Reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-au întâlnit astăzi cu o delegaţie instituţională din Regiunea Abruzzo - Italia, aflată în vizită de lucru în România împreună de o delegaţie de oameni de afaceri din regiune, arată un comunicat remis redacţiei.
La masa rotundă organizată cu acest prilej au participat şi oficiali ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Eximbank şi reprezentanţi ai Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS).
Au fost apreciate bunele relaţii economice şi comerciale care există între cele două ţări, evoluţia şi perspectivele de dezvoltare ale acestora, prezenţa firmele italiene, inclusiv a celor din Abruzzo, în toate domeniile de activitate. Italia este un partener tradiţional pentru România şi al doilea după valoarea schimburilor comerciale bilaterale.
Partea italiană şi-a exprimat interesul faţă de privatizările din sectorul energetic din România, de produsele de finanţare şi garantare a societăţilor comerciale utilizate de Eximbank, instrumentele şi sprijinul acordat de CRPCIS investitorilor străini.