REPREZENTANŢII PENSIONARILOR: "Nu vrem să fim călcaţi în picioare de PSD"

E.M.
Politică / 10 octombrie 2018

"Nu vrem să fim călcaţi în picioare de PSD"

Programul de guvernare al PSD a fost votat de pensionari în 2016 pentru că includea creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, însă acum guvernanţii s-au răzgândit, a declarat astăzi Dumitru Cojanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor "Unirea".

"Reprezentanţii pensionarilor din ţară şi din Bucureşti, de la toate filialele noastre s-au adunat şi vor veni în continuare pentru că sunt nemulţumiţi şi dezamăgiţi de modul în care guvernanţii aplică propriul program de guvernare în ceea ce priveşte nivelul de trai. În 2016, pensionarii au votat ca, din 2021, punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe ţară ca pondere. Din păcate, sub pretextul transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, spun că nu s-ar mai putea aplica această prevedere a programului de guvernare, ceea ce nu este real", a afirmat Cojanu, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că reprezentanţii pensionarilor au venit cu propuneri către Guvern însă nu s-a ţinut cont de ele.

Întrebat dacă reprezentanţii pensionarilor vor avea o întâlnire cu autorităţile, Cojanu a precizat că nu sunt semnale în acest sens.

Aproximativ 150 de reprezentanţi ai pensionarilor participă astăzi la un miting organizat de Federaţia Unirea în faţa Guvernului. Acţiunea de protest este preconizată să se încheie în jurul orei 14:00.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. .......Bine ca i-ati votat...Va tras o teapa...pupincuristilor...Fiti multumiti ca o sa va cheme la alte evenimente de sustinere si o sa va umileasca cu 100 de lei...ca sa strigati...

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb