Reprezentantii BEI şi BERD consideră prioritară execuţia Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti - Braşov

F.A.
Politică / 6 iunie 2013

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine Dan Şova s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii şi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, potrivit unui comunicat.

Discuţiile purtate în cadrul întrevederii s-au concentrat asupra problemelor de ţară ale României care dau naştere unor rezerve din partea băncilor când vine vorba despre demararea proiectelor de parteneriat public - privat pentru lucrări de infrastructură.

In opinia reprezentanţilor celor două bănci finanţarea, proiectarea şi execuţia Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti - Braşov (tronsonul Comarnic-Braşov) este prioritară. În acest sens, reprezentanţii băncilor au apreciat măsurile întreprinse până în prezent de statul român pentru demararea rapidă a acestui proiect, arătându-şi disponibilitatea de a lua în considerare o eventuală finanţare.

Ministrul Dan Sova a declarat: "Ne-am asumat o sarcină dificilă în ceea ce priveşte implementarea proiectelor în regim PPP pentru că uneori băncile au destul de multe rezerve. Să nu uităm că la nivel european parteneriatele public private nu funcţionează în toate statele, succese înregistrate fiind în Marea Britanie, Franţa şi Germania. Însă din discuţiile purtate până acum cu specialiştii europeni şi cu băncile pot să spun că sunt optimist şi există asigurări că lucrurile vor funcţiona. În ceea ce priveşte execuţia autostrăzii Comarnic - Braşov, ne-am luat un angajament. Noi, ca ţară, am înregistrat eşecuri în a construi această autostradă în 2004 şi 2011. Am învăţat din greşelile trecute şi sper că vom reuşi de această dată pentru că suntem mai deschişi, mai aplicaţi şi mai transparenţi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb