REVISTA PRESEI 07.09.2018

F.B.
Revista Presei / 7 septembrie 2018

REVISTA PRESEI 07.09.2018

Adevărul:

Proteste în faţa penitenciarelor, începând de astăzi

Proteste în faţa penitenciarelor ar urma să aibă loc începând de vineri, conform Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care cere rezolvarea urgentă a revendicărilor ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de respectarea drepturilor salariaţilor, dar şi demiterea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, acuzat de incompetenţă. Pentru 3 octombrie este anunţat, de la ora 12.00, un miting în faţa sediului Ministerului Justiţiei.

De asemenea, angajaţii din penitenciare cer reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de 1 an permisă de lege. "Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal imputernicit de 3 luni", afirmă sindicaliştii.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor mai arată: "în paralel, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor continuă acţiunile în justiţie împotriva ministrului Tudorel Toader, şi a directorului general al ANP, Marian Dobrică, pentru abuz în serviciu în legătură cu semnarea unor ordine şi decizii ilegale. Dacă în urma acestor acţiuni de protest în stradă autorităţile nu vor reacţiona, luăm în calcul blocarea activităţii penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţiile oferite de angajator în materie de siguranţă personală şi respectare a standardelor de personal în raport cu misiunile de îndeplinit".

Bancherul:

ING Bank îşi face reclamă incorectă la credite

ING Bank îşi face reclamă incorectă la creditul de consum "pe repede'nainte", prezentând o dobândă mai mică decât cea reală, reflectată prin Dobânda Anuală Efectivă (DAE), această din urmă fiind ascunsă, cu litere mici, invizibile, în subsolul imaginii.

Asfel, în reclamele ING, creditul este prezentat ca având o "dobândă de la 7,98% pe an", însă costul real al creditului, DAE, care include nu doar dobânda, ci şi comisioanele, este 8,46%, cifra ascunsă undeva la subsolul clipurilor video, cu litere foarte mici, care nu se pot citi.

ING sfidează astfel legea (OUG 50/2010), care spune că în orice formă de publicitate, dobânda unui credit, DAE, valoarea totală plătibilă şi orice alte costuri, precum asigurarea, trebuie scrise "în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime."

Pe de altă parte, DAE din clipurile video prezentate la TV, de 8,46%, este mult mai mică decât DAE prezentată pe site-ul ING.ro, de 9,55%, pentru acelaşi exemplu de calcul: credit de 50.000 de lei pe cinci ani, cu o dobânda de 7,98%, valabilă la încasarea salariului într-un cont ING şi cu încheierea unei asigurări, conform condiţiilor băncii.

Exemplul de calcul prezentat de ING este cel mai favorabil băncii, din care să rezulte o DAE cât mai mică. Astfel, banca prezintă DAE calculat pentru un credit pe perioada maximă, de 5 ani, de 9,55%, pe când în cazul unui credit pe perioada minimă, de 1 an, DAE creşte la 10,19%.

ING Bank îşi face reclamă incorectă la credite

Cotidianul:

Realitatea TV, bună de plată

Realitatea TV a fost sancţionat de CNA cu două amenzi în cuantum de 30.000 de lei şi, respectiv, 10.000 de lei, pentru abateri de la prevederile legislaţiei audiovizualului, scrie Alexandru Vişan.

Conform unui comunicat al CNA, amenda de 30.000 de lei a fost dată pentru că la difuzarea emisiunii "Jocuri de putere", ediţiile din 31 ianuarie, 22 şi 28 februarie, 10 şi 13 martie şi 13 mai nu s-a respectat prevederi potrivit cărora moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă; orice persoană are dreptul la propria imagine.

La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere şi nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea ediţiei din 13 martie, care prevede că "în cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt", precizează CNA.

În comunicatul citat se mai arată că "raportul de monitorizare a cuprins ştirea având ca titluri "Sinecură pentru Constantinescu'; "Constantinescu, liber la angajări', precum şi emisiunea de dezbatere "Ediţie specială' transmise în data de 15.04.2018".

Curierul Naţional:

Pare iminentă o baie de sânge în provincia siriană Idlib

Regimul de la Damasc şi armata rusă sunt pe punctul de a lansa un atac decisiv împotriva acestui punct întărit al rebelilor anti-Assad.

Turcia, Iranul şi Rusia, spun surse informate din capitala siriană, se concertează asupra viitorului ultimului bastion important al rebelilor anti-Assad. Nu este exclusă o nouă baie de sânge soldată cu mari pierderi de vieţi omeneşti, plus considerabile pagube materiale.

Asaltul asupra provinciei Idleb pare a fi iminent. Cu riscul unei noi băi de sânge de genul celei din regiunea Ghouta. De câteva zile, transmit corespondenţi ai agenţiilor de presă, Damascul aduce întăriri în jurul provinciei Idleb, situată în nord-vestul Siriei, cu o populaţie de circa 3 milioane de persoane. Aici se află de fapt ultimul punct întărit al forţelor rebele anti-Assad dar, spun martori locali, şi grupuri de islamişti. Artileria guvernamentală, sprijinită de aviaţia rusă, a bombardat deja, în ultimele câteva zile, poziţiile rebelilor din localitatea Hayat Tahrir al-Cham. Lupta se anunţă crâncenă, având în vedere că rebelii dispun, şi ei, de circa 30.000 de combatanţi foarte bine echipaţi.

Jurnalul Naţional:

Statele Unite sancţionează entităţile care fac comerţ cu Siria

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunţat joi sancţiuni împotriva a patru persoane şi cinci entităţi despre care susţine că au facilitat livrări de petrol din Siria şi finanţarea guvernului de la Damasc, transmite Reuters. Toate proprietăţile acestora din SUA sunt blocate, iar cetăţenilor americani le este interzis să facă afaceri cu firmele şi persoanele respective.

Unul din cei sancţionaţi, Muhammad al-Qatirji, şi compania sa de transport au contribuit la comerţul cu carburanţi între guvernul sirian şi Statul Islamic. Potrivit Trezoreriei americane, al-Qatirji are relaţii apropiate cu preşedintele Siriei, Bashar al-Assad şi a colaborat direct cu jihadiştii. Reţeaua sa de achiziţii acţionează în Siria, Liban şi Emiratele Arabe Unite, iar firma sa a livrat în Siria şi arme din Irak.

Pe lista de sancţiuni figurează şi Abar Petroleum Service SAL, parte a unei reţele internaţionale care a intermediat anul trecut livrări de produse petroliere către Siria în valoare de peste 30 de milioane de dolari. Din reţeaua respectivă mai fac parte Adnan Al-Ali, Sonex Investments din Emiratele Arabe Unite, Nasco Polymers & Chemicals din Liban şi Fadi Nasser, preşedintele consiliului de administraţie al Nasco, care a primit milioane de dolari pentru a organiza livrarea a mii de tone de carburanţi către Siria.

Ziarul Naţional:

Dragnea o dă şi pleacă!

Cătălin Tache scrie: "Şoc la vârful Partidului Social Democrat chiar printre apropiaţii lui Liviu Dragnea, care au aflat cu stupoare că există şi varianta de lucru prin care, într-adevăr, acesta ar urma să se retragă de la conducere, scrie Cătălin Tache". Dar numai după ce legea amnistiei va fi trecută, cu orice risc! Şi nu pentru că i-a cerut-o Gabriela Firea, opoziţia din interiorul celui mai mare partid al ţării fiind încă jalnică, cel puţîn atâta vreme cât nu există "punctul de sprijin" în jurul căruia să se coaguleze taberele nemulţumite de nucleul dur din jurul lui Dragnea. Şi chiar dacă tot mai mulţi lideri strâmbă din nas la nouă strategie de conducere "pe persoană fizică" a partidului, niciunul dintre liderii marcanţi din teritoriu nu va risca să facă vreo mişcare bruscă, "prea ca la ţară", în partid. Pentru că, totuşi, oricât de nemulţumite ar fi de unele personaje de preşedintele pesedist sunt însă pe deplin conştienţi că războiul cu statul paralel este încă departe de a fi câştigat.

Autorul mai crede că, pur şi simplu, dacă Liviu Dragnea nu va mai fi "paratrasnetul" de la vârful partidului, praful şi pulberea s-ar putea alege de PSD până la viitoarele alegeri! Iar "reconquista" binomului din Justiţie le-ar da din nou fiori şi are reveni la obiceiul de a-şi pune ceasurile să sune la ora şase dimineaţă, că să stea cu ochii holbaţi pe geamuri că să nu-i ia mascaţii în chiloţi din case. Aşa că atâta timp cât Liviu Dragnea, cu bune şi cu rele îşi asumă rolul ingrat de vârf de lance al partidului, totul pare sub control. Iar dacă acelaşi Dragnea va fi scos "pe scut" din următoarea confruntare din Justiţie, atunci când se încearcă "înghesuirea" acestuia pe unul dintre ultimele culoare tactice păstrate la Curtea Supremă, niciun lider pesedist nu şi-ar mai face iluzii că vor putea păstra guvernarea până la următoarele alegeri parlamentare. Sau că, din acel moment, Călin Popescu Tăriceanu nu va pleca altfel urechea la cântecul de sirenă al lui Klaus Iohannis, postul de premier rămânând vacant şi Ludovic Orban neavând chiar nicio şansă să aspire la el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb