REVISTA PRESEI 12.10.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 12 octombrie 2015

ADEVARUL

Liviu Dragnea a fost votat în ţigănie, la primărie şi chiar în bucătărie

"Poporul PSD" a ieşit ieri la vot pentru a-şi alege preşedintele, într-un simulacru de scrutin în care Dragnea a fost singurul candidat şi, în final, a fost ales cu peste 90% din voturi. La sediul central, liderii PSD au avut emoţii mai mari pentru naţionala de fotbal a României, iar în ţară s-a votat chiar şi în bucătăria unui primar PSD. În Bucureşti, la sediul central al partidului, a fost amenajată o secţie specială pentru toţi acei membri PSD care se aflau în tranzit. Pe baza unei adeverinţe emise de filiala din care fac parte, aproximativ 70 de social-democraţi, în frunte cu premierul Victor Ponta, au votat în Kiseleff. În ziua alegerii lui Liviu Dragnea, Victor Ponta l-a invocat, din nou, pe Traian Băsescu. Întrebat, conform chestionarului pe care l-au primit toţi social-democraţii, care este cea mai rea măsură pe care a luat-o ca premier, Ponta a răspuns puţin incoerent: "Îmi pare rău că am schimbat nişte legi, pentru că îl demiteam pe Traian Băsescu, iar azi era Crin Antonescu preşedinte şi era mult mai bine pentru România".

Volkswagen, gata să acorde compensaţii şoferilor în scandalul emisiilor

Posesorii de maşini Volkswagen cu motoare măsluite ar putea primi compensaţii din partea grupului auto în scandalul emisiilor. Mai exact, concernul german ar putea da clienţilor o sumă de bani care să compenseze scăderea valorii de revindere a autoturismelor diesel afectate. Informaţia a fost prezentată de către Michael Horn, şeful Volkswagen America, într-o audiere în faţa unui comitet al Congresului SUA, potrivit ABC News, citată de Engadget. Totuşi, Horn a spus că şoferii nu-şi vor primi înapoi banii daţi pe maşini, iar Volkswagen nu le va da nici maşini noi, din moment ce acestea sunt sigure pentru circulaţie. În România sunt inventariate 105.303 maşini vândute de grupul Volkswagen cu probleme, fiind incluse aici atât brandul omonim, cât şi mărcile Audi, Skoda şi Seat.

Combinatul de la Oneşti, pus gaj pentru investiţiile oligarhilor lui Putin. "Interesul ruşilor a fost sa ne termine"

In 1990, Romania avea 10 rafinării funcţionale, acum, in 2015, mai avem 3. Petromidia ce aparţine kazahilor de la Rompetrol, Petrobrazi ce aparţine austriecilor de la OMV si Teleajen ce aparţine ruşilor de la Lukoil. In Oneşti, o încrengătura de interese si personaje controversate au reuşit sa îngroape industria de rafinare si sa arunce un oraş in sărăcie. O istorie complicata presărata de acţiuni si fapte cu iz penal. In 2005 procurorul DIICOT Alina Bica, ea însăşi cercetata acum pentru fapte de corupţie, primeşte sarcina sa ancheteze grupul infracţional din jurul rafinăriei oneştene. Este momentul când Corneliu Iacubov, Marian Iancu sau Ovidiu Tender sunt trimişi in judecata pentru evaziune fiscala, asociere in vederea săvârşirii de infracţiuni si spălare de bani, fapte pentru care vor lua ani grei de puşcărie.

Jean Claude Juncker, discursul mileniului: recalibrarea urgentă a relaţiilor cu Rusia!

Discursul pronunţat la Passau, în Germania, de Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, poate fi considerat, în actualele condiţii geo-politice, drept Discursul Mileniului. Anunţă o etapă nouă ce poate fi decisivă şi cu consecinţe pe termen lung, nu numai în relaţia UE-Rusia ci şi, ceea ce într-adevăr poate fi fundamental, poate determina o resetare majoră a raporturilor de putere pe plan internaţional. Juncker: "Europa ar trebui să trateze Moscova cu mai mult respect şi să lucreze pentru ameliorarea relaţiilor cu Rusia, asta în loc să cedeze diktatelor venite de la Washington...Trebuie să facem eforturi pentru a avea o relaţie concretă cu Rusia. Nu este o chestiune sexy dar aşa trebuie să se întâmple, lucrurile nu mai pot continua astfel...Trebuie să înceteze influenţa SUA asupra relaţiilor dintre UE şi alte ţări...Da, spun cu mare sinceritate acest lucru, trebuie să-i tratăm pe ruşi în mod corect. Din conversaţiile mele cu Putin ştiu că nu acceptă fraze precum cele în care Barak Obama a afirmat că Rusia este o putere regională. Ce vrea să spună asta? Rusia nu poate fi tratată astfel!"

Juncker dictează, Europa răspunde? Cine ar trebui să răspundă

Reacţia clasei politice româneşti la declaraţia pe cât de surprinzătoare, pe atât de interesantă a domnului Jean Claude Juncker, Preşedinte executivului european, privind resetarea relaţiilor cu Rusia a fost nesemnificativă. Singurul politician care a reacţionat a fost Traian Băsescu, fostul Preşedinte al României, cu deosebire referirea la o comparaţie posibilă cu situaţia care a generat cel de-Al Doilea Război Mondial. "...ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întâmplă, din păcate. România este puţin în afară şi neaducerea în dezbatere publică a marilor subiecte este o mare greşeală ", a spus Băsescu. În rest, nimic. Un nimic semnificativ în sine pentru modul în clasa politică românească, în ansamblul său, în toţi aceşti ani de zile, a ales prudenţa, defensiva sau pur şi simplu ignorarea unor evenimente externe de o importanţă maximă, în speranţa că asta înseamnă "corectitudine politică" şi că vechea doctrină "ne dăm după cum bate vântul" va mai funcţiona din nou.

SUA au început să retragă rachetele Patriot din Turcia, în ciuda solicitărilor Ankarei

SUA au început să scoată rachetele Patriot staţionate în Turcia, în ciuda unui apel recent făcut de Ankara aliaţilor din NATO de a păstra unităţile de apărare antiaeriene la graniţa cu Siria. Rachetele Patriot au fost iniţial instalate la Comandamentul celei de-a 5-a Brigăzi Blindate de la Gaziantep, în sud-estul Turciei, după ce ţara a făcut apel la NATO să o apere de rachetele din Siria, notează "Hurriyet Daily News". Pe 15 august 2015, Ministerul Federal al Apărării din Germania a anunţat că va înceta contribuţia la misiunea antiaeriană din Turcia. Anunţul nemţilor a fost urmat de un comunicat al americanilor, pe 16 august, prin care informa Guvernul turc că misiunea, programată să se încheie în octombrie, nu va fi reînnoită. Această decizie a ridicat întrebări despre strategia NATO în Siria, deoarece contrazice afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit cărora alianţa este pregătită să trimită forţe terestre pentru a apăra statul membru - Turcia, conchide "Hurriyet Daily News".

Turcia în pragul imploziei după atentatul din Ankara soldat cu 95 de morţi şi 246 de răniţi

O serie de confruntări au izbucnit duminică în capitala Turciei, după ce poliţia a împiedicat politicieni pro-kurzi şi alte persoane să depună garoafe la locul celor două explozii de sâmbătă, care au ucis 95 de persoane şi au rănit alte 246. Turcia a declarat trei zile de doliu, în urma dublului atentat de sâmbătă, care a vizat un miting pentru pace din Ankara, la care urmau să participe activişti, sindicalişti şi membri ai partidului pro-kurd. Liderii partidului, Selahattin Demirtas şi Figen Yuksekdag, au organizat duminică o ceremonie de comemorare a victimelor. Însă ei au fost opriţi de poliţie, care a subliniat că anchetatorii nu au terminat investigaţiile la locul exploziilor. Atacul nu a fost revendicat până în prezent, dar premierul Ahmet Davutoglu a afirmat că rebelii kurzi şi militanţii grupării Stat Islamic sunt principalii suspecţi. Forţele de ordine în mod absolut inexplicabil au intervenit chiar după explozii cu gaze lacrimogene şi lovituri de baston, ba chiar trăgând focuri de armă în aer pentru a dispersa mulţimea cu violenţă.

150.000 de oameni au manifestat la Berlin împotriva acordului de liber schimb între UE şi SUA

Peste 150.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berlin împotriva unui eventual acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite, despre care spun că este anti-democratic şi va scădea securitatea alimentară, securitatea locurilor de muncă şi standardele de mediu. Organizatorii, o alianţă formată din organizaţii de protecţie a mediului, organizaţii caritabile şi partide de opoziţie, spun că numărul manifestanţilor a ajuns chiar la 250.000, mult mai mulţi decât erau aşteptaţi. 1.000 de ofiţeri de poliţie au asigurat ordinea în cadrul protestelor, relatează Reuters. Opoziţia la aşa-numitul Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) a câştigat tot mai mult teren în ultimul an în Germania, iar criticii proiectului se tem că documentul va da prea multă putere multinaţionalelor, în dauna consumatorilor şi angajaţilor.

BANCHERUL

Fondul de investiţii BT Obligaţiuni a crescut cel mai mult in septembrie

BT Obligaţiuni, un fond deschis de investiţii in instrumente cu venit fix, precum depozite bancare, titluri de stat si obligaţiuni, al şaselea ca mărime din Romania, cu active nete de 1,3 miliarde lei, a avut in luna septembrie cea mai mare creştere a activelor nete, de 23,4 milioane lei, conform datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF). Pe locul doi, cu o creştere a activelor de 23 de milioane de lei, s-a situat BRD Simfonia 1, un fond care investeşte tot in instrumente cu venituri fixe. Fondul este al patrulea ca mărime din Romania, cu active de 1,37 miliarde lei. Podiumul celor mai mari creşteri de active in septembrie este completat de Raiffeisen Ron Plus. Acest fond si-a majorat activele nete cu 16 milioane lei in septembrie, ajungând astfel la 2,56 miliarde lei in total, consolidându-si poziţia a doua pe piaţa fondurilor mutuale din Romania. Liderul autoritar al fondurilor de investiţii din Romania, Erste Bond Flexible RON, a pierdut active nete de 89 milioane lei in septembrie, cel mai mare declin de pe piaţă.

Romania este codaşa Europei si la gradul de bancarizare

Doar 61% dintre romanii cu vârsta de peste 15 ani au un cont bancar, dintre care 46% deţin un card de debit si 12% un card de debit, conform ultimului sondaj realizat de Banca Mondiala, ale cărui rezultate au fost publicate in Global Findex (Baza de date globala a incluziunii financiare). Comparativ, bulgarii stau puţin mai bine decât noi atât la numărul de conturi cat si de carduri, in timp ce ungurii, cehii si polonezii au un grad de bancarizare mai ridicat, ceea ce poate părea firesc, daca ţinem cont de faptul ca aceste tari sunt mult mai dezvoltate decât noi din punct de vedere economic. In tarile dezvoltate din zona euro aproape toata populaţia adulta deţine un cont bancar (95% dintre cei intervievaţi cu vârsta de peste 15 ani), in timp ce 81% dintre ei au si un card de debit, iar 42% un card de credit. Sărăcia este de vina pentru numărul redus al persoanelor bancarizate, chiar daca poate părea absurd, întrucât un cont bancar nu mai costa de mult o avere. Totuşi, pentru cei care au putini bani, orice comision contează.

CAPITAL

BNR ignoră cel mai mare risc la adresa stabilităţii financiare

Raportul asupra stabilităţii financiare publicat de BNR include foarte multe informaţii. Unele relevante altele mai puţin. Totuşi, în raport este prezentată foarte sumar o evoluţie care prezintă riscuri majore pentru perioada următoare, dar, mai ales, explică o parte din evoluţia economiei din ultimii ani. Expunerea băncilor la riscul de stat a crescut în perioadă 2008-2015 de la 5% din active la 21% din active. Această evoluţie a avut loc în timp ce activele sistemului bancar au scăzut. Când comparăm cu restul ţărilor din UE vedem că acest grad de expunere este cel mai mare. Două concluzii: 1) Creditarea statului s-a făcut în dauna creditării sectorului privat 2) Există dovezi clare că în România a existat o relaxare cantitativă şi implicit o finanţare (in)directă a deficitului bugetar. Finanţarea directă este interzisă prin lege printre altele pentru că duce la inflaţie pe termen lung şi taxe mai mari. Dar finanţarea (in)directă practicată de banca centrală din România?

Din şcoală în şomaj: De ce nu găsesc tinerii de lucru?

Cifrele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) indică un număr de 81.362 şomeri cu vârsta mai mică de 25 de ani, la finele lunii august. Totuşi, aceste statistici trebuie privite fără prea multă patimă, în condiţiile în care vorbim despre persoanele aflate la vârsta la care multe dintre ele încă fac studii. "Până la 24 de ani sunt foarte mulţi tineri care desfăşoară activităţi educaţionale sau sunt în perspectiva, nu în căutarea unui loc de muncă, fiind întreţinuţi de familie", comentează cifrele analistul economic Aurelian Dochia. Potrivit acestuia, tinerii sunt mai mult sau mai puţin motivaţi să-şi caute de lucru şi în funcţie de cultura diferitor popoare, iar România este departe de cultura americană, în care tânărul devine independent la 18 ani. În schimb, "în Europa nu este nimic neobişnuit ca oamenii să stea până la 30 de ani cu familia", mai spune economistul, pentru Capital. Preferă să fie şomeri decât să facă ce nu le place

CURENTUL

Zgonea anunţă că PSD a constatat abia în anul 2015 că diaspora nu poate vota

Valeriu Zgonea a ajuns numărul doi în PSD şi dacă Dragnea merge într-o lună, două la închisoare, rămâne number one. Omul e fost lăcătuş mecanic, a rămas de trei ori repetent în facultatea făcută la "seral" şi a fost pus de PSD preşedinte al Camerei Deputaţilor. Zgonea a acordat un interviu postului de radio RFI din care reiese că PSD-ul condus de el şi Dragnea nu ţine va cont de "Codul bunelor practici în materie electorală" al Comisiei de la Veneţia care stabileşte imposibilitatea modificării legislaţiei electorale în ultimele 12 luni înainte de alegeri. La întrebarea dacă această lege mai poate fi aplicată la alegerile parlamentare din 2016, având în vedere că vor fi mai puţin de 12 luni între promulgare şi data alegerilor, fostul repetent Valeriu Zgonea a spus că "n-are nici o legătură. Este o interpretare pe care o parte a presei şi o parte dintre politicieni au făcut-o şi se agaţă de ea".

Scrutin - de Tia Şerbănescu

Ce vreme proastă a avut Dragnea în ziua încoronării sale ca lider al PSD! Pe o ploaie în care, vorba aia, niciun câine să nu scoţi din casă, Dragnea a chemat 500.000 de suflete să-l voteze. Pesemne că mulţi l-au bombănit copios. Emoţii mari pentru unicul candidat. Bine că n-au fost exit-poll-uri altfel precis se contraziceau: unii l-ar fi dat câştigător cu 95%, alţii cu 115% - ca-n Teleorman unde Dragnea s-a ales pe sine deşi legea defăimării sociale îl descalifică total ca lider european şi-l consacră definitiv ca lider provincial, neobişnuit cu marile capitale. Dar n-ai ce să faci când politicienii ţin să se sacrifice pentru noi. Dna Andreea Paul (PNL), de exemplu, ne-a mărturisit că de dragul "politicii, adică dumneavoastră, comunităţii" a născut într-o sâmbătă pentru ca luni să fie la serviciu. Foarte suspect! Ce încredere poţi să ai într-o femeie care îşi abandonează copilul după două zile de la naştere ca să vină la serviciu - deşi avea dreptul legal să stea acasă? Acum dna Paul vrea "cote de gen" şi un "tsunami mental" care să ducă la promovarea masivă a femeilor în politică mulţumindu-le sincer înaintaşelor care i-au netezit calea. Să nu-l uite şi pe dl. Stolojan.

EVENIMENTUL ZILEI

Raport înfiorător legat de reţelele de crimă organizată din fosta URSS

Associated Press (AP) a publicat un raport înfiorător legat de reţelele de crimă organizată din fosta URSS, care încercau să vândă materiale radioactive extremiştilor din Orientul Mijlociu. în centrul acestui raport, care se concentrează asupra a patru cazuri din ultimii cinci ani, se află o piaţă neagră înfloritoare a materialelor nucleare dintr-o ţară mică şi sarăcită din estul Europei, numită Moldova, relatează publicaţia The Atlantic. Deoarece investigaţia AP s-a concentrat asupra acţiunilor în flagrant puse la cale de autorităţile moldoveneşti în colaborare cu FBI, raportul a lăsat o mulţime de întrebări legate de comportamentul adevăraţilor terorişti, care încercau să obţină materiale radioactive de pe piaţa neagră din Republica Moldova. "În cele mai multe din aceste cazuri, contrabandiştii erau arestaţi după ce poliţia obţinea mostre din materialele nucleare, ci nu cantităţi însemnate. Asta înseamnă că, dacă reţeaua de crimă organizată avea acces la o cantitatea uriaşă de materiale radioactive, aceasta rămâne în controlul contrabandiştilor", relatează AP.

Un convoi în care s-ar fi aflat LIDERUL ISIS, Abu Bakr al-Baghadi, a fost atacat de aviaţia militară irakiană

Mai mulţi lideri ai grupării Stat Islamic au fost ucişi în raidul aerian efectuat de forţele irakiene într-un oraş din vestul Irakului, dar liderul organizaţiei, Abu Bakr al-Baghdadi, nu pare să fie printre ei, au declarat localnici şi surse medicale, informează Mediafax, citând Reuters. Conform Agerpres, în momentul raidului al-Baghadi se îndrepta către localitatea Karabla, în apropierea frontierei cu Siria, pentru a participa la o întâlnire cu militanţi ai SI. Televiziunea irakiană mai menţionează că a fost bombardat şi locul unde urma să se desfăşoare această întâlnire, mulţi dintre cei prezenţi acolo, inclusiv diverşi comandanţi ai SI, fiind ucişi sau răniţi. Totuşi, soarta lui al-Baghdadi încă nu este cunoscută. Nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre un atac asupra sa. În luna mai, SI a difuzat o înregistrare video cu acesta, infirmând atunci o relatare anterioară că ar fi fost grav rănit în urma unui raid al avioanelor coaliţiei anijihadiste conduse de SUA.

Ce urmează după cel mai grav atac terorist din istoria Turciei

Bilanţul atacurilor de sâmbătă, din Ankara, este devastator: 95 de morţi şi 250 de răniţi. Dar atrocităţile vor avea şi alte consecinţe, dincolo de scenele sângeroase la care a fost martoră o lume întreagă. Pe de o parte, Turcia s-ar putea confrunta cu o campanie susţinută de astfel de atacuri teroriste, în viitorul apropiat. În al doilea rând, atacurile ar putea da peste cap atmosfera politică, şi aşa volatilă, din Turcia şi ar putea inflama relaţiile dintre stat şi grupările kurzilor, mai mult decât se întâmplă deja. Depinde de cine va fi acuzat pentru aceste atacuri, care va fi răspunsul autorităţilor şi cel al opoziţiei, în special al partidelor kurde. Autorii atacului de sâmbătă urmăresc polarizarea societăţii şi creşterea violenţelor în Turcia, dar şi distrugerea dialogului politic, fragil, din ţară. ISIS a ameninţat Turcia de când Ankara s-a alăturat coaliţiei anti-Statul Islamic. În Turcia, vor avea loc alegeri generale în 1 noiembrie, un scrutin crucial pentru echilibrul politic, al doilea scrutin din acest an.

Trei sferturi dintre românii cu credite în franci, ajutaţi. Ce fac ceilalţi?

Băncile care au acordat cele mai multe împrumuturi în franci elveţieni oferă deja facilităţi clienţilor, însă în special pentru creditele ipotecare. Statul se pre găteşte, însă, să îi ajute şi pe ceilalţi clienţi. Potrivit datelor Băncii Naţionale, peste 75.000 de români aveau în ianuarie credite în franci elveţieni. Aceştia a trebuit să suporte o creştere cu 15% a ratelor în prima lună a anului, când moneda elveţiană s-a apreciat puternic. Dintre ei, o parte a convertit deja creditele din franci în lei, chiar şi fără vreun sprijin de la bănci. Creditorii cu cele mai multe împrumuturi în franci sunt Piraeus Bank, Banca Românească, Bancpost, OTP, Volksbank (preluată de Banca Transilvania ), Raiffeisen.

JURNALUL NATIONAL

Dragnea: Nu voi avea nicio ezitare de a duce la capăt toate angajamentele pe care le-am luat

Preşedintele ales al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, după scrutinul intern, că nu va avea nicio ezitare de a duce la capăt toate angajamentele luate. "Vreau să îi asigur pe toţi că nu voi avea nicio ezitare de a duce la capăt toate angajamentele pe care le-am luat", a spus Dragnea. El a precizat ca la Congresul extraordinar din 18 octombrie va spune "lucrurile mai apăsat". Dragnea a transmis un gând bun de prietenie şi respect pentru fiecare membru social-democrat care s-a prezentat la vot duminică.

Preţul cel mai mic ajută impostorii

Constructorii cer eliminarea criteriului "preţul cel mai mic" din Legea achiziţiilor publice. Pentru a câştiga licitaţii, unele firme au făcut proiecte la 15-20% din preţul real, ceea ce a dus, ulterior, la refacerea multor studii de fezabilitate sau la închiderea unor drumuri făcute prost. Antreprenorii mai spun că este nevoie de criterii serioase care să separe adevăraţii constructori de impostori. Este nevoie de un control riguros al firmelor, iar noua Lege a achiziţiilor este în strânsă legătură cu noua Lege pentru calitatea în construcţii, la modificarea căreia nu s-a ţinut cont de propunerile specialiştior. "Am solicitat introducerea certificării companiilor din Construcţii. În lipsa acestei certificări, oricine se poate declara constructor. Ultimul draft al proiectului legislativ care ne-a fost arătat, conţinea amendamentul, dar în Parlament s-a votat altceva", spune Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

NATIONAL

Noul dosar cu care procurorii îl înfundă pe Oprescu!

După cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, in afara anchetei privind spaga primita pe filiera Administraţiei Cimitirelor, procurorii se pregătesc sa-i dea lui Sorin Oprescu un veritabil şah-mat juridic intr-un nou dosar care tocmai este pe cale sa explodeze. Iar noua ancheta a intrat deja in linie dreapta după ce procurorii au obţinut, zilele trecute, mandatele necesare pentru a ridica acte care se anunţa de pe acum incendiare de la direcţiile de patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii si al Primăriei Municipiului Bucureşti. Abuz in serviciu si distrugerea de documente oficiale, acestea sunt acuzele pe baza cărora procurorii au primit mandatele necesare pentru a continua cercetările într-o ancheta de o complexitate fără precedent si care se anunţă încă de pe acum drept o noua "ghiulea" legata de picioarele primarului arestat al Capitalei, Sorin Oprescu. Pentru ca iţele întregii combinaţii care, ani buni de zile, a reprezentat o adevărată "fabrica de bani" pentru cei implicaţi duc la Direcţia de Patrimoniu a Municipiului Bucureşti.

In urma unui atac de cord, Florian Walter in stare grava in Dubai

"National" anunţă astăzi o veste trista: afaceristul Florian Walter este spitalizat, in stare grava, in urma unui atac de cord, departe de tara, tocmai in Dubai. Aşa după tot cum "National" a anunţat in exclusivitate, omul de afaceri Florian Walter, acţionarul majoritar al Romprest si fost proprietar al pachetului majoritar de acţiuni la Universitatea Cluj primise dreptul de rezidenta in Emiratele Arabe Unite încă de pe 13 iulie. Acuzat de anumite ilegalităţi vizavi de compania sa Romprest, Walter a fost dat in urmărire internaţională in data de 20 mai. Pe atunci se vorbea ca omul de afaceri s-ar fi refugiat in Cuba sau in Republica Dominicana. Ulterior, "National" a reuşit sa îl contacteze si aşa s-a aflat ca afaceristul se afla in Dubai, tara cu care Romania nu are semnat niciun fel de acord de extrădare.

FBI da liber la vize in SUA pentru romani!

Politicienii noştri par sa fie făcut progrese pentru ca romanii, in sfârşit, sa poată calatori in SUA fără a mai fi chinuiţi de "coşmarul vizelor". Iar veştile bune in acest sens au fost date într-o declaraţie publica de către vicepremierul Gabriel Oprea, la întoarcerea din vizita oficiala pe care acesta a întreprins-o peste Ocean. După cum a declarat Oprea, principalul obiectiv al discuţiilor pe care acesta le-a purtat la Washington cu reprezentanţii Administraţiei americane a fost cel referitor la "determinarea României de a continua demersurile pentru includerea in programul Viza Waiver, care va conduce la eliminarea vizelor pentru cetăţenii romani". In acest sens, vicepremierul roman pare sa-i fi convins pe directorii FBI, DEA si CIA ca autorităţile de la Bucureşti vor lua toate masurile necesare pe plan operativ pentru ca, in domeniul securităţii cel puţin, parteneriatul dintre cele doua tari sa fie si mai intens ca pana acum.

PUTEREA

Scandalul Volkswagen, mai multe întrebări decât răspunsuri

Reputaţia concernului Volkswagen (VW) continuă să fie afectată de dezvăluirea faptului că grupul a trişat la testele privind emisiile, astfel că un număr de întrebări rămân fără răspuns. Aproximativ 3,6 milioane de vehicule Volkswagen vor trebui să fie rechemate la service în Europa, pentru înlocuirea componentelor motoarelor diesel de 1,6 litri. Dacă la vehiculele cu motoare de 1,2 şi 2,0 litri este suficientă repararea softului, pentru motoarele de 1,6 litri va fi necesară o adaptare tehnică majoră. Grupul Volkswagen a recunoscut recent că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania şi peste 105.000 în România) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. În consecinţă, credibilitatea brandului german este acum mult diminuată şi există câteva probleme care ar trebui să îşi găsească rapid rezolvarea, dacă Volkswagen vrea să mai revină vreodată la gloria de odinioară.

Rompetrol opreşte Rafinăria Petromidia şi divizia de petrochimie

Rompetrol Rafinare va opri timp de şase săptămani, în perioada 11 octombrie - 20 noiembrie 2015, activitatea rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie pentru desfăşurarea reviziei generale. În această perioadă, compania va asigura livrările de produse către clienţi din stocurile proprii şi de pe piaţa regională, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International. "Revizia generală are loc o dată la cinci ani, în acord cu legislaţia în vigoare pentru funcţionarea unei rafinării, iar investiţia totală din acest an pentru revizia rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie se ridică la 77,5 milioane de dolari. Revizia tehnică programată are scopul de a asigura un grad ridicat de siguranţă a echipamentelor aflate în funcţiune, la un cost scăzut de mentenanţă, precum şi îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor printr-o disponibilitate mecanică ridicată", a declarat directorul general al companiei Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov, citat de Mediafax.

ROMANIA LIBERA

PSD a intrat în epoca Dragnea

Din postura de unic candidat, Liviu Dragnea s-a instalat, fără emoţii, în fruntea social-democraţilor şi îşi poate pune în practică planurile de reorganizare a partidului. Teoretic, va deţine funcţia supremă în PSD timp de patru ani. Practic, însă, şederea lui pe "tronul" din Kiseleff poate fi scurtată de judecătorii Curţii Supreme. Cum contracan­didaţii săi au fost împiedicaţi din vreme să intre în cursă, pe motiv că nu erau susţinuţi de suficiente filiale, ziua de ieri a decurs, evident, fără emoţii pentru Liviu Dragnea, unic candidat la şefia partidului. Singurele întrebări importante ale zilei de ieri au vizat, prin urmare, numărul social-democraţilor prezenţi la urne şi organizaţiile cu cele mai slabe rezultate. Numărul votanţilor este important pentru Dragnea din perspectiva legitimităţii şi a autorităţii de care se bucură în PSD. Una este, să spunem, să fii ales de 50% din cei aproximativ 532.000 de membri şi alta este să te poţi lăuda că te-au votat aproape 80% dintre colegi.

Putin, dezlănţuit peste frontiere

Avioanele Rusiei au bombardat rebelii în Siria, dar folosirea de către Moscova de aparate de supraveghere de ultimă generaţie şi de echipamente de comunicare-blocare reprezintă un tur de forţă care a luat prin surprindere occidentalii. În Siria, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declanşat o nouă operaţiune bine pusă la punct în laboratoarele militare ale Rusiei şi după un discurs la ONU nu a mai aşteptat şi a dat undă verde aviaţiei ruse să bombardeze grupurile de rebeli şi insurgenţi care ameninţau supravieţuirea regimului Bashar al-Assad. Era 28 septembrie. De atunci, Putin continuă să facă demonstraţii de forţă pentru puterile occidentale cu aceleaşi metode pe care le-a folosit şi în Ucraina. Putin loveşte fără să ţină cont de regulile internaţionale, neagă aproape tot şi aşteaptă reacţiile mult întârziate ale Occidentului - declaraţii, discuţii, previziuni, posibile sancţiuni economice...Săptămâna trecută, la 7 octombrie, Rusia a lansat o salvă de rachete navale de croazieră din Marea Caspică, făcând uz de arme până acum cunoscute ca fiind în stadiul de prototip, SS-N-30, echivalent al Tomahawk-rilor americane, a căror rază de acţiune este susceptibilă să acopere întreaga Europă.

Riscăm din nou să cădem pradă ruşilor - de Cristian Campeanu ,

Cu apropierea cvasi-oficializată faţă de dictatura rusească şi o atitudine tot mai ostilă faţă de Statele Unite, Europa este pe cale să treacă printr-o transformare politică de proporţii, care nu este în interesul Europei de Est şi al României. Din nefericire, această schimbare istorică ne găseşte din nou într-o situaţie precară, cu lideri slabi, deconectaţi de la mersul lumii, provinciali şi corupţi. Avertizam din această pagină că se apropie momentul în care occidentalii vor "redescoperi" binefacerile cooperării cu Rusia lui Vladimir Putin şi iată-l pe însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declarând fără să-i tremure vocea că UE trebuie să-şi restabilească "relaţiile practice" cu Rusia şi să nu lase Statele Unite să "dicteze" în politica faţă de Moscova. Trebuie să fii teribil de diform moral şi politic ca să ajungi să susţii senin că cea mai veche democraţie a lumii "dictează", în vreme ce o dictatură oribilă şi coruptă trebuie tratată cu respect, dar această opinie reprezintă mai degrabă regula decât excepţia la Bruxelles şi în multe capitale vest-europene.

ZIARUL FINANCIAR

Cuvântul pe care îl veţi urî cel mai mult în următorul deceniu

În ultimii 7 ani cuvântul pe care l-am urât cel mai mult a fost criză. Acum că această criză care a lovit în întreaga lume îşi pierde din putere, economia românească se va confrunta cu un nou cuvânt - consolidare, o operaţiune prin care se ascunde următoarea etapă de după criză, continuarea restructurării companiilor, dar într-o formă mai fină: stoparea de noi angajări, reduceri de personal prin unirea unor operaţiuni sau a unor departamente, înlocuirea elegantă a angajaţilor cu vechime şi cu salarii mari cu cei din poziţiile de middle pentru a se reduce costul salarial total al firmei, externalizarea unor servicii cu tot ce implică acest lucru, mutarea în alte sedii cu o chirie mai redusă etc.

România rămâne în continuare prizoniera importurilor alimentare

Cheltuim peste 3 mld. euro pe an pe alimente venite din străinătate şi exportăm de numai 1,4 mld. euro. Românii au consumat anul trecut produse ali­men­tare făcute în afara gra­niţelor în valoare de peste 3,1 mld. euro, însă de pe piaţa locală nu a plecat în străinătate nici jumătate din ceea ce am importat, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la INS. Importurile de produse alimentare au crescut cu 3% faţă de anul anterior, astfel că România rămâne prizoniera unor mărci pe care retailerii le aduc din "zone producătoare" precum Polonia, Serbia, Cehia, Ungaria sau Germania. "Polonia a avut o viziune pe termen lung şi s-a orientat pe produse cu valoare adăugată. Şi noi am pornit într-un final pe direcţia bună, pe agricultură, dar exportăm cereale şi animale, deci nu produse cu valoare adăugată", este de părere Valeriu Steriu, deputat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

Dramă la Bucureşti: O mie de brokeri au spus adio bursei în ultimii şapte ani

Pe bursa de la Bucureşti au rămas 682 de brokeri, cu o mie mai puţini decât în urmă cu şapte ani, înainte de declanşarea crizei financiare. Scăderea numărului tranzacţiilor cu acţiuni şi apetitul redus pentru risc al populaţiei au dus la reducerea drastică a numărului de intermediari activi pe piaţa de capital. Astfel, bursa de la Bucureşti a devenit prinsă într-un cerc vicios al subdezvoltării: brokerii sunt în continuare prea mulţi pentru cât de redusă este lichiditatea pe piaţa de acţiuni şi pentru numărul actual de investitori, însă prea puţini pentru a aduce în piaţă clienţi noi şi companii. "Am vrea să vedem mai mulţi investitori şi este nevoie de mai mulţi brokeri care să-i caute. Dar nu-ţi poţi permite să plăteşti mai mulţi brokeri fără să ai mai mulţi investitori," spune Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest. Din piaţă au dispărut mai ales investitorii de retail, astfel că cei mai afectaţi de reducerea lichidităţii au fost brokerii mici. Un impact negativ asupra numărului de brokeri l-au avut şi platformele online de tranzacţionare, fiind mai ieftine şi mai rapide decât brokerii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb