REVISTA PRESEI 13.09.2018

F.B.
Revista Presei / 13 septembrie 2018

REVISTA PRESEI 13.09.2018

Adevărul

Cum înscenează PSDragnea o lovitură de stat

Publicaţia Adevărul scrie: "Încolţiţi de procurorii militari, care îi acuză de abuz de forţă în cazul mitingului diasporei, jandarmii care au în spate Guvernul joacă tare". Pentru a justifica violenţa împotriva manifestanţilor, Jandarmeria a reclamat la DIICOT o presupusă tentativă de lovitură de stat. La numai două zile de la momentul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sunt chemaţi să cerceteze posibile infracţiuni împotriva ordinii constituţionale. O plângere în acest sens a fost depusă ieri la DIICOT de Jandarmeria Română. Acţiunile împotriva ordinii constituţionale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal, mai exact: "(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, pentru "Adevărul", că această sesizare a Jandarmeriei nu are nicio logică. Ancheta a îmceput la cererea lui Dragnea. PSD consideră că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român. Precizările PSD vin după ce site-ul Luju.ro, care constant a criticat lupta împotriva corupţiei, a prezentat informaţii potrivit cărora protestatarii ar fi fost finanţaţi din străinătate cu sute de mii de euro şi că manifestaţia ar fi urmărit o "lovitură de stat".

Bancherul

BNR a înăbuşit dezvoltarea pieţei IFN-urilor pentru credite online rapide, de valori mici

Publicaţia Bancherul arată că niciun IFN (Instituţie Financiară Nebancară) nu a mai apărut în acest an pe piaţa creditelor online de valori mici, pe perioade scurte, dar cu dobânzi foarte mari, care ajung şi la 7.000% pe an, după ce Banca Naţională a României (BNR) a impus restricţii dure pentru această activitate, la finalul anului trecut. Ba chiar unele se desfiinţează, cum este cazul Mindi.ro, care a fost radiată de BNR din registrul IFN-urilor active

Ziarul precizează că este bine că BNR a curmat cu norme dure dezvoltarea creditării online, o piaţă nouă de care avem nevoie, rău este că Banca Naţională şi mai ales Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), nu au reuşit să impună norme şi conduite de creditare corecte şi prudente, pentru evitarea supraindatorarii populaţiei.

În ultimii trei ani au apărut peste 20 de IFN-uri care acordă împrumuturi online de valori mici, pe perioade scurte, dar cu cu dobânzi foarte mari, care ating şi 7.000% pe an, de 700 de ori mai mari decât dobânda pentru un credit bancar, de 10% pe an, determinând supraindatorarea multor persoane, în special a celor cu venituri mici. Mai ales că aceste IFN-uri îşi promovează creditele de o manieră agresivă şi înşelătoare, promotându-le celor interesaţi împrumuturi cu 0% dobândă, pentru ca ulterior să-i împovăreze cu dobânzi şi penalităţi usturătoare iar apoi să-i raporteze la Biroul de Credit, reducându-le astfel şansele de a obţine noi credite de refinanţare sau pentru cumpărarea unei locuinţe.

Responsabilă pentru dezvoltarea acestei afaceri în stil prădător este ANPC, care permite IFN-urilor să-şi promoveze creditele cu 0% dobânda, în ciuda faptului că a recunoscut că este o practică incorectă.

Cotidianul

Vine o nouă revoluţie. Fiscală

Ziarul Cotidianul scrie că Ministrul finanţelor, Eugen Tedorovici, a anunţat în seara de ieri că, până la finalul acestui an, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor fi "consolidate" într-un singur text, întrucât în ultimii doi ani au fost făcute foarte multe modificări asupra celor două texte..

"Sunt multe propuneri foarte bune (n.red. - din partea mediului de afaceri, faţă de consolidarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală). Nu este niciuna care să deranjeze, într-un fel sau altul, pe cineva în piaţă. (...) Nu veţi vedea din mediul economic sau din partea oricui altcineva din piaţă vreo părere contra vreunei prevederi din această propunere. Şi doamna prim-ministru a spus foarte clar: nu adăugăm niciun fel de taxă nouă sau cât să creştem cuantumul celor existente", a afirmat Teodorovici, la Digi24.

"Pe lângă aceasta, noi am avut o discuţie cu tot mediul de afaceri. Au trimis foarte multe propuneri de modificare a tot Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, vizavi de simplificare, poate unele măsuri, la fel, cu impact foarte bun în economie. Acum, în luna septembrie, vom afişa, pe site-ul Ministerului de Finanţe tot ce a venit din mediul de afaceri către Ministerul de Finanţe. Ceea ce a agreat Ministerul de Finanţe ca măsuri vor fi, posibil, până la final de an, adoptate, iar cele două acte normative trebuie să fie trecute prin Parlament, până la final de an, ca proiecte de legi, ca să intre de la 1 ianuarie. Piaţa nu se va supăra că vii şi degrevezi", a spus Tedorovici.

"Este şi o chestiune care să fie agreată la nivel politic. Repet. Îmi doresc foarte mult o clasă politică, care, atunci când spune un lucru şi, chiar dacă nu este legiferat, el să se respecte", a apreciat Teodorovici.

Curierul Naţional

Tăriceanu, atac dur la adresa lui George Maior: Ce îi reproşează ambasadorului român la Washington

Ziarul Curierul Naţional noteatză că Călin Popescu Tăriceanu s-a lansat ieri într-o serie de critici dure la adresa ambasadorului român în Statele Unite, George Maior, la doar câteva ore după audierea diplomatului în comisia de politică externă a Senatului. Tăriceanu s-a arătat foarte contrariat de nevoia de a-l chema la audieri pe ambasadorul român, declarând că "niciodată nu a mai fost chemat un ambasador să dea explicaţii", fiind deci o situaţie excepţională, a căror cauze senatorul a afirmat că sunt comentariile făcute în public de Maior, comentarii ce ar putea reprezenta o "gafă diplomatică".

Tăriceanu i-a reproşat lui George Maior fapt că s-a poziţionat laudativ după scrisoare senatorului american John McCain, dar a atacat public scrisoarea menată de Rudolph Giuliani în care acesta acuza excese ale DNA şi condamna protocoalele secrete încheiate de SRI în Justiţie.

Preşedintele Senatului a declarat că "la ceva timp a apărut scrisoarea lui Rudolph Giuliani în care spune foarte clar că este îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat în România, că este îngrijorat de abuzurile DNA, la care domnul Maior a fost arhitect, în calitate de şef al SRI. Surpriză, domnul Maior, care era menţionat în această scrisoare, a simţit nevoia să sară şi să-l atace pe domnul Giuliani. El nu s-a legat de fondul problemei, el a început să-l ironizeze pe Giuliani. Domnia sa nu înţelege că intrând în această dispută între John Mcain, un contestatar al lui Trump şi Giuliani, un susţinător al lui Trump".

Tăriceanu conchide că Maior "a intrat ca un elefant pe masa cu porţelanuri (...). Ce nu înţelege domnul Maior este faptul că prin mesajele sale implică Guvernul României în disputele politice extrem de sensibile din SUA".

Jurnalul Naţional

Evaluatul Augustin Lazăr încearcă să-l bage în penal pe evaluatorul Tudorel Toader

Redactorul Ion Alexandru scrie că Parchetul General, condus de Augustin Lazăr, evaluat, în aceste momente, de către Ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi care riscă inclusiv revocarea din funcţie, a anunţat că a început urmărirea penală "in rem", în urma unui denunţ referitor la modul în care Tudorel Toader a dobândit, recent, calitatea de notar public, în timp ce era suspendat pentru incompatibilitate. Acţiunea procurorilor lui Lazăr vine chiar în timp ce procesul de evaluare a actualului procuror-general este în toi şi după ce Tudorel Toader a făcut o nominalizare deloc pe placul sistemului pentru preluarea conducerii DNA. Modul de acţiune în această speţă seamănă izbitor de mult cu demararea, de către Procuratură, a altor două dosare cu miză politică: cel al OUG 13/2017 şi cel al HG-ului prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut de la Apele Române la Consiliul Judeţean Teleorman.

Conform Jurnalului Naţional, Toader a replicat, pe contul său de socializare, că "după încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curţii Constituţionale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen - art. 69 aln 4) din Legea nr. 168/ 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/ 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 595, din 12 iulie 2018. Nu intenţionez să demisionez de la Ministerul Justiţiei", în condiţiile în care punerea sub acuzare poate duce la suspendarea din funcţia guvernamentală. Ministrul Justiţiei a precizat însă: "În baza legii am făcut solicitarea, Legea CCR, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecătorul se poate face notar fără examen. Solicitarea am făcut-o în baza Legii 168, art 60. Am solicitat, în acelaşi timp, dobândirea calităţii de notar public şi suspendarea din funcţie pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitate", a spus Tudorel Toader, la Antena3.

Ziarul Naţional

Maior a venit la audieri cu tupeul in geantă

Ziarul Naţional scrie că încă de la început, ambasadorul George Maior a încercat să-şi impună punctul de vedere şi strategia dialogului în cadrul audierilor desfăşurate la Comisia de politică externă a Senatului. "Mare greşeală, căci în faţa lui se află Călin Popescu Tăriceanu, vulpoi bătrân în politică, nu vreun instructor de la Palatul Pionierilor".

Acuzaţiile aduse de Tăriceanu au făcut referire, în primul rând, la partizanatul politic practicat de George Maior şi la o prestaţie foarte slabă în calitate de ambasador.

Maior a încercat să fure startul şi să împingă discuţiile pe culoarul pe care şi-l pregătise iniţial. Declara că el chiar e bucuros că a fost invitat şi că a pregătit un raport de activitate detaliat, cu accent pe parteneriatul strategic al României cu SUA. A fost un "spectacol deplorabi", fără nicio legătură cu abilitatea unui diplomat de a ieşi din strânsoarea unui dialog punctual. Maior a ajuns chiar în situaţia de a ridică tonul în discuţe, determinândul pe interlocutorul său să ceară preşedintelui comisiei să-i pună în vedere că este necuviincios. El, George Maior, nu s-a implicat în politică internă a Statelor Unite. A făcut doar o afirmtie despre o persoană privată care a emis o opinie, fiind vorba de scrisoarea lui Rudolf Giuliani. Adică, mai concret, şi-a făcut datoria în interesul naţional românesc. "Vorbe răsuflate" din partea lui Maior, scrie Ziarul Naţional.

În ceea ce priveşte parteneriatul strategic dintre România şi SUA, subiect la care încerca să se raporteze mereu, a prezentat lucrurile la modul în care, fără el, parteneriatul nu ar fi existat. Nici aranjamentele lui Maior nu au fost iertate. "Atunci când, prin declaraţiile sale, un ambasador promovează publicului din România propriile părţi pris-uri având abordări străine misiunii sale de ambasador, el abandonează de facto misiunea cu care a fost investit, devenind - ceea ce aţi făcut dumneavoastră - un agent politic partizan. Această postura este una inacceptabilă", a marcat Tăriceanu. Frumos zis, bine lovit, dar nu e cazul că cineva să credă că George Maior a venit la comisie pentru a spune "da, aveţi dreptate". Conform Ziarului Naţional, Maior "a rămas fidel propriilor strategii absurde, potrivit cărora el şi numai el are dreptate. Zero realizări la capitolul ridicării vizelor pentru români, acelaşi zero la dialogul politic la nivel guvernamental, parlamentar. Nici măcar în momentul în care Tăriceanu a declarat că se va redacta o scrisoare pentru MAE, solicitându-se retragerea lui Maior din funcţia de ambasador, acesta părea să nu fi înţeles despre ce este vorba".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cum ??? ; se ,,beligerează " : PSD cu psd,victime nonbeligeranţii ...

    Ce lepadatura, motocicleanu si clica sa, de la guzganianul ce a dat iama prin economie si a ramas "nestarpit" pana la golanashul ala de "doctor" de la Iasi... Asemenea hahalere (citeste lichele) dau lectii de liberalism si famiglie neluati de nimeni de gulere si azvarliti in tomberonul istoriei !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb