Resursele de energie primară au scăzut în ianuarie cu 2,1%, iar cele de energie electrică au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 5,3% se arată într-un raport publicat astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit documentului, principalele resurse de energie primarăau totalizat în ianuarie 3.052,4 mii tone echivalent petrol, în scădere cu 66,8 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Totodată, resursele de energie electrică au fost de 6.273,9 milioane kWh, în scădere cu 354,1 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.
Raportul INS mai precizează că producţia din termocentrale a fost de 2.966,5 milioane kWh în scădere cu 382,7 milioane kWh (-11,4%). Producţia din hidrocentrale a fost de 1.258,4 milioane kWh în creştere cu 39,7 milioane kWh (+3,3%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 1.033,9 milioane kWh în creştere cu 15,1 milioane kWh (+1,5%).
Totodată, producţia din centralele electrice eoliene, a fost de 676,1 milioane kWh, în scădere cu 125,6 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 72,4 milioane kWh, în creştere cu 3,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.
În cele din urmă, consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 4.930,5 milioane kWh, cu 2.1% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,5%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 10,7%. Exportul de energie electrică a fost de 616,3 milioane kWh în scădere cu 123,6 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 727,1 milioane kWh în scădere cu 122,9 milioane kWh.