Reuniune tensionată a Guvernului britanic la Chequers

R.G.
Internaţional / 7 iulie 2018

Reuniune tensionată a Guvernului britanic la Chequers

Theresa May şi-a reunit Guvernul vineri, cu mai puţin de nouă luni înaintea Brexitului, cu scopul de a stabili viitoarea relaţie pe care o doreşte cu Uniunea Europeană, o discuţie foarte tensionată, având în vedere disensiunile care persistă şi sfâşie Executivul britanic, scrie AFP.

Întâlnirea a început vineri, la Chequers, reşedinţa de la ţară a premierului, la 70 de kilometri nord-vest de Londra.

Presa şi analişti prognosticau deja că ea va fi "sângeroasă", după ce divulgări în presă cu privire la proiectului premierului conservator au "detonat" joi seara în tabăra susţinătorilor unei rupturi clare cu Bruxellesul.

Potrivit acestor informaţii, May ar dori o aliniere la reglementările europene în comerţul cu bunuri - inclusiv agroalimentare -, o soluţie care nu va permite Regatului Unit să semneze cu Statele Unite tipul de acord comercial dorit în vederea unei reuşite post-Brexit.

Downing Street a dezminţit vehement imposibilitatea încheierii unui acord comercial cu Statele Unite, fără să reuşească să calmeze spiritele.

Şapte miniştri favorabili unui divorţ fără concesie cu UE s-au adunat în jurul şefului diplomaţiei Boris Johnson, joi, pentru a-şi pregăti contraatacul.

Potrivit cotidianului Daily Telegraph, ei urmau să-i spună lui May că soluţia sa "este inacceptabilă" şi că, dacă insistă, "va distruge Guvernul".

La Downing Street - după luni de încercări de a împăca şi capra şi varza, pentru a evita plecarea unor nume grele ca Johnson sau a ministrului Brexitului David Davis - tonul pare că s-a schimbat.

Există o "generaţie de tineri deputaţi pregătiţi să-i înlocuiască", a declarat o sursă din cadrul echipei lui May pentru site-ul Politico, adăugând că dacă miniştrii aleg să plece, va trebui să renunţe imediat la maşina de serviciu şi să plece cu taxiul.

"Brexiter"-ii vor o soluţie numită de "facilitare maximă", care integrează implementarea unor controale vamale între Regatul Unit şi UE, bazându-se pe soluţii tehnologice cu scopul de a păstra fluiditatea comerţului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb