REUNIUNE DE POLITICĂ MONETARĂ, SĂPTĂMÂNA ACEASTA Piaţa valutară, atentă la Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 octombrie 2015

Piaţa valutară, atentă la Fed

Dolarul scade din nou

Moneda americană, dolarul, a revenit pe curs descendent ieri, pe pieţele externe, raportat la majoritatea valutelor importante, în condiţiile în care traderii aşteaptă rezultatul reuniunii de politică monetară a băncii centrale a SUA (Federal Reserve - Fed), din această săptămână.

Scăderea de ieri a dolarului vine după ce, vineri, respectiv săptămâna trecută, euro pierduse teren faţă de dolar ca urmare a faptului că preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a semnalat că instituţia pe care o conduce ar putea lua noi măsuri de stimulare monetară.

Euro a coborât, vineri, pentru puţin timp, sub pragul de 1,10 dolari (1,099 dolari), înregistrând cel mai redus curs din 7 august până în prezent. Pe întreaga săptămână trecută, euro s-a depreciat cu 3% faţă de moneda americană (cel mai important declin din luna mai până la momentul actual).

Ieri, însă, euro a revenit pe creştere, atingând un curs de 1,1046 dolari, la ora 11.44, pe piaţa din New York, mai mare cu 0,3% faţă de ultima zi a săptămânii trecute.

Totodată, indicele Bloomberg Dollar Spot, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de zece valute majore, a scăzut cu 0,4% ieri, la ora 11.59, atingând 1.207,85 puncte.

Slăbirea dolarului vine în contextul în care investitorii aşteaptă ca banca centrală americană să aibă "un ton pacifist" la reuniunea care începe astăzi.

Neil Jones, şef al departamentului de vânzări de fonduri speculative din cadrul "Mizuho Bank" Ltd., divizia din Londra, a declarat, conform Bloomberg: "Teama de Fed va lua ceva din strălucirea dolarului, săptămâna aceasta. Concentrarea se va reorienta, în această săptămână, de la BCE şi Banca Chinei, la Fed".

Dolarul a fost influenţat în mod negativ, ieri, şi de publicarea datelor din care rezultă scăderea vânzărilor de locuinţe noi în septembrie, până la cel mai redus nivel al ultimelor zece luni.

Conform aşteptărilor, Fed va lua în discuţie, în această săptămână, posibilitatea majorării dobânzii cheie pentru prima oară în ultimul deceniu. Luna aceasta, guvernatorul Fed Daniel Tarullo a declarat că se opune creşterii dobânzii în 2015, după ce alţi oficiali ai instituţiei au semnalat o posibilă majorare în anul curent, în cazul în care economia are o evoluţie bună.

Conform unui sondaj Bloomberg, probabilitatea ca Fed să majoreze dobânda în decembrie este de 34%, faţă de 64%, cât era la mijlocul lunii septembrie.

Euro a urcat, ieri, chiar dacă institutul de cercetare Ifo a anunţat că încrederea întreprinzătorilor germani a scăzut, în octombrie, pentru prima oară în ultimele patru luni.

Indicele Ifo privind climatul investiţional din Germania a coborât la 108,2 puncte luna aceasta, de la 108,5 în septembrie. Analiştii estimau, însă, un indice Ifo de 107,8 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb