Actualizare 18:08
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat că a respins candidatura lui Vlad Plahotniuc pentru funcţia de premier, candidatură ce a fost înaintată astăzi de Partidul Democrat (PDM), şi a cerut majorităţii parlamentare să propună un nou candidat, informează Agora.md.
Nicolae Timofti a avut miercuri consultări cu reprezentanţii majorităţii parlamentare, constituite recent şi care numără 56 de deputaţi. La consultări au participat Marian Lupu, Andrian Candu şi Dumitru Diacov ca reprezentanţi ai PDM, precum şi Mihai Ghimpu, Corina Fusu şi Valeriu Munteanu din partea Partidului Liberal (PL).
În cursul acestor consultări, preşedintelui Timofti i-a fost prezentată o declaraţie semnată de un număr de 55 de deputaţi în susţinerea candidaturii lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, la funcţia de prim-ministru.
În virtutea "dreptului său constituţional de a evalua calităţile, competenţa, experienţa şi capacitatea candidatului la funcţia de premier", Nicolae Timofti a informat majoritatea parlamentară şi opinia publică în legătură cu decizia sa de a respinge candidatura lui Plahotniuc.
Preşedintele Timofti îşi întemeiază decizia pe prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova şi pe hotărâri ale Curţii Constituţionale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 că "orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate" şi că "este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate".
În acest context, şeful statului moldovean a amintit că există suspiciuni că Vladimir Plahotniuc nu întruneşte criteriile de integritate necesare, în condiţiile în care la data de 22 februarie 2013 lui Vlad Plahotniuc i s-a dat un vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreşedinte al parlamentului, aducându-i-se acuzaţii de implicare în activităţi ilegale, care prejudiciază imaginea parlamentului şi a Republicii Moldova.
În consecinţă, preşedintele Nicolae Timofti a propus majorităţii parlamentare identificarea unui alt candidat la funcţia de prim-ministru, care s-ar încadra în criteriile de integritate enunţate, şi informarea şefului statului cu privire la acest candidat, prin procedură legală, până pe data de 14 ianuarie, ora 12:00.
(S.A.)
-----------
Actualizare 17:10 Macovei: "Nominalizarea lui Plahotniuc, un cadou otrăvit făcut de politicieni cetăţenilor R. Moldova"
Europarlamentarul Monica Macovei consideră că nominalizarea lui Vladimir Plahotniuc ca prim-ministru al Guvernului de la Chişinău reprezintă un "cadou otrăvit" făcut de politicieni cetăţenilor Republicii Moldova.
"Există şi în Republica Moldova politicieni nocivi, şi nu doar în tabăra comuniştilor, din păcate se află şi în rândul unor partide declarate pro-europene. Vladimir Plahotniuc este unul dintre ei. Pactul cu comuniştii este un mare pas înapoi făcut de unii lideri politici declaraţi până acum pro-europeni, care reuşesc astfel să se compromită şi să ridice semne de întrebare la Bruxelles. Sper să nu ajungem să constatăm că le-a ieşit ruşilor destabilizarea Republicii Moldova", susţine Monica Macovei într-o declaraţie citată de Agerpres.
(A.L.)
------------------
• Vlad Plahotniuc, candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de premier
Biroul politic al Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) a decis să-l propună pe Vlad Plahotniuc la funcţia de premier, transmite astăzi Radio Chişinău şi Unimedia.
Anunţul a fost făcut de către democratul Vasile Bîtcă, ministrul dezvoltării regionale şi al construcţiilor, după ce Plahotniuc a susţinut un scurt discurs în faţa simpatizanţilor PDM adunaţi în scuarul Teatrului de Operă şi Balet de la Chişinău. Astfel, PDM urmează să-l propună oficial pe Vlad Plahotniuc în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, în timpul consultărilor pe care le va avea cu preşedintele republicii, Nicolae Timofti.
În acelaşi timp, susţinătorii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr (DA) au protestat în Piaţa Marii Adunări Naţionale împotriva candidatului propus de PDM, informează Moldpres. Oamenii veniţi din întreaga republică au scandat lozinci antiguvernamentale, au cerut autorităţilor instaurarea stabilităţii, continuarea parcursului european şi desemnarea unui premier integru. În timpul protestelor, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost blocat de protestatari, iar clădirea guvernului a fost înconjurată de sute de poliţişti.
Liderul democraţilor din Republica Moldova, Marian Lupu, a anunţat luni, după consultările avute cu preşedintele Nicolae Timofti, formarea unei majorităţi parlamentare din care fac parte 56 de deputaţi din cei 101 ai legislativului. Potrivit liderului democrat, citat de Radio Chişinău, este vorba de deputaţii PD, PL, un grup de deputaţi ai PLDM (Partidul Liberal Democrat) şi de cei 14 parlamentari foşti comunişti.