REVISTA PRESEI - 11.05.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 11 mai 2011

ADEVĂRUL

Vîntu, şantajist şi sub control judiciar

Atitudinea lui Sorin Ovidiu Vîntu faţă de Sebastian Ghiţă s-a produs într-un moment în care fostul patron Realitatea Media avea impuse o serie de măsuri preventive în dosarul fugii lui Nicolae Popa. Sorin Ovidiu Vîntu "duce o luptă continuă cu legea, pentru că a constatat că poate învinge", susţin judecătorii care au decis arestarea sa preventivă pentru şantaj. Magistraţii Liliana Ciupercă şi Mitu Stegaru de la Tribunalul Bucureşti au explicat în motivarea deciziei, care a fost făcută publică ieri, că SOV nu are consideraţie pentru ordinea şi normele sociale. Judecătorii au ajuns la concluzia că lăsarea în libertate a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a reprezentantului său în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media, Ion Ilie, zis Nelu Legiune, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cum poate scăpa Realitatea de Ghiţă?

Audienţa scăzută şi neplata salariilor se numără printre clauzele de reziliere a contractului de management dintre Realitatea şi Asesoft, compania lui Sebastian Ghiţă. Pentru a rupe pur şi simplu contractul dintre Realitatea şi Sebastian Ghiţă, Vîntu ar fi trebuit să plătească cel puţin 20 de milioane de euro. Pe cât şi-ar fi dorit Sorin Ovidiu Vîntu, fostul acţionar Realitatea Media, să-l înlăture pe managerul Sebastian Ghiţă de la conducerea postului de ştiri, pe-atât de greu era să pună acest lucru în aplicare. Contractul de management are nişte clauze de reziliere destul de drastice, iar ruperea lui ar fi putut să-l coste pe omul de afaceri cel puţin 20 de milioane de euro.

Neagu Djuvara: "Prinţul Nicolae ar putea fi viitorul Rege"

Istoricul Neagu Djuvara sugerează Casei Regale a României un "plan B" - nepotul lui Mihai I să fie pregătit pentru Tron. Copilul care făcea cu mâna mulţimilor adunate în Piaţa Universităţii, în primăvara anului 1992, alături de bunicul său, fostul Rege al României Mihai I, are astăzi 26 de ani. Istoricul Neagu Djuvara îl nominalizează ca posibil succesor la Tron, în contextul în care reinstaurarea monarhiei constituţionale în ţara noastră ar întruni majoritatea opţiunilor populaţiei. "Adevarul" vă propune spre lectură un fragment din "dialogul-maraton" dintre profesorul Neagu Djuvara şi jurnalistul George Rădulescu, publicat în cartea "Un secol cu Neagu Djuvara".

Mihai I a trântit uşa Casei de Hohenzollern

Regele Mihai I a anunţat ruperea oficială a oricăror legături istorice cu Casa de Hohenzollern. Pe lângă legăturile dinastice, monarhul renunţă şi la fostele titluri obţinute prin alianţă. Disocierea de dinastia Hohenzollern s-a făcut cu scopul consolidării caracterului naţional al Casei Regale a României şi stingerea litigiilor cu casa princiară germană. Regele Mihai I (90 de ani) a anunţat ieri, printr-un comunicat oficial, ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile "Hohenzollern-Sigmaringen". Monarhul a anunţat astfel că a ales să respecte decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României.

Fostul şef SIE Claudiu Săftoiu s-a înscris în PNL şi nu exclude o candidatură pentru Parlament

Fostul şef SIE Claudiu Săftoiu s-a înscris în PNL, partid din care face parte şi fosta sa soţie, deputatul Adriana Săftoiu. Anunţul a fost făcut azi de liderul PNL Crin Antonescu la Biroul Politic Central al PNL, care a luat act de adeziunea fostului şef SIE. După alegerile prezidenţiale din 2004, Claudiu Săftoiu a fost în echipa lui Traian Băsescu şi a deţinut funcţia de consilier prezidenţial, în timp ce soţia sa de atunci Adriana Săftoiu era purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.

PSD şi PNL se luptă în sondaje de opinie

Pentru a-şi maximiza şansele de desemnare a candidaţilor la locale, social-democraţii şi liberalii şi-au angajat institute de sondare a opiniei publice apropiate lor. Alegerea a fost făcută pentru că atât liderul PSD, Victor Ponta, cât şi cel liberal, Crin Antonescu, au dorit să evite surprizele neplăcute legate de ponderea funcţiilor în teritoriu. PSD şi-a ales Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI), în spatele căruia stă consultantul Dan Sultănescu, considerat un apropiat al social-democraţilor. CSCI ar urma să realizeze sondaje în jumătate din filialele PSD.

Agenţia care a ameninţat Adevărul îşi cere scuze

Bogdan Enoiu, managerul McCann-Erickson, a declarat că directorul care ameninţase Adevărul Holding cu suprimarea bugetelor de publicitate a vorbit în numele său, nu în cel al agenţiei. Şeful McCann-Erickson îşi cere scuze pentru situaţia creată şi spune că poziţia directorului Mihai Trandafir nu reprezintă modalitatea de acţiune a agenţiei de publicitate. Deranjată de unele articole despre Coca-Cola, publicate de un site independent, găzduit de www. adevarul.ro, agenţia McCann-Erickson ameninţa vineri, 6 mai, printr-un mail, că se va asigura că toţi clienţii agenţiei (n.r. - printre aceştia se numără Mastercard, Heineken cu toate brandurile din portofoliu, Metro, Real, A&D Pharma) vor afla de "nedreptatea comisă de Adevărul". Mesajul electronic a fost trimis de Mihai Trandafir, directorul agenţiei.

În ghearele cămătarilor

Unii dintre cei care au luat bani de la cămătari povestesc că le este aproape imposibil să-i înapoieze. Dobânzile sunt stabilite de cei care dau împrumuturile. Cămătăria este considerată una dintre cele mai vechi afaceri, iar oamenii împrumută bani cu dobândă "de când lumea", spun sociologii. Această practică ar putea deveni infracţiune. Mulţi dintre cei care împrumută bani de la cămătari sunt fie împătimiţi ai jocurilor de noroc, fie mici întreprinzători care încearcă să-şi relanseze afacerile, spun sociologii. Cu toate că nu face parte nici din prima categorie şi nici din a doua, Cristi, un bucureştean în vârstă de 27 de ani, s-a văzut prins, în urmă cu trei ani, în capcana unui cunoscut interlop din Capitală. Tânărul, care lucra pentru un om de afaceri turc, a simţit pe pielea lui ce înseamnă să intri în jocul cămătarilor.

Au început să lucreze la metroul de Drumul Taberei

Veste bună pentru bucureştenii din Drumul Taberei. Lucrările la linia de metrou care va lega cartierul din sud-vestul Capitalei de centru, începând cu 2015, au demarat. Firmele executante efectuează foraje pentru recoltarea probelor de sol. Mostrele prelevate din subteran vor fi trimise în Italia şi Spania pentru analize de specialitate. "Constructorii au nevoie să ştie cum e pământul pe traseul magistralei pentru a-şi adapta maşinile de forat la tipul de sol", ne-a spus Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex.

Guvernul şi-a asumat scumpirea căldurii cu 60%

FMI a convins autorităţile române să elimine subvenţiile pentru energia termică. Tarifele la căldură şi apă caldă ar putea creşte la iarnă chiar şi cu 60%, dacă nici bugetele primăriilor nu vor mai putea subvenţiona facturile. Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu FMI să elimine până la finele acestui an subvenţia acordată de la bugetul de stat pentru energia termică, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, potrivit Mediafax. În prezent, bugetul de stat acoperă până la 45% din costurile CET-urilor pentru achiziţia de combustibil. Din preţul de producere a energiei termice, autorităţile locale acoperă din bugetele proprii cel puţin 10%. În plus, Ministerul Muncii acordă ajutoare sociale directe pentru populaţia cu venituri mici.

CURENTUL

Cătălin Chelu recidivează şi îşi şantajează din nou partenerii de afaceri

La scurt timp de la preluarea acţiunilor la Forest Product, Chelu, prin intermediul pionului său principal Gabriel Constantinescu, implicat şi el în dosarul şpăgii din parcare, a trecut la şantajarea partenerilor germani din firmă. Pentru a impune un director care să răspundă docil la comenzile lui Chelu, controversatul afacerist s-a pregătit din timp pentru şedinţa Consiliului de Administraţie şi pentru întrunirea Adunării generale a Acţionarilor, programate pentru 12 mai a.c. Profitând de faptul că fabrica de mobilă primeşte curent electric prin intermediul Alprom, directorul general al acestei companii, Gabriel Constantinescu, mâna dreaptă a lui Chelu, a ordonat tragerea heblului, lăsând astfel în beznă fabrica de mobilă

"Felix-Gâdea show", a lansat un nou termen pentru suspendarea lui Băsescu

Un spectacol grotesc de linguşeală mai ceva ca pe vremea răposatului dictator Nicolae Ceauşescu a avut loc luni seară la Antenele lui "Felix" din Băneasa. După ce a fost scos la tablă de câteva ori pentru a scrie după dictare, în acelaşi spirit al cultului personalităţii, moderatorul "de bine" Mihăiţă Gâdea a încercat constant să ridice întrebări la fileu pentru dom" profesor "Felix "Suspendarea lui Basescu este oportună şi necesară pentru că capul răutăţilor, răul cel mai mare e Traian Băsescu. Boc e manipulat, e un instrument în mâna preşedintelui, PDL-ul e un partid care execută ordinele preşedintelui. Ca atare, trebuie început cu răul cel mai mare", a terminat în rime "Felix", zgâriind aceeaşi placă antenistă. Oracolul de la "Crescent" s-a arătat din nou optimist că opoziţia va avea majoritate în Parlament pentru a-l suspenda pe Băsescu, probabil aşa cum l-au suspendat şi la precedenta prorocire din 25 martie. Aşadar, "Felix" a tot invocat câteva scenarii potrivit cărora "până-n toamnă vom avea alegeri prezidenţiale", odată cu ieşirea UDMR-ului de la guvernare.

În stil bolşevic: Năstase trece la dezinformări despre FMI

Adrian Năstase, cel care de 1 Mai trăgea o tură prin Belgia pentru a bea "o bere belgiană" pe la mănăstirile din această ţară şi pentru a savura un picnic "în zonele din apropierea Bruxelles-ului", s-a transformat brusc în apărătorul plebeilor de români osândiţi de "FMI-ul lu" Băsescu". Venerabilul Adi Năstase, cel cu sânge albastru de Cornu, a căşunat duminică pe blog cum că este în posesia unor documente strict secrete care arată subjugarea României de către FMI. După ce au fost făcute publice ieri aceste documente, "secretele lui Năstase" nu au devoalat decât direcţii indicate deja de FMI, care erau de câteva săptămâni obiectul dezbaterilor presei.

CURIERUL NAŢIONAL

Ce a funcţionat la Codul Muncii: biciul sau zăhărelul?

Unii afacerişti s-au speriat de sancţiunile penale pentru munca la negru şi au decis să angajeze legal. Pe de altă parte, firmele sunt mulţumite de legislaţie şi angajează oameni pentru că acum pot să îi concedieze uşor dacă nu performează. Totuşi nivelul mare al contribuţiilor sociale va menţine o cotă înaltă a muncii la negru. Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii şi controalele complexe, dispuse pentru depistarea muncii la negru, au determinat creşterea numărului de contracte de muncă cu 102.870 într-o singură săptămână, iar bătălia cu munca la negru şi cu evaziunea fiscală continuă şi în iunie, afirmă Emil Boc.

Oltchim: Rezultatele din primul trimestru deschid perspectiva privatizării reuşite

Guvernul menţine obiectivul de a vinde societatea vâlceană. Combinatul chimic speră la un investitor puternic. Oficialii combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea consideră că rezultatele din primele trei luni ale acetui an, ce au însemnat o reducere consistentă a pierderilor, reprezintă o perspectivă bună pentru privatizare. Societatea a încheiat primul trimestru cu pierderi de 2,64 milioane lei (627.000 euro), de 20 de ori mai mici faţă de rezultatul negativ din perioada similară a anului anterior, iar afacerile au crescut de aproape două ori, la 464,69 milioane lei (110,1 milioane euro).

Câţi bani vom lua de pe pieţele externe?

România va efectua prima emisiune prin programul MTN (Medium Term Notes) în prima parte a acestui an şi va lansa o altă licitaţie în a doua parte a anului 2011, a declarat ieri secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi. Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului, Jeffrey Franks, a declarat luni că Ministerul Finanţelor Publice se va împrumuta de pe pieţele internaţionale până la sfârşitul primului semestru printr-o emisiune din cadrul programului MTN. Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro, dar până acum nu s-a realizat nicio licitaţie.

MFP discută cu fondurile de pensii pentru titluri în lei pe 15 ani

Ministerul Finanţelor discută cu fondurile de pensii şi companiile de asigurări pentru a lansa în acest an titluri de stat în lei cu scadenţă pe 15 ani, dacă se va crea o masă critică pentru o astfel de emisiune. Pe de altă parte, Drăgoi a arătat că, pentru reducerea costului de finanţare, este necesară, dincolo de o îmbunătăţire continuă a credibilităţii, şi construcţia unei pieţe secundare. Cele mai mari scadenţe din ultimii doi ani au fost pe 10 ani. Trezoreria a programat pentru luna mai emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei. MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 24,1 de miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

EVENIMENTUL ZILEI

Preot, colaborator al Securităţii din patriotism

Preotul Gheorghe Popa, prorector cu strategia universitară la "Al.I. Cuza", a fost recrutat de Securitate în vremea în care era ghid la Mănăstirea Voroneţ. Perspectiva de a ajunge muncitor necalificat. Prin această spaimă explică preotul Gheorghe Popa semnătura pe care şi-a pus-o pe un angajament cu Securitatea, pe 17 iulie 1980. Prorectorul celei mai vechi universităţi din ţară era pe atunci student la Institutul Teologic din Bucureşti şi începuse să fie curtat de securişti în momentul în care se angajase, pe perioada vacanţei, ca ghid la Mănăstirea Voroneţ, situată în apropiere de Stulpicani, satul său natal din judeţul Suceava. Potrivit dosarului de informator al actualului prorector, primele informaţii le-a furnizat rezidentului "Stătescu" pe 12 august 1979, despre vizita la mănăstire a unei ziariste franceze de origine română, care era însoţită de un ghid ONT.

FMI: Aduceţi acasă românii harnici din străinătate

FMI recomandă autorităţilor să-i atragă în ţară pe românii din străinătate, pentru a ajuta economia să crească. România lasă în spate doi ani de criză în care a făcut o serie de reforme care au modificat o mare parte din imaginea ţării în afară. Deficitul bugetar a scăzut datorită evoluţiei mai bune a exporturilor faţă de importuri. Totodată, dacă înainte de a intra în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în primăvara lui 2009, leul suferise o cădere abruptă, ulterior cursul a început să se stabilizeze pentru ca în 2011 leul chiar să se întărească uşor, a spus Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România.

Reţeta lui Cornel Nistorescu de lungire a anchetei

Ziaristul ajunge azi în faţa judecătorilor. Timp de doi ani, a amânat ancheta prin contestaţii şi chiar cu un martor fals. Aşa cum reiese din rechizitoriul de trimitere în judecată, de-a lungul anchetei, Nistorescu a contestat fiecare act încheiat de procurori, inclusiv expertiza medico- legală şi cea tehnică auto, iar la un an după eveniment a găsit un martor care susţinea că accidentul s-ar fi produs din cauza tinerilor aflaţi pe motocicletă. Martorul a picat însă testul cu detectorul de minciuni.

Dezvăluirile despre politica Antenelor, în dezbaterea CNA

Politica dusă de Antene e condamnată public de asociaţiile ziariştilor, care văd "mogulizarea" drept "o ameninţare la adresa libertăţii presei". Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ia în discuţie mâine dezvăluirile jurnalistului Stelian Negrea, fost senior-editor în cadrul Antena 3 şi coordonator al Departamentului Investigaţii al trustului de presă patronat de Dan Voiculescu. Cel mai probabil, reprezentanţii Antena 3 vor ignora CNA, aşa cum au făcut-o şi în cazul audierilor Sorinei Matei, fost şef al Secţiei Politic, care a părăsit recent trustul denunţând presiuni în relaţia cu Palatul Cotroceni. Senatorul Dan Voiculescu a declarat public că va acţiona cotidianul "Evenimentul zilei" în judecată, ca urmare a publicării seriei de dezvăluiri ale lui Stelian Negrea şi că va solicita daune de un milion de euro.

"Grupare de gherilă"

Preşedintele ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, condamnă vehement presiunile editoriale venite din partea manageriatului trustului Intact: "Suntem în faţa unui al doilea episod din serialul < Stenogramele Sorin Ovidiu Vîntu >. Efectele politicii Antenelor erau vizibile încă de acum câţiva ani, fapt pe care noi l-am menţionat în rapoartele întocmite. Antenele îşi schimbau poziţia tunurilor în funcţie de cum decurgeau negocierile dintre partidul condus de patron şi celelalte partide politice. Până acum, până la dezvăluirile lui Stelian Negrea, nu aveam şi dovada, ci doar efectele. Acum avem şi probe", a precizat Mircea Toma.

Dinu Patriciu joacă alba-neagra cu Adevărul

Omul de afaceri Dan Costache Patriciu a vândut pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea la Adevărul Holding către un offshore înregistrat în Olanda: Fast Europe Media N.V. Acesta este controlat, însă, tot de către Dinu Patriciu. Afaceristul român ajunsese să deţină "pe persoană fizică" 99,92% din acţiunile Adevărul Holding SRL, în urma unei majorări de capital, de aproximativ 30 de milioane de euro, din data de 4 martie 2011. Suma reprezintă bani deja pompaţi în Adevărul Holding, însă majorarea capitalului social trebuia efectuată pentru că datoriile companiei ajunseseră să depăşească valoarea activelor, astfel că ea ar fi intrat, automat şi din oficiu, în faliment. A fost a doua mare majorare a capitalului Adevărul Holding, de când Dinu Patriciu a preluat trustul de presă, cealaltă fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. "Astfel de scheme sunt folosite de către Dinu Patriciu pentru a se pierde urma faptului că este implicat în investiţii neprofitabile şi pentru a-şi menţine imaginea bună pe care o are în faţa băncilor, astfel încât să poată obţine, în continuare, credite", au precizat, pentru EVZ, surse din piaţă.

Patriarhia Română, izgonită de la Ierusalim

Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu cea Română, nemulţumită de faptul că la Ierihon s-a construit un aşezământ românesc anticanonic. Decizia luată ieri de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului "în unanimitate şi cu părere de rău" a fost motivată, într-un comunicat oficial publicat pe site-ul instituţiei prin încălcarea Sinoadelor Ecumenice şi Locale de către Patriarhia Română, care "a construit în ultimul deceniu Biserica Aşezământului românesc fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă".

FINANCIARUL

Mărcile mari din retailul românesc au revenit cu picioarele pe pământ după insolvenţă

Leonardo a plătit deja aproape 8 milioane de euro din datorii. Diverta, Leonardo sau Flanco sunt câteva dintre mărcile retailului românesc care au supravieţuit insolvenţei, fiind în reorganizare judiciară. Dacă retailerul de încălţăminte Leonardo anunţă profit încă din septembrie 2010 şi e la zi cu datoriile, Flanco estimează venituri pentru acest an de 100-110 milioane de euro şi o cotă de piaţă de 11%. În primele trei luni numărul firmelor intrate în insolvenţă a fost de 5.082, în scădere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Gheorghe Benea, şeful Loteriei: Paradoxal, pe timp de criză românii joacă mai puţin

Gheorghe Benea explică de ce 85% din banii companiei se duc la stat. O sursă bună de bani la buget, dar în special pentru proiecte sociale, Loteria Română încear­ăa să-şi găsească drumul nor­mal în­tr-o societate aflată în veş­nică tranziţie a... ceva. Acum vorbim despre cum trecem criza, ieri pomeneam despre dru­mul spre capitalism, mâine cine mai ştie. Gheorghe Benea, şeful Loteriei Româ­ne, este optimist, deşi la prima vedere nu are niciun motiv. Are planuri mari, încearcă să lanseze produse noi şi chiar să introducă un plafon minim al câştigurilor la 6/49.

Dan Voiculescu: vicepreşedintele Senatului: În august, România ar putea avea o mare problemă cu lichidităţile

Prof. dr. Dan Voiculescu atrage atenţia pericolului în care se află România în privinţa plăţilor datoriilor externe. "Pericolul este iminent, şi preşedintele ţării ştie, dar - ca întotdeauna - minte. Luna august pentru România va fi o lună de foc, va fi o lună în care s-ar putea ca România să intre într-o mare problemă cu lichidităţile. "Nu vreau să pronunţ cuvântul < faliment >", a declarat senatorul Dan Voiculescu, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", difuzată luni seară la Antena 3.

Romtelecom şi Cosmote vor furniza BCR servicii telecom de 10 mil. euro

Potrivit oficialilor celor doi operatori, acesta este cel mai mare contract de pe piaţa locală de telecomunicaţii. Romtelecom şi Cosmote Româ­nia au încheiat un contract cu BCR în urma căruia vor furniza băncii, în următorii trei ani, ser­vicii de comunicaţii electronice şi telefonie IP, respectiv telefonie mobilă şi internet pe telefonul mobil, inclusiv integrarea echipamentelor aferente.

Inflaţia anuală a ajuns la maximul ultimelor 33 de luni: 8,34%

Estimările analiştilor au fost din nou depăşite, pentru a treia lună consecutiv. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au consemnat la fructe, cartofi şi zahăr. În pofida promisiunilor autorităţilor, potrivit cărora economia se îndreaptă într-o direcţie bună, rata anuală a inflaţiei a atins, în aprilie, cel mai înalt nivel din ultimele 33 de luni: 8,34%, după ce rata lunară a avut un avans de 0,66%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Îndreptarea României spre ieşirea din criză se dovedeşte a fi doar o vorbă în vânt, statisticile contrazicând optimismul guvernanţilor.

Deficitul comercial s-a diminuat în primul trimestru cu 31,3%

Pe fondul unei creşteri mai accelerate a exporturilor faţă de importuri, deficitul comercial a scăzut în primul trimestru cu 31,3%, comparativ cu perioada similară din 2010, la 1,41 miliarde de euro, potrivit datelor publicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de primele trei luni ale anului trecut, exporturile au avansat cu 43,2% la valori exprimate în lei (39,4% în euro), depăşsind cu mult ritmul de creştere a importurilor, de 28,2% în lei (24,8% în euro). Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primul trimestru a fost de 33,6 miliarde de lei (7,96 miliarde de euro) la expedieri şi de 37,25 miliarde de lei (8,8 miliarde de euro) la intrări, reprezentând 72,1% din total exporturi şi 70,8% din total importuri.

Veniturile brokerilor de credite au scăzut de trei ori faţă de 2008

Veniturile lunare ale unui agent bun de brokeraj de credite din cadrul Kiwi Finance au scăzut în ultimii doi ani de peste trei ori, de la 10.000 de euro la 3.000 de euro, a precizat Anca Bidian, CEO al companiei. Câştigurile agenţilor de brokeraj au scăzut în perioada 2008-2010 în linie cu finanţările intermediate. Dacă în 2008 Kiwi Finance a intermediat credite noi în valoare de 180 de milioane de euro, anul tre­cut volumul acestora s-a ridicat la 40 de milioane de euro, din care 70% au fost refinanţări. Cu toate acestea, compania a mijlocit, în primele trei luni din 2011, împrumuturi totale de 20 de milioane de euro şi estimează că până la finalul anului să intermedieze credite de 60 de milioane de euro.

JURNALUL NAŢIONAL

Clujul, agăţat de autostradă printr-un drum lăturalnic

O aşa-zisă bretea de nici 9 kilometri va lega centura ora­şu­lui de Autostrada Transilvania, pentru 34 de milioane de euro. Proiectele de infrastructură din Ro­mâ­nia nu mai contenesc să şocheze. Autostrada Transilvania ar trebui să lege, aşa cum îi stă bine unei auto­străzi, oraşe importante ale ţării cum sunt Braşovul, Făgăraşul, Sighişoara, Clujul şi Vama Borş. Deşi se lucrează la centura de est a oraşului Cluj, iar Autostrada Transilvania trece pe lân­gă acelaşi oraş Cluj, CNADNR se pre­găteşte să lege cele două lucrări printr-un alt drum special! Drumul rapid dintre centură şi autostradă nu are mai mult de 9 kilometri. Dacă în orice ţară europeană autostrăzile se varsă natural în centurile marilor oraşe, în România se inventează drumuri rapide.

Unde s-au dus banii Poştei?

După ce a adunat pierderi de 70 de milioane de euro în ultimii doi ani, conducerea face cadou poştaşilor concedieri şi tăieri salariale. Declinul Poştei Române a fost consfinţit de fostul manager general, Dan Mihai Toader. Procurorii l-au "premiat" pe acesta pentru performanţele sale, trimiţându-l în judecată. Degeaba, dacă cei care i-au succedat au continuat în acelaşi stil şi chiar s-au ferit să pună capăt rănilor deschise de fostul şef al CNPR. Epoca poştaşului-şef Dan Mihai Toader s-a soldat totuşi şi cu un record. Este vorba despre contractul pentru servicii de întreţinere clădiri şi instalaţii în valoare de 184.000.000 lei, respectiv vreo 50 de milioane de euro. Contractul a fost semnat, tot prin negociere, cu UTI Facility Management SRL, una dintre companiile grupului de firme creat de Tiberiu Urdăreanu.

"Baronii" economiei româneşti sunt oamenii lui Băsescu

Directorii din companiile statului, pe care Traian Băsescu i-a numit baroni, sunt, de fapt, oamenii săi, cei care l-au ajutat să ajungă preşedinte al ţării. Băsescu spune că baronii din aceste companii au distrus economia, însă s-a folosit destul de mult, în campania electorală, de autocarele puse la dispozitie de baronii de la Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari şi SNLO pentru deplasarea minerilor la mitingurile electorale.

Moarte transmisă de BBC: Bolnav de cancer, filmat până la ultima suflare!

12 mai reprezintă o cotitură în lumea televizunii. Peste două zile, BBC va transmite momentul în care Gerald, bolnav de cancer în fază terminală, moare acasă, înconjurat de familie şi alte rude. Bărbatul de 84 de ani a murit pe 1 ianuarie 2011, iar scena morţii durează mai puţin de cinci minute, timp în care o voce explică dintr-o perspectivă ştiinţifică ce se întâmplă cu corpul lui Gerald pe măsură ce se apropie de moarte, scrie Daily Mail, care citează o sursă din BBC. "Moartea este o parte importantă a experienţei umane, iar transmiterea sfârşitului lui Gerald vrea să-i facă pe oameni să înţeleagă ce se întâmplă cu corpul atunci când nu mai este capabil să funcţioneze în mod corespunzător", a declarat un purtător de cuvânt al BBC.

NAŢIONAL

SRI a preluat franciza trupelor SEAL

Reporterii de investigaţii ai "Naţional" au intrat în posesia unei informaţii bombă, şi anume faptul că, în cel mai strict secret, mai mulţi luptători ai Serviciului Român de Informaţii au fost în Statele Unite ale Americii. Aici, ofiţerii noştri au efectuat un stagiu cu totul special de pregătire, fiind instruiţi de nimeni alţii decât membrii celor mai faimoase comandouri din lume. După ce au trecut cu brio probele draconice specifice temutelor trupe SEAL, militarii români formează acum, spre lauda lor, o brigadă de elită, care va acţiona în cele mai periculoase misiuni de luptă posibile.

Băncile "se bat" pe copiii românilor

Din ce în ce mai mulţi părinţi devin interesaţi de instrumente financiare prin care să le asigure un viitor copiilor. Băncile au "mirosit" afacerea şi au ieşit pe piaţă cu oferte care de care mai tentante. În unele cazuri, dobânzile sunt mai avantajoase decât cele "generale" pentru persoanele fizice, în altele banca îţi oferă şi un mic cadou la deschiderea unui astfel de depozit. La BRD, la deschiderea contului de economii AtuStart, copilul tău va primi în cont din partea băncii 20 lei sau 5 euro/dolari. Rata dobânzii este de 5,25%, în timp ce capitalizarea contului se face trimestrial. Oferta este valabilă numai pentru copiii care au până în 14 ani.

Tănăsescu râvneşte la jilţul lui Boc

Des vehiculat pe post de posibil premier, Mihai Tănăsescu este gata să se înhame la carul guvernării dâmboviţene. "Să fiu premier e o propunere pe care trebuie să o iau în considerare", a declarat ieri Tănăsescu, reprezentantul României la FMI în prezent. Fost ministru de Finanţe în guvernarea Năstase, Tănăsescu "se încălzeşte" la startul spre Palatul Victoria încă din 2009, când, pe vremea interimarului Boc, spunea că "ar reflecta" la poziţia de premier.

PUTEREA

Strategia "ţine-ţi duşmanul aproape". Elena Udrea investeşte în teritoriile baronilor PSD

"Elena Udrea mi s-a părut unul dintre miniştrii cei mai serioşi atât din Guvernul ăsta, cât şi din alte guverne". Afirmaţia îi aparţine nu lui Traian Băsescu, nici cuiva din PDL. Ea a fost rostită de Marian Vanghelie, lider al PSD Bucureşti. Cum de a ajuns ministrul turismului să fie adulat de social-democraţi? Simplu! A aplicat o strategie sigură: i-a ţinut aproape. Cu bani de la Guvern. În curând, corului de social-democraţi care o laudă pe Udrea s-ar putea alătura baronii locali Liviu Dragnea, Marian Oprişan, Tiberiu Marc şi Victor Mocanu. Ei sunt cei mai recenţi pesedişti "blagosloviţi" cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.

Devalizarea SC Electrica SA dezvăluie mecanismul prin care se fură bani publici cu documente oficiale. 385.495 de euro, costul unei pagini de expertiză finaciar-contabilă

Expertizele financiare extrajudiciare, în baza cărora instanţele au încuviinţat executarea silită a conturilor SC Electrica SA şi SC Asigurare Românească Asirom Viena Insurance Grup SA, au fost instrumentele prin care s-a devalizat societatea naţională de furnizare şi distribuţie a energiei electrice. Modalitatea prin care au fost furaţi din conturile SC Electrica SA 18.621.381 de euro şi ale SC Asigurare Românească Asirom Viena Insurance Grup SA 2.324.114 euro este dezvăluită de procurorii anticorupţie care au calculat, pe pagini, costul expertizelor extrajudiciare.

ROMÂNIA LIBERĂ

Rl a aflat cum au ajuns turcii cel mai important furnizor de legume de pe piaţa românească. Turcia, grădina de legume a României

"Care este secretul succesului fermierilor din Turcia sau Spania?" Mulţi dintre noi şi-au pus o asemenea întrebare atunci când au intrat într-un hipermarket şi au constatat că toate legumele şi fructele provin din import. Dincolo de frustrare, realitatea arată că România este în acest moment dependentă de roşiile, castraveţii şi ardeii proveniţi din Turcia sau UE, în ciuda potenţialului său agricol. Rl a vrut să afle cum reuşesc alte ţări să transforme agricultura într-o afacere uriaşă în timp ce România îşi iroseşte an de an uriaşul său potenţial. În acest scop, au făcut o vizită în Turcia, al şaptelea producător mondial de legume-fructe, unde au stat de vorbă cu fermierii, reprezentanţii cooperativelor de producători şi exportatorii de roşii, castraveţi şi ardei. Au ales această ţară deoarece reprezintă cel mai important furnizor de legume pentru piaţa românească, conform lui Adrian Rădulescu, secretar de stat în MADR.

EVENIMENT. Familia regală renunţă la formula ""de Hohenzollern"". De ce se rupe Casa Regală a României de dinastia-mamă

Istoricii cataloghează distanţarea Regelui Mihai de Casa de Hohenzollern drept o strategie de imagine şi nu exclud apariţia, la următoarele alegeri, a unui partid promonarhist. Oficialii Casei Regale spun însă că anunţul consolidează relaţia regelui cu ţara. "Începând cu data de 10 mai 2011, nici un membru al familiei regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte vreun titlu conferit de orice şef al casei princiare de Hohenzollern", a anunţat ieri, de Ziua Monarhiei, Regele Mihai, printr-un comunicat de presă. În acest fel se respectă decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României, explică documentul transmis de Casa Regală. "Casa Regală nu va mai purta numele de < Hohenzollern-Sigmaringen >. Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de < Casa Regală a României >."

ZIARUL FINANCIAR

Noua lege a contabilităţii îi va aduce în legalitate pe contabilii "la negru"

Preşedintele CECCAR explică principalele modificări din lege şi ce se va întâmpla pe piaţa contabililor. Noua lege a contabilităţii, modificată prin ordonanţă de urgenţă a guvernului, face pentru prima oară o distincţie clară între procesele de organizare şi ţinere a contabilităţii, respectiv întocmire şi semnare. Astfel, sistemul românesc de contabilitate face un pas înainte către dereglementare, apropiinduse de şcoala de tip anglo-saxon, susţine Marin Toma, preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). O noutate pe care legea contabilităţii o aduce este faptul că absolvenţii de studii economice superioare vor putea în acelaşi timp să organizeze şi să ţină contabilitatea, precum şi să întocmească şi să semneze situaţiile financiare la firmele care au afaceri de sub 35.000 de euro pe an. Până în prezent, doar membrii CECCAR puteau realiza toate cele patru operaţiuni.

FMI vede Guvernul făcând licitaţii "la TV" pentru managerii privaţi la companii de stat

Guvernul ar urma să realizeze licitaţii internaţionale transparente pe modelul "la televizor" pentru a selecta firmele de consultanţă care să se ocupe de recrutarea managerilor profesionişti independenţi pentru aproximativ 50 de companii de stat alese împreună cu FMI, spune Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la instituţia financiară internaţională.

Austriecii au pus ochii pe bursa de energie şi îşi oferă sprijinul fie pentru privatizarea OPCOM, fie pentru un nou operator

România are nevoie de o bursă independentă de energie şi de liberalizarea preţului la energie pentru că investitorii străini nu vor investi în sectoare controlate politic, aşa cum este sectorul energetic, a fost mesajul transmis de Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei. Asta nu i-a împiedicat însă pe marii investitori străini, precum CEZ, Enel, E.ON, Iberdrola sau chiar OMV, să investească miliarde de euro, în ultimii zece ani, în sectorul energetic din România (în eoliene, centrale pe gaz sau distribuţie de energie).

"Prima casă" 4 se amână: Guvernul nu a publicat contractul-cadru

Programul "Prima casă" este oficial blocat. Băncile au epuizat plafonul de 200 mil. euro alocat la începutul anului, iar etapa a patra nu poate începe întrucât protocolul de colaborare cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM nu a fost publicat în Monitorul Oficial. În plus, bancherii trebuie să obţină şi avizul BNR pentru modificarea normelor interne de creditare, întrucât practicarea unui avans de numai 5%, aşa cum cere Guvernul, în paralel cu asumarea a 50% din riscul aferent creditului reprezintă o abatere de la prevederile uzuale.

Cel mai scump proiect de locuinţe: fără site, fără echipă de vânzări şi cu 400 de apartamente goale

Ansamblul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, proiectul de locuinţe care a im­plicat cea mai mare investiţie privată, circa 120 mil. euro pentru construirea a şapte blocuri cu aproape 800 de apartamente, a intrat în impas în ultimele două luni după ce echipa de vânzări a decis să plece. Între timp, a fost blocat şi website-ul de prezentare al proiectului, iar un potenţial client găseşte cu greu pe cineva să vorbească în cazul în care doreşte să cumpere un apartament direct de la dezvoltatori.

În primele două luni 10.000 angajaţi au plecat de la stat

Numărul bugetarilor a scăzut cu aproape 10.000 în primele două luni ale anului, ajungând la 1,25 milioane, potrivit datelor prezentate de Andreea Vass-Paul, consilier pe probleme eco­no­mice al premierului Emil Boc. Statisticile care au drept sursă Ministerul Finanţelor arată că în perioada 2008 - 2011 numărul de bugetari s-a redus cu peste 142.000 de per­soane. Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică a consemnat o scădere de numai 50.400 în efectivul de salariaţi bugetari pe ace­eaşi pe­rioa­dă, în prezent în sistemul bugetar fiind înre­gis­traţi aproape un milion de oameni. Di­feren­ţe­le pornesc de la angajaţii din sistemul de interne şi apărare, care nu sunt contabilizaţi de INS.

Fondurile mutuale au atras mai puţini bani de la investitori în luna aprilie

Fondurile mutuale au atras intrări nete de 102,8 mil. lei (25 mil. euro) de la investitori în luna aprilie, cea mai mare parte din sumă fiind plasată în fondurile monetare denominate în lei şi valută, potrivit statisticilor emise de AAF. Activele totale ale industriei au crescut astfel până la 6,2 mld. lei (1,53 mld. euro). În februarie şi martie, intrările nete se ridicaseră la circa 200 mil. lei. Scăderea investiţiilor ar putea fi explicată prin faptul că fondurile monetare şi cele de obligaţiuni, care au fost motorul creşterii pieţei în ultimii doi ani, înregistrează randamente în scădere, pe fondul reducerii dobânzilor bancare la lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb