Replică: Cum a aşteptat Adrian Vasilescu să-şi pună alarmă antiefracţie până i-au spart hoţii casa

În disputele "pe persoană fizică", părţile îşi mai permit să recunoască onest când greşesc. Din greşeli învăţăm, din greşeli se pot naşte viitoarele decizii inspirate când eşti dispus să ţi le asumi. Când disputele implică reprezentanţii instituţiilor e mai greu cu onestitatea, greşelile recunoscute pot atrage cereri de asumare a responsabilităţii, aşa că se practică cu succes ascunderea gunoiului sub preş. Am încercat într-un articol anterior din BURSA să amintesc de decizia neinspirată a BNR care a relaxat normele de creditare în 2007, permiţând băncilor să ducă limita raportului rată/venituri pentru solicitanţii de credite ipotecare peste 60-70%, făcând o paralelă cu preconizatele măsuri de înăsprire a creditării din prezent.

În articolul cu pricina spuneam: "Intenţia supermanilor din Consiliul de Supraveghere Macroprudenţială de a pune botniţă creditării mi-a amintit de decizia BNR din 2007, cea prin care relaxa normele de creditare pe vârful bulei imobiliare şi la sfârşitul ciclului economic. Dacă oamenii aceia s-ar fi împrumutat în lei, treacă-meargă, dar s-au împrumutat majoritar în euro şi deloc puţini în exoticul franc elveţian. Riscul de curs valutar avea să se amplifice în criza care a urmat şi de aici lanţul de împrumuturi neperformante, executări silite şi, ulterior, legi de reparare a pagubelor (legea dării în plată, a conversiei, falimentului personal etc.) cu mai mult sau mai puţin succes. Dobânzile la lei erau sensibil mai mari atunci, dar urmau să scadă, în timp ce veniturile în lei ale debitorilor s-au majorat. Dobânzile la euro erau mici, dar cursul urma să se deprecieze accelerat, iar veniturile în valută s-au redus la rândul lor. BNR dând verde celor care doreau să se împrumute în valută şi, mai, mult le-a grăbit falimentul câţiva ani mai târziu, în special celor care au împins gradul de îndatorare peste 70%, cum permiteau normele de atunci".

Ce îmi răspunde BNR prin vocea consilierului Vasilescu ("Cum a inversat Cristian Dogaru ciclurile economice")?

În primul rând, că nu era vorba (încă) de un vârf al  bulei imobiliare. "În martie 2007 însă, când pe cerul economiei globale nu se adunaseră încă prea mulţi nori, bula imobiliară nu îngrijora nici măcar America. Pentru că rareori se poate şti când o bulă (imobiliară sau financiară) şi-a atins vârful înainte că ea să se spargă", scrie Vasilescu. Apoi că nici vorbă de sfârşit al ciclului economic: "Dacă ne limităm la litera cărţii, vedem că faza de avânt a ciclului economic era atunci în plină desfăşurare; şi avea să mai dureze încă 18 luni. Abia în toamna anului 2008 a dat semne cea de-a două fază a ciclului: declinul".

După care domnul Vasilescu continuă în forţă: "Pe ce îşi bazează, aşadar, Cristian Dogaru afirmaţia că Banca Naţională, la începutul anului 2007, n-ar fi observat nici «vârful bulei imobiliare», nici «sfârşitul ciclului economic» şi că ar fi relaxat normele de creditare când ar fi trebuit să le înăsprească? Şi cum o fi ajuns la concluzia că «riscul de curs valutar» (...) şi, de aici, «lanţul de împrumuturi neperformante, executări silite şi, ulterior, legi de reparare a pagubelor» ar fi efecte ale intervenţiei BNR, când de fapt s-au dovedit a fi efecte evidente şi incontestabile ale crizei? Fără îndoială, jurnalistul nu a inversat doar ciclurile economice; a încurcat şi cauzele deprecierii multora dintre creditele acordate înaintea crizei".

Să lăsăm la o parte faptul că eu nu spun nicăieri că riscul de curs valutar a fost efectul deciziei BNR privind normele de creditare relaxate (vezi pasajul de la începutul articolului la care face referire venerabilul angajat al BNR), ci doar că valul de credite neperformante şi executări silite care a urmat pentru cei care extinseseră raportul rată/venituri la peste 60-70% poate fi pus pe seama contribuţiei BNR în domeniu. Ce mi se pare mai grav este că, în opinia domniei sale, momentul în care BNR ar fi trebuit să acţioneze este cel în care atât economia, cât şi piaţa imobiliara şi-ar fi atins maximul confirmat statistic. De altfel, Vasilescu subliniază acest fapt referindu-se la limitarea riscului de credit din ...2008: "Şi a urmat încă o dovadă, în 2008. Când bula imobiliară ameninţa într-adevăr să se spargă, Banca Naţională a acţionat rapid şi eficient pentru a contracara riscurile ce planau asupra sistemului creditului. Regulamentul 11 al BNR, din 2008, care îl modifică pe cel din 2007, pleca tocmai de la semnele crizei ce ameninţa să lovească şi ţara noastră".

Ca să rezum, când piaţa era în plin avânt (2007) şi la un pas de prăbuşire, BNR a dat un impuls creditării, iar când economia şi piaţa imobiliară îşi începuseră declinul, BNR a pus o frână (2008). Adică nu e înţelept să încerci să anticipezi criza, ci doar să acţionezi când aceasta ţi se confirmă. E ca şi cum cineva şi-ar pune alarmă anti-efracţie doar după ce i s-a spart casa, riscul existenţei hoţilor fiind astfel confirmat, şi nu când află că prin zonă sunt deja nişte incidente în acest sens. Oare când o fi fost  mai mare apetitul de consum şi creditare, când piaţa imobiliară se apropia de maxime sau după ce bula deja se spărsese (în 2008)? Articolul meu făcea o paralelă cu situaţia de acum, când iarăşi se pregăteşte BNR să acţioneze în contratimp. Când Roborul era la minim istoric, în jur de 0,7%, nimeni nu pomenea prin BNR de limitarea riscului de credit, când a ajuns la peste 2% au început temerile. Vor lua probabil o decizie în acest sens cu Robor la peste 3%, când deja apetitul de consum şi implicit cererea vor fi în scădere, amplificându-le declinul, cum s-au petrecut lucrurile în 2008 când BNR a pus umărul la accelerarea declinului economic (spre deosebire de colegii polonezi).

Adrian Vasilescu mai pomeneşte în articolul său că totuşi BNR a făcut ceva ca să limiteze riscul de credit - a majorat rezervele minime obligatorii. O decizie care nu a temperat însă apetitul de creditare din partea băncilor din simplul fapt că acestea intuiau că apropierea de aderarea la zona euro, unde RMO-urile sunt în jur de 2%, va forţa BNR să le elibereze sumele blocate. Şi nici n-au aşteptat până atunci, declanşarea crizei a determinat autorităţile să înceapă acest proces la pachet cu împrumutul de la FMI ce urma să mascheze scăderea rezervelor BNR. Ce ar mai fi de spus? Aştept cu interes, pe aceeaşi logică, să aflu că nu era nevoie de o supraveghere mai atentă a băncilor la începutul anilor 90, cât timp nu se produsese niciun faliment, că n-ar fi trebuit semnalat riscul sistemic indus de afacerea FNI şi nici chestionată conducerea CEC care se implicase în societatea de administrare câtă vreme nu îşi pierduse nimeni banii, că zona băncilor populare nu trebuia reglementată cât timp acestea încă onorau retragerile, etc. etc. (toate sunt poveşti din mandatele succesive ale actualului Guvernator la care şi domnul Vasilescu a asistat în calitatea sa de consilier).