REVISTA PRESEI 26.05.2016

Mina Irina
Ziarul BURSA #Revista Presei / 26 mai 2016

ADEVARUL

Baronul Sorin Frunzăverde, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Timişoara a emis, miercuri 25 mai 2016, sentinţa finală în dosarul de corupţie în care a fost cercetat baronul de Caraş - Severin, Sorin Frunzăverde. Preşedintele CJ Caraş - Severin a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au modificat, însă, sentinţa primei instanţe cu privire la obligaţiile baronului de Caraş. Astfel, judecătorii l-au obligat pe Frunzăverde să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Dragoş Pătraru pleacă de la TVR

Dragoş Pătraru încheie după doi ani contractul cu Televiziunea Română, săptămâna viitoare realizând ultima ediţie a emisiunii "Starea Naţiei" la postul public, iar site-ul Paginademedia.ro anunţă că jurnalistul ar fi ajuns la o înţelegere cu postul Digi24. În ultimele luni, jurnalistul şi-a arătat de mai multe ori intenţia de a renunţa la colaborarea cu postul public, mai ales după ce emisiunea i-a fost mutată la o altă oră fără a fi consultat, dar şi pentru că, spunea el, TVR "şi-a dat chiloţii jos" în faţa politicienilor care au comandat angajaţilor postului să mute emisiunea pentru a oferi campaniei electorale mai mult timp de expunere.

Tăriceanu, la chefurile de la Monaco şi din Israel organizate de complicii "prinţului" Paul

La petrecerile organizate la Monaco de afaceriştii israelieni Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz şi Shimon Shevez, implicaţi în dosarul retrocedărilor fermei Băneasa şi a pădurii Snagov, Călin Popescu Tăriceanu a fost invitat de onoare. Şeful Senatului şi Dorin Marian sunt acuzaţi că şi-au uitat amicii de petreceri atunci când au dat declaraţii la DNA. Dorin Marian, fostul director al Cancelariei Primului Ministru, a fost pus ieri sub acuzare pentru mărturie mincinoasă, într-un dosar separat din cel al retrocedării fermei Băneasa şi a pădurii Snagov. Astfel, acesta a devenit coleg de dosar penal cu fostul său şef, Călin Popescu Tăriceanu, care este deja cercetat în acest caz, pentru infracţiuni similare. Mai exact, Dorin Marian este acuzat că a minţit atunci când a fost audiat ca martor în dosarul "Ferma Băneasa", pentru a clarifica aspecte legate de activitatea desfăşurată de inculpatul Marius Marcovici.

ANAF scoate la licitaţie o vilă a Corinei Voiculescu, fostul sediu al Crescent

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a scos la vânzare o vilă din centrul Bucureştiului, deţinută de către Corina Voiculescu, una dintre fiicele omului de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la închisoare în cadrul dosarului privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), scrie Profit.ro. Autorităţile trebuie să recupereze prejudiciul de 60 de milioane de euro dispus în justiţie. Vila are o suprafaţă de 193 de metri pătraţi şi un teren aferent de 576 de metri pătraţi, iar preţul de pornire este puţin peste un milion de euro, potrivit sursei citate. Anterior, Dragoş Doroş - şeful ANAF - a declarat că Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Fiscului a recuperat din dosarul ICA 5,388 milioane de lei. Cele mai importante active care au fost confiscate sunt, de fapt, sediile Antena 1, Antena 3 şi Grivco. ANAF a finalizat la sfârşitul lunii octombrie 2015 evaluarea imobilelor lui Dan Voiculescu. Valoarea cumulată estimată pentru patru terenuri intravilane şi trei clădiri - sediile Antena 1, Antena 3 şi Grivco - este de 32,582 milioane de euro.

Mafia rambursărilor ilegale de TVA, dată de gol de un asistat social care a vândut mii de vaci fictive

Unul dintre cei mai mari datornici din România la Fisc este gălăţeanul Viorel Cotigă (47 ani), de loc din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni. Potrivit ANAF, bărbatul are de dat la stat aproape 2,2 milioane de euro (mai exact 9,85 milioane de lei), dintre care 80% din sumă o reprezintă impozitul pe venit şi contribuţia la fondul de sănătate, iar restul penalităţi. La aşa impozite, acumulate în doar trei ani (2011-2013), te-ai aştepta ca Viorel Cotigă să fie un nabab. Însă realitatea din teren este alta. În fapt, omul trăieşte într-o casă ţărănească din chirpici, care nici măcar nu-i aparţine (este a mamei lui, o femeie de 80 de ani) şi supravieţuieşte de pe o zi pe alta. Lucrează cu ziua şi, uneori, ca cioban. Vecinii se minunează peste poate când aud ce afaceri e bănuit că învârte Viorel. "M-a rugat acum ceva ani un văr de-al meu de la Vaslui să-l ajut să strângă animale pentru un abator de la Botoşani. Îmi dădea câteva sute de lei, din când în când, iar eu mergeam cu el, semnam nişte hârtii, scoteam bani din bancă şi i-i predam. Doar atâta", spune Cotigă, vizibil confuz.

Lovitură grea pentru românii care circulă cu numere bulgăreşti. Poliţia le radiază maşinile!

Pentru a pune capăt abuzurilor cu înmatricularea în Bulgaria de automobile din ţările vecine Parlamentul de la Sofia a decis anularea automată a înmatriculării autoturismelor ce nu au asigurare de Raspundere civilă auto. Costurile cu asigurarea ajung şi la 1.000 de euro în cazul persoanelor care au înmatriculate mai multe maşini, cum este cazul în situaţia automobilelor care circulă în România, pe numele unor cetăţeni bulgari. Costul de câteva ori mai mic în Bulgaria faţă de ţările vecine al înmatriculării şi al taxelor plătite de proprietarii de autoturisme mână a două, a stat la baza apariţiei, în urmă cu zece ani, a unui fenomen care a generat importante pierderi companiilor bulgare de asigurări auto. În ultimii ani, peste 100 000 de automobile care circulă în România, Moldova şi Grecia au fost înmatriculate în Bulgaria.

Traian Băsescu, despre moartea lui Dan Condrea

Într-o conferinţă de presă avută la Suceava, fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre moartea patronului de la Hexi Pharma, Dan Condrea. El a spus că, după părerea sa, serviciile secrete nu ar fi implicate în niciun fel în decesul lui Condrea. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, aflat în judeţul Suceava pentru a promova candidaţii PMP din Suceava, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, a vorbit şi despre cazul Hexi Pharma şi moartea lui Dan Condrea, ţinând să precizeze faptul că după părerea sa serviciile secrete nu ar avea nici o legătură cu decesul patronului de la Hexi Pharma. "Cine l-a omorât pe Dan Condrea? Exclus ca vreun serviciu românesc să se ocupe cu aşa ceva. Exclus. Ştiu foarte bine cum lucrează serviciile. Te pot compromite, te pot ajuta să ai un dosar, dar nu să meargă la abordări de tip mafiot. Asta nu pot să cred", a declarat Traian Băsescu.

BANCHERUL

Banca Românească are mai multe credite in franci elveţieni (CHF) decât in lei

Banca Românească, deţinută de grupul grec National Bank of Greece (NBG), avea la finalul lui 2015 in sold credite in franci elveţieni (CHF), majoritatea ipotecare, in valoare netă (fără provizioane) de 1,138 miliarde lei, puţin mai multe decât împrumuturile in moneda naţională, leul, care se ridicau la 1,030 miliarde lei. Recent, banca a pierdut definitiv un proces cu un client care a cerut conversia in lei a unui credit in CHF la cursul din data acordării, in jur de 2 lei, fata de peste 4 lei in prezent, ceea ce ar putea reprezenta un model si pentru alte instanţe care au pe rol astfel de procese, care nu sunt puţine. Cu atât mai mult cu cât există si alte decizii definitive privind conversia la cursul din data acordării pronunţate si împotriva altor bănci, precum Credit Europe Bank, Piraeus Bank, Bancpost sau Raiffeisen Bank. Cu toate acestea, Banca Românească nu a anunţat nicio măsură de conversie in lei a creditelor in CHF, spre deosebire de alte bănci, precum Volksbank, OTP Bank, Bancpost sau Raiffeisen Bank.

CURENTUL

România înăspreşte legea anti-terorism în contextul valurilor de migranţi

Ministerul Afacerilor interne anunţă modificări la legea anti-terorism. Modificările sunt puse în dezbatere publică pentru 20 zile pe site-ul instituţiei, ele fiind elaborate în colaborare cu specialişti ai Serviciului Român de Informaţii, după cum anunţă instituţia într-un comunicat transmis Curentul. Astfel, prin noul proiect se incriminează "deplasarea unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este sau de pe teritoriul căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa, spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel al cărui cetăţean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea, ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susţinerea, în orice mod, a unei entităţi teroriste", această faptă urmând a fi pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani.

2.000.000 EURO prejudiciu la brokeri neautorizaţi, pe platforme online

Ieri, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au coordonat o acţiune în cadrul căreia au fost efectuate 55 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vaslui. Activităţile s-au desfăşurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune şi desfăşurarea fără autorizaţie de operaţiuni pe piaţa de capital. Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, prezentându-se în calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi ai unor societăţi de servicii de investiţii financiare care administrează platforme de investiţii online, ar fi determinat mai multe victime să depună sau să transfere bani în conturile bancare ale celor în cauză, sub titlul de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital.

CURIERUL NATIONAL

Restaurante cu specific asiatic, amendate de ANPC cu 42.000 de lei

Comisari ANPC din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică. Au fost constatate nereguli la 4 dintre acestea (LI-WU, Kungfu King, Hao Chi Fast Food Chinezesc şi Templul Soarelui). Principalele abateri constatate au fost prezenţa în spaţiile frigorifice de depozitare a unor materii prime (carne vită, carne porc, carne pasăre, ciuperci, peşte, fructe de mare) care prezentau modificări organoleptice; data durabilităţii minimale depăşită; lipsa elementelor de identificare referitoare la data-limită de consum; schimbarea stării termice iniţiale a acestora; prezenţa în spaţiile frigorifice a unor semipreparate congelate şi fără elemente de identificare; spaţii de lucru (bucătării) neigienizate; utilizarea de ustensile degradate (ruginite); spaţii frigorifice cu zone de rugină.

RADET a reluat acţiunile de protest

Neridicarea popririi de 100% impusă de către Electrocentrale Bucureşti pe conturile RADET de la data de 1 aprilie 2016 conduce la noi acţiuni de protest ale Sindicatului Liber Independent din RADET Bucureşti. Potrivit acestuia, aproximativ 200 de membri ai Sindicatului Liber Independent din RADET Bucureşti au început ieri să picheteze Guvernul României (în faţa Muzeului Antipa), acţiunea având ca scop soluţionarea situaţiei grave generate de poprirea de 100% impusă de către Electrocentrale Bucureşti pe conturile regiei. Nerezolvarea acestei situaţii devine catastrofală pentru cetăţenii Bucureştiului. Menţinerea popririi de 100% pe conturile RADET lasă regia fără cea mai mică rezervă de bani, blocând toate activităţile necesare reparaţiilor în sistem, inclusiv cele de intervenţii la avariile care se produc zilnic.

Cu ajutorul Arabiei Saudite, Kosovo a devenit un sanctuar jihadist

Kosovo deţine la ora actuală un record: per locuitor, ocupă primul loc în lista ţărilor de unde sunt trimişi cei mai mulţi combatanţi în rândul forţelor Daech. Când în 1999 americanii, în cadrul acţiunilor NATO, au bombardat poziţiile sârbe din Kosovo, kosovarii - această entitate de 1,8 milioane de locuitori din care 90% sunt musulmani - i-au primit ca pe nişte adevăraţi eliberatori. Astăzi, Kosovo, ce şi-a declarat independenţa faţă de Serbia fără a fi recunoscută de întreaga comunitate internaţională, a devenit un veritabil sanctuar jihadist. Graţie finanţării mai întâi de către Arabia Saudită iar apoi de către Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, în cea mai mare parte a cazurilor prin intermediul unor fundaţii, în Kosovo au fost construite moschei şi centre religioase propovăduind wahabismul, angajate în recrutarea de combatanţi jihadişti pentru Statul Islamic.

EVENIMENTUL ZILEI

Poliţiştii care anchetează accidentul nu ştiu unde a fost Condrea timp de 30 de minute

Enigmele morţii lui Dan Condrea sunt departe de a fi elucidate, la patru zile de la accidentul teribil în care şi-a pierdut viaţa. O confirmă martorii pe care reporterii "Evenimentul zilei" i-au găsit pe traseul pe care se presupune că s-a deplasat patronul Hexi Pharma, duminică, înainte de a fi găsit mort. Niciunul dintre localnicii şi oficialii din comuna Corbeanca nu pot confirma că afaceristul a trecut pe DJ 101 Corbeanca-Buftea. Mai mult decât atât, pe filmările surprinse de cel puţin opt camere de luat vederi, amplasate pe drumul judeţean care străbate localitatea, nu se vede maşina care, ulterior, s-a făcut praf, la impactul cu un copac de pe marginea drumului. Poliţiştii de la Serviciul Rutier Ilfov, cât şi criminaliştii, au cerut imagini de la Primăria Corbeanca şi de la proprietarii magazinelor, amplasate de-a lungul şoselei. Pe imaginile de la primărie, preluate de majoritatea televiziunilor de ştiri, nu se vede decât un Opel model H, nu modelul J, care a fost implicat în accident.

Zona Metropolitană Bucureşti, un proiect uitat de autorităţi

Bucureştiul se va bloca în doi ani din cauza aglomeraţiei. Este avertismentul adus de experţi. Proiectul Zonei Metropolitane, care ar rezolva mare parte din transportul din şi înspre Capitală, zace în sertarele instituţiilor publice de mai bine de 11 ani. Traficul bucureştean este cel mai aglomerat din Eu­ropa. Podium care ne aduce poziţia opt în lume la aglomeraţie. Statisticile ara­tă că avem 600 de maşini la mia de locuitori, în Capitală. Zilnic intră în Bucureşti, din judeţul Ilfov şi împrejurimi, circa 150 de mii de maşini. Iar gradul de mobilitate e primordial. Discuţiile despre crearea unei zone metropolitane a Bucureştiului au început încă din 2005, pe vremea când primar general al Capitalei era Adriean Videanu care şi-a exprimat dorinţa de a se crea o astfel de zonă, însă a considerat că nu reprezintă o prioritate pentru Bucureşti.

Procesul "Arme pentru rebelii columbieni". Omul lui Hrebenciuc vrea să scape din arestul din SUA

Cristian Vintilă s-a aliat cu un politician Italian împotriva unui român pentru a scăpa "basma curată" din procesul în care sunt judecaţi în SUA pentru susţinerea teroriştilor columbieni FARC. Fostul şef de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Cristian Vintilă, "omul de casă" a lui Viorel Hrebenciuc, este judecat în SUA pentru acordarea de ajutor teroriştilor şi complot la crimă, alături de afaceristul Virgil Flaviu Georgescu şi de fostul deputat italian Massimo Romagnoli. În 2014, cei trei au fost arestaţi în SUA după ce au încercat să vândă armament unor ofiţeri americani sub acoperire, care pretindeau că sunt rebeli ai Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC). Rebelii FARC investesc în armament banii obţinuţi din traficul de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari anual

Oltchim a devenit, din pix, regina companiilor profitabile

Ne-am obişţnuit cu ştiri despre situaţia dezastruoasă a Oltchim şi despre protestele salariale de acolo. Recent, situaţia pare să se fi redresat, cât de cât. Însă, statistic, artificiile statului au făcut din Oltchim perla economiei. Ministerul Finanţelor a publicat, ieri, rezultatele financiare ale companiilor pentru anul trecut. În timp ce Romgaz, Electrica, Transelectica, vârfurile domeniului energetic, au consemnat câştiguri constante, Oltchim apare cu un profit uriaş. Compania de stat a realizat nu mai puţin de 2,2 miliarde de lei câştig net, la o cifră de afaceri de trei ori mai mică. Nu este însă rezultatul activităţii de zi cu zi a companiei, ci al ştergerii de datorii. În 2015, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii în valoare de 2,35 miliarde de lei. În lipsa acestei facilităţi, cu un an în urmă, deci în 2014, Oltchim înregistra o pierdere de 459 de milioane de lei. O evoluţie pozitivă în 2015 faţă de 2014 a fost totuşi cifra de afaceri, care a crescut cu aproape 20% de la un la altul, atingând un nivel de 747 de milioane de lei.

JURNALUL NATIONAL

Dragnea: Iohannis să stea liniştit, nu îl suspendăm, dar Guvernul nu poate sta la fel de liniştit

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seară, la Bistriţa, că preşedintele Klaus Iohannis poate "să stea liniştit", pentru că social-democraţii nu intenţionează să declanşeze procedura de suspendare a sa din funcţie, dar că în schimb nu la fel de liniştit poate sta Guvernul Cioloş, pe care l-a calificat drept neperformant şi drept un posibil "risc de securitate naţională". Afirmaţia a venit în replică la declaraţiile făcute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a vorbit despre posibile intenţii ale PSD de a demite Executivul şi de a-l suspenda pe preşedintele ţării. Preşedintele PSD consideră că afirmaţiile venite din partea Alinei Gorghiu sunt generate de "disperarea" liberalilor, care nu reuşesc să crească în sondaje.

DNA Braşov: Dorin Marian, urmărit penal în dosarul lui Tăriceanu

Procurorii DNA Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, pentru mărturie mincinoasă, în dosarul în care este anchetat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. DNA precizează, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES, că în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată în 18 mai) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a lui Dorin Marian, fost şef al Cancelariei prim-ministrului. Această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de Marius Marcovici.

Tolo.ro: Cazul Hexi Pharma nu e unic. La Elias, s-au găsit "bacterii de hazna" în dezinfectanţii unei alte firme

Cătălin Tolontan vine cu o nouă dezvăluire: Două milioane de bacterii pe mililitru de dezinfectant au fost descoperite din curiozitate profesională. Jurnalistul a povestit, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că un medic de la Elias a descoperit "bacterii de hazna" în dezinfectanţii produşi de Romchim, însă nimeni nu a anchetat cazul atunci. "Două doctoriţe de la laboratorul de la Elias au făcut o descoperire întâmplătoare, dar merituoasă. Una dintre ele s-a spălat pe mâini şi la un moment dat a văzut că săpunul de pe mâinile ei prezenta impurităţi vizibile cu ochiul liber. Colega ei a venit imediat cu ideea să îl pună la microscop, sub formă de culturi să vadă ce e cu acest săpun. Şi au fost îngrozite să descopere că acel săpun conţine bacterii. Vorbim de un săpun antibacterian care în mod normal trebuie să ucidă bacterii, dar care conţinea chiar el bacterii", a spus Cătălin Tolontan, la Antena 3.

Curăţenia ucigaşă din spitale, afacere bolnavă

Trei din victimele incendiului din Colectiv au murit la Spitalul de Arşi din cauza infecţiilor intraspitaliceşti. Un alt tânăr rănit în club a decedat la Viena, după ce a adus cu el o bacterie din Spitalul Universitar. În ambele unităţi, igienizarea este asigurată de aceeaşi firmă, Universal Med Cleaning, care nu numai că nu a fost trasă la răspundere, dar primeşte în continuare contracte. Substanţele folosite pentru igienizarea spitalelor, inclusiv a blocurilor operatorii şi a secţiilor de anestezie şi terapie intensivă, sunt aduse de firmă. Pot fi aceleaşi produse diluate de la Hexi, pot fi luate din altă parte, cert este că s-au dovedit la fel de letale. Hexi este doar un cap al hidrei care sufocă medicina românească. Dezinfectanţii diluaţi de mii de ori, pe care această firmă i-a vândut spitalelor din toată ţara, inclusiv către SRI, soldaţilor din teatrele de război din străinătate şi chiar preşedinţilor ţării, sunt numai o parte a acestei uriaşe ameninţări la siguranţa naţională.

NATIONAL

Bebeluşii din Argeş, infectaţi de un vaccin?!

Bebeluşii infectaţi cu E-coli la începutul acestui s-ar fi putut îmbolnăvi din cauza unui lot de vaccinuri nedestinat pieţei europene, ci aceleia din Kazahstan. Şocanta concluzie rezulta din raportul întocmit de Corpul de Control al Prim-Ministrului după verificările efectuate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti si Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Maria Sklodowska Curie". Concret, Corpul de Control a constat ca, intre cele 940.995 doze de vaccin hexavalent livrate către direcţiile de sănătate publică din tara in perioada 17.10.2013 - 03.02.2016, de către societatea Polisano SRL, au existat si 107.300 de doze HEXAXIM - vaccin destinat pieţei din Kazahstan.

Ultimul tun înainte de alegeri!

Un caz de-a dreptul halucinant, de care procurorii care îl monitorizează nici măcar nu ştiu dacă să plângă sau să râdă se petrece, din nou, la Primăria Sectorului 1, de departe cea mai bogată din Capitala. Unde "grosul" actualilor consilieri a făcut in ultima perioada naveta intre Banu Manta si Ploieşti, acolo unde trebuie să dea periodic cu subsemnatul intr-un mega-dosar de corupţie. Deci este vorba de acei consilieri pe care DNA i-a luat pur si simplu cu autobuzul, acuzându-i ca îşi făcuseră un obicei din a vota proiecte pe bani! Normal astfel că, in asemenea condiţii, mai ales că ancheta instrumentata de către DNA Ploieşti avansează in ritm alert, te-ai fi aşteptat ca respectivii consilieri sa aibă cu totul alte griji acum. Cu toate acestea, pentru chiar sfârşitul acestei săptămâni, au bătut palma pentru un ultim tun dat la buget prin urcarea pe SEAP a unei licitaţii de nu mai puţin de 84 milioane de lei, privind atribuirea unui contract pentru reabilitarea a 90 de blocuri.

Examen si permis pentru posesorii de câini

Berlinezii vor parcurge etape similare cu un examen auto pentru a intra in posesia unui câine si vor avea nevoie si de un permis pentru asta. Un proiect de lege in acest sens a fost deja adoptat si va intra in vigoare in cursul acestui an. Autorităţile germane au declarat că această măsură ii va face pe viitorii proprietari de câini mai "responsabili". Astfel, pentru a dovedi ca-si vor stăpâni animalul de companie si ca acesta nu reprezintă nici un pericol pentru alte persoane, viitorii proprietari vor trebui sa susţină probe teoretice si practice, intre care si un test de ascultare si receptivitate din partea patrupedului dorit, scrie cotidianul 20 Minutes. De altfel, începând cu 2013, certificate de competenta sunt deja solicitate pentru cei care doresc sa achiziţioneze un câine in Saxonia inferioara. In Berlin, cine reuşeşte sa treacă de teorie si practică, trebuie să scoată din buzunar si 100 de euro pentru a intra in posesia permisului.

PUTEREA

Spitalul de Pediatrie Piteşti ar fi raportat date neadevărate despre infecţiile nosocomiale

Reprezentanţii Spitalului de Pediatrie Piteşti au consemnat în Registrul de infecţii nosocomiale, lunar, între 1 ianuarie 2015 - 16 februarie 2016, faptul că nu a fost identificată nicio infecţie nosocomială, fără a exista însă buletine de analiză în acest sens, existând astfel suspiciunea că înregistrările nu sunt corespunzătoare adevărului, potrivit Corpului de control al premierului, informează Agerpres. Informaţia apare într-o Notă de informare privind rezultatul verificărilor suplimentare efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în legătură cu situaţia copiilor transferaţi cu afecţiuni grave de la Spitalul de Pediatrie Piteşti la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Maria Sklodowska Curie". Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat Corpului de control al primului-ministru faptul că sesizarea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, informează Mediafax.

Noi norme europene în comerţul electronic

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, un pachet de măsuri menite să le permită consumatorilor şi întreprinderilor să efectueze cu mai multă uşurinţă şi încredere achiziţii şi vânzări online de produse şi servicii, pe întreg teritoriul UE, informează Centrul European al Consumatorului - ECC România. Concretizând strategiile sale privind piaţa unică digitală şi piaţa unică, Comisia Europeană a prezentat un plan alcătuit din trei piloni, având drept obiectiv stimularea comerţului electronic prin abordarea problemei geoblocării, prin asigurarea unei livrări transfrontaliere de colete mai accesibile şi mai eficiente, precum şi prin promovarea încrederii consumatorilor ca urmare a îmbunătăţirii protecţiei şi a aplicării legii.

ROMANIA LIBERA

România a solicitat sprijin pentru întărirea securităţii la Marea Neagră

Întâlnirea lui Dacian Cioloş cu vicepreşedintele american, Joseph Biden, care a avut loc la Casa Albă şi a durat de două ori mai mult decât fusese prevăzut, anume o oră şi zece minute. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei americane, preluat de către Agerpres, "vicepreşedintele Biden a apreciat eforturile premierului Cioloş de a implementa reformele critic necesare guvernării şi statului de drept, notând că continuarea progresului în domeniul reformelor va consolida dezvoltarea democratică şi economică a României şi parteneriatul economic dintre România şi Statele Unite ale Americii". Joe Biden şi prim-ministrul român au discutat de asemenea importanţa dezvoltării sectorului energetic al României pentru securitatea energetică europeană şi au subliniat necesitatea de a sprijini şi accelera eforturile de reformă ale Republicii Moldova, adaugă comunicatul Casei Albe.

Firma lui Adrian Videanu ţine în loc şoseaua de centură

Un gard a iscat dihonia între fostul primar general şi Compania de Autostrăzi. Aceasta din urmă a expropriat Titan Mar, firma deţinută de Videanu, dar nu poate intra cu utilajele pentru a începe lucrările. De ani buni, autorităţile tot încearcă să lărgească la patru benzi de circulaţie două sectoare ale şoselei de centură a municipiului Bucureşti, astfel încât să se poată circula civilizat între Autostrada Bucureşti-Piteşti şi Autostrada Soarelui, spre Constanţa. Lucrările de extindere a Centurii de Nord au început în 2007, fiind finalizate parţial abia în 2013. Pentru cei 20 km pe care se poate circula acum pe patru benzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a cheltuit aproximativ 400 milioane de lei, cu TVA.

Iranul, captiv în mâinile ayatollahilor radicali

Un puternic demnitar religios anti-occidental a fost ales marţi în fruntea Adunării experţilor, un semn că ultraconservatorii păstrează controlul strict al acestui important organism al regimului. Ayatollahul ultraconservator Ahmad Janati, 89 de ani este un critic virulent al preşedintelui Hassan Rohani şi a tentativelor sale de a pune capăt izolării internaţionale a Iranului prin normalizarea relaţiilor cu Occidentul. El a fost ales preşedinte al Adunării experţilor, organism a cărui responsabilitate este numirea, supervizarea şi eventual demiterea Ghidului Suprem şi ar putea juca un rol primordial din cauza vârstei înaintate a actualului Ghid Suprem, ayatollahul Ali Khamenei, 77 de ani şi se pare cu o sănătate fragilă. Prin această alegere, ultraconservatorii păstrează controlul absolut asupra Adunării experţilor - un ansamblu de 88 de membri, principal constituit din clerici în vârstă - însărcinată cu alegerea viitorului Ghid Suprem, cea mai înaltă autoritate în Iran.

ZIARUL FINANCIAR

Statul a cules anul trecut 1,7 mld. lei de la perlele din energie. Nimeni nu ştie unde sunt banii

În ultimii patru ani, companiile din energie la care statul este acţionar minoritar sau majoritar au vărsat către bugetul de stat circa 6 miliarde de lei, adică aproape 1,5 mld. euro. Urma banilor este pierdută. Anul trecut a devenit cel mai bun din 2012 în­coa­ce în ceea ce priveşte valoarea dividendelor vărsate la buget de companiile în care Ministerul Energiei este acţionar minoritar sau majoritar, în total, în perioada analizată, firmele de profil făcând "donaţii" de 6 miliarde de lei. "Sumele de repartizat sub formă de dividende, cuvenite statului prin Ministerul Energiei, aferente exerciţiului financiar 2015 se virează în contul de dividende ale Ministerului Economiei deschis la Trezorerie", au declarat reprezentanţii instituţiei care deţine controlul la firme strategice precum Romgaz sau Hidroelectrica, dar care are şi participaţii minoritare la firme precum OMV Petrom. Cele mai mari dividende au fost plătite anul trecut de Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care a vărsat la bugetul de stat 728,5 milioane de lei dintr-un profit net de aproape 1,2 miliarde de lei.

Costin Borc a lăsat CRH Ciment cu o marjă de profit de 16%

Compania CRH Ciment, cel mai important business local pe care grupul irlandez CRH (fost Lafarge) îl deţine pe piaţa locală, condus până în luna noiembrie a anului trecut de actualul ministru al economiei şi vicepremier Costin Borc, a punctat în 2015 o creştere puternică a profitului net de 40%, atingând un nivel de peste 136 mil. lei (30 mil. euro). Marja de profit a companiei a urcat anul trecut la peste 16% profit net din cifra de afaceri faţă de 14% în anul precedent. Cifra de afaceri a CRH Ciment a urcat cu 23% faţă de 2014, la 852 de milioane de lei. CRH Ciment este a doua cea mai mare companie producătoare de materiale de construcţii de pe piaţa locală, după Holcim România, potrivit datelor ZF. Cu aceste rezultate, marjele de profit ale celor mai importanţi jucători din industria cimentului se apropie din nou de rezultatele înregistrate în perioada 2008-2009, când industria era în top trei cele mai profitabile din economia locală.

Intel închide biroul de la Bucureşti, unde lucrau circa 200 de programatori

Compania americană Intel, care are din 2010 un centru de dezvoltare software la Bucureşti, va închide biroul din Capitală, în care lucrează circa 200 de programatori, potrivit datelor ZF. Informaţia vine la scurt timp după ce CEO-ul global al Intel, Brian Krzanich, a anunţat un plan de restructurare care va afecta 12.000 de angajaţi ai Intel la nivel global, adică 11% din efectivul total. Noua strategie globală a companiei presupune trecerea de la activităţile de software către cele de tip hardware, iar închiderea biroului din România nu are legătură cu rezultatele financiare de pe plan local, ci cu strategia globală a companiei, potrivit unor surse din piaţă. Decizia Intel este totuşi surprinzătoare în contextul în care piaţa locală "plânge" de nevoia de programatori, având în vedere că şcolile livrează anual circa 7.000 de absolvenţi de facultăţi cu profil IT (dintre care 2.000 doar în Bucureşti), iar angajatorii din această industrie susţin că necesarul de pe piaţă este dublu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb