sunt corupţi, toţi oamenii de afaceri sunt hoţi şi toate averile din România sunt ilicite. Trebuie să terminăm cu orice forme de discriminare: dintre privat şi public, dintre firmele româneşti şi firmele străine, dintre capitalul românesc şi capitalul strain, dintre femeie şi bărbat, tânăr sau adult. Trebuie să înlocuim mediocritatea cu meritocraţia, să cultivăm şi să-i promovăm pe acei români care generează plus - valoare, competenţă şi performanţă, care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii. Copiii noştri chiar au nevoie de astfel de repere şi valori.

Promovăm inconştient non valoarea, grotescul, promiscuitatea şi mai nou delaţiunea. Avem o abordare nihilistă, autodistructivă.

Trebuie să arătăm şi ce este frumos în România şi ce este bun în noi. Nu suntem o naţiune de hoţi, violatori şi corupti. Statistic, în 2016, au fost 142 de condamnări definitive pentru luare de mită, în 2015 - 82 de condamnări, în 2014 - 71 de condamnări. În 2016, am avut 296 de condamnări pe abuz în serviciu, iar în 2015 - 259. Putem generaliza că România e o ţară coruptă?

Ce înseamnă 142 de condamnări pentru luare de mită raportat la 20 de milioane de locuitori?

Eu cred că nimic! România nu e mai coruptă decât America, Franţa sau Germania.

Reporter: Aţi fost criticat pentru că aţi declarat, recent, că în Parlament, pentru un salariu lunar de aproximativ 1.000 euro vor intra în corpul demnitarilor "doar mediocrii şi hoţii", în condiţiile în care un parlamentar nu poate să trăiască cu un asemenea venit.

Remus Borza: Eu nu am intrat în politică pentru cei 1000 de euro lunar. Poate că sunt ca mine încă vreo 30-50 de parlamentari. Dar sunt unii care chiar trăiesc doar din această sumă şi e greu.

Eu nu am intrat în politică pentru a lua şpagă, comisioane sau ca să fac trafic de influenţă.

Eu vreau să schimb România în bine, să îi aduc un plus de normalitate, de europenitate şi civilizaţie. Vreau să recredibilizez instituţia fundamentala a statului român, Parlamentul, care a ajuns să fie o anexă a instituţiilor de forţă.

Totuşi Parlamentul este cea mai reprezentativă instituţie a unei naţiuni, fiind singura putere aleasă de către popor. Celelalte două puteri, executivă şi judecătorească, sunt numite.

La Parlament, adică la popor, te duci cu căciula în mână, nu cu zăngănit de cătuşe.

Actualul legislativ va trebui, de o manieră vizionară, să definească corect care sunt atribuţiile şi prerogativele fiecărei puteri, instituţii, autorităţi sau organ al statului. Să nu mai existe suprapuneri de competenţe şi acest război fratricid la care am asistat în ultimii ani de zile.

Aş vrea ca Parlamentul să legifereze într-o manieră responsabilă, să creeze cadrul legal pentru reformarea marilor sisteme: sănătatea, educaţia, infrastructura, administraţia.

Pentru asta am venit în politică.

Dar de când am intrat în politică, unii vor să mă denigreze, să mă decredibilizeze. Asta facem cu fiecare om, politician sau personalitate publică ridică capul din mocirlă.

Eu, Remus Borza, nu am intrat în Parlament la 24 de ani, precum unii colegi. Am 45 de ani, mai am puţin şi ies la pensie.

În cei 23 de ani de activitate, nu cred că am făcut umbră pământului, ci am lăsat ceva după mine - o atitudine, un model. Tânăra generaţie are nevoie de modele, de repere.

Cred sincer în destinul naţiunii acesteia că poate merita ceva mai bun şi că se poate îndrepta.

Eu m-am referit în acea declaraţie la faptul că nivelul de retribuire este foarte scăzut, nu doar al unui parlamentar, ci şi al miniştrilor, preşedinţilor de instituţii, primarilor, şefi de agenţii etc. Majoritatea subalterilor ministrului au salarii mult mai mari decât ministrul însuşi. Ceea ce nu este normal.

Suntem 466 de reprezentanţi ai naţiunii, senatori şi deputaţi, şi avem vreo 2700 de "specialişti" pe lângă noi. Veţi vedea că atât la Senat, cât şi la Cameră sunt foarte mulţi funcţionari la contabilitate, la resurse umane, la achiziţii. Este absolut aberant să avem direcţii generale pe serviciile suport, ai căror directori se lăfăie în birouri pentru care şi preşedintele Camerei Deputaţilor ar fi invidios. Parlamentarii, în mod paradoxal, raportat la dimensiunea clădirii Palatului Parlamentului ocupă mai puţin de 2% din suprafaţa totală a clădirii.

Vă rog să vă uitaţi şi la nivelul de salarizare a personalului de specialitate ce deserveşte cele două Camere. Veţi constata sute de salarii de peste 9 - 10.000 lei.

Intervenţia mea viza regimul incompatibilităţilor unui palamentar. Nu am cerut bani în plus de la buget pentru salarizarea parlamentarilor, ci am cerut, urmând un model european, ca parlamentarii să facă parte din consilii de administraţie sau adunările generale ale companiilor, să poată să exercite simultan calitatea de parlamentar, cu una din profesiile liberale: avocat, notar, practician în insolvenţă, medic, profesor. Aşa am fi reuşit din surse externe şi nu bugetare să rotunjim veniturile parlamentarilor.

Avem nevoie de un plus de pragmatism, viziune şi curaj în instituţiile statului. Avem nevoie de oameni din mediul antreprenorial în sistemul public. Instituţiile statului sunt conduse de oameni care toată viaţa lor au fost lefegii la stat. Habar nu au cum se câştigă un leu, habar nu au cum se plăteşte un salariu, habar nu au cum se câştigă un contract sau cum se administrează o firmă. Şi atunci de ce ne mai miră că nu sunt în stare să administreze o ţară. România este o societate pe acţiuni cu 20 milioane acţionari. Firma România SA are nevoie de un management performant. Dar niciun profesionist nu va accepta un nivel de salarizare de 1000 euro. Trebuie să teminăm cu demagogia şi excesele de populism. Dacă vrem ca societăţile de stat sau chiar statul însuşi să performeze trebuie să plătim şi managerii statului cu acelaşi salariu ca în privat. Şi mai trebuie să avem reprezentarea faptului că demnitarii administrează un PIB de 180 miliarde euro, un buget de 50 miliarde euro, că aceştia sunt chemaţi să modernizeze şi să reformeze marile sisteme publice: învăţământ, sănătate, administraţie, armată, că demnitarii sunt cei care reprezintă şi angajează România în relaţiile cu celelalte state. După cum România îşi va trimite demnitarii la Paris, Berlin, Londra sau Washington aşa va fi percepută, tratată şi respectată. Dacă vom trimite nişte desculţi, mediocrii şi complexaţi vom fi trataţi că şi până acum. Ca o colonie şi un popor din lumea a treia.

Reporter: Vă mulţumesc!