REVISTA PRESEI 27.09.2014

V.B.
Revista Presei / 27 septembrie 2014

ADEVARUL

Cutremur pe scena politică

Procurorii anticorupţie cer aviz pentru urmărirea penală a nouă fosti miniştri în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări pentru spălare de bani, trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită. În acest dosar sunt verificate şi mai multe comisioane de zeci de milioane de euro ce ar fi ajuns la înalţi demnitari. Printre cei cercetaţi se numără Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu şi Dan Nica. Concret, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă, Tiberiu Niţu, o solicitare în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European despre faptul că procurorii vor să înceapă urmărirea penală împotriva a 9 miniştri pe care îi suspectează de corupţie.

Oraşul cu cel mai curat aer din ţară

Specialiştii în protecţia mediului, dar şi reprezentaţii administraţiei locale spun că Botoşaniul este singurul oraş din ţară care îndeplineşte normele europene privind suprafaţa optimă de spaţiu verde. Din acest punct de vedere, cu parcurile şi insulele de verdeaţă ale oraşului, Botoşaniului se poate lăuda că beneficiază de cele mai curat aer din România. Conform normativelor Uniunii Europene, oraşele din fiecare ţară membri ar trebui să aibă 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Aproape nici un oraş din România nu respectă aceste norme europene, se arată în raportul comisiilor UE, care de altfel au dat şi un infringement României fiindcă nu sunt respectaţi aceşti parametri. Din contră oraşele Iaşi, Braşov şi Bucureşti ar fi adevărate focare de poluare. Doar un singur oraş din ţară respectă normativele europene privind poluarea şi suprafaţa de spaţiu verde optimă. Este vorba de municipiul Botoşani, care în anul 2012 a fost proclamat şi "capitala verde".

Ponta le-a vorbit americanilor de la Exxon despre securitatea energetică a României

Premierul Victor Ponta a insistat, vineri, asupra subiectului securităţii energetice a României la Clubul Petroliştilor din Houston. În deschiderea conferinţei de la World Affairs Council din Houston, fostul ambasador american Mark Gitenstein a revenit şi el asupra subiectului. Gitenstein a precizat că asigurarea resurselor energetice este o componentă importantă a strategiei de securitate pentru România, subliniind că se bucură că nu numai premierul Ponta vede în relaţia cu NATO şi SUA fundaţia planului de securitate al României, ci şi ceilalţi candidaţi angajaţi în cursa prezidenţială. Dejunul de afaceri de la World Council Affairs a avut loc în prezenţa reprezentanţilor puternicei clase de business din capitala Texasului.

O firmă americană va deveni al treilea producător de gaze din România

Compania americană Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaze din România, după ce va investi 150 de milioane de dolari anul viitor în ţara noastră, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. El face parte din delegaţia premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii, iar, vineri, oficialii români s-au întâlnit cu reprezentanţii companiilor petroliere americane. 'Compania Stratum Energy va deveni al deveni al treilea producător de gaz din România după Romgaz şi Petrom cu o producţie anuală de peste 0,5 miliarde mc, după ce va investi peste 150 milioane de dolari anul următor în ţară noastră în dezvoltarea descoperirii de gaz convenţional făcută, recent, de companie în zona Moineşti, judeţul Bacău', a spus Nicolescu. El a subliniat că investiţiile americane vor avea un rol crucial în obţinerea independenţei energetice a ţării noastre, în anul 2020.

Descoperire ŞOCANTĂ a unui fizician. CADE TOT ce ştiam despre Univers şi Big-Bang

Timp de peste 50 de ani, fizicienii au cercetat cu interes găurile negre, cele mai misterioase obiecte din Univers, care sunt aşa de dense încât nici măcar lumina nu poate scăpa de gravitaţia lor. Acum, Laura Mersini-Houghton, profesor de fizică la UNC-Chapel Hill din cadrul College of Arts and Sciences, a analizat două teorii diferite care tratează acest subiect şi, în urma unor calcule matematice, a ajuns la concluzia că aceste găuri negre nu pot să existe. Demonstrarea matematică a inexistenţei găurilor negre îi va obliga pe fizicieni să regândească teoria privind originea Universului. În prezent, ei susţin că Universul s-a format dintr-o singularitate care a început să se extindă prin Big Bang.

Ponta, despre dosarul comisioanelor de milioane de dolari: Nu comentez pentru că nu e vorba despre niciun ministru al cabinetului meu

Premierul Victor Ponta, aflat în Statele Unite pentru Adunarea Generală a ONU, a evitat să exprime o poziţie directă cu privire la solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri în cazul licenţelor Microsoft. Şeful Guvernului s-a referit doar la cei doi miniştri PD-L, Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, reclamaţi la DNA de către Corpul de Control al premierului pentru cumpărarea ilegală a licenţelor de soft educaţional. "Nu pot să comentez pentru că nu e vorba despre niciun ministru al cabinetului pe care îl conduc. Informaţiile pe care eu le am sunt cele expuse public. De altfel, acestea au fost contestate de Corpul de Control al primului-ministru, referitoare la nereguli grave şi ilegalităţi comise de către miniştrii Funeriu şi Vreme", a declarat Victor Ponta, la Houston.

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord pentru reluarea livrărilor de gaze

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a declarat vineri că Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord prealabil pentru restabilirea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Ucraina, punând capăt unei crize care ameninţa aprovizionarea cu gaze a Europei în pragul iernii, informează Reuters. Potrivit termenilor acestui acord prealabil, care trebuie să fie aprobat şi de guvernele ucrainean şi rus, Gazprom este gata să livreze Ucrainei o cantitate de cel puţin cinci miliarde de metri cubi de gaze naturale în lunile următoare, contra plăţii anticipate. În schimb, Ucraina a fost de acord să plătească Rusiei suma de 3,1 miliarde de dolari până la finele anului, dintre care cel puţin două miliarde de dolari până la finele lunii octombrie.

Arin Stănescu, administratorul judiciar al fostelor combinate Mechel, la Adevărul Live

Valoarea totală a creanţelor pentru fostele combinate Mechel totalizează peste 2 miliarde de lei, în acest moment uzinele având peste 2.000 de angajaţi, a declarat Arin Stănescu, proprietarul RVA Insolvency, administratorul judiciar al unităţilor. În acest moment, Combinatul de Oţeluri speciale produce 33.000 de tone pe lună. Unitatea de la Oţelul Roşu va fi vândută.

Podul Vidin-Calafat are nevoie de reparaţii la doar un an de la inaugurare

La doar un an şi trei luni de la inaugurarea podului Vidin-Calafat de peste Dunăre, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a trebuit să fie înlocuită în întregime, a declarat Vladimir Andreev, directorul companiei mixte care gestionează podul, transmite BTA. Potrivit lui Andreev, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a fost complet înlocuită până la mijlocul lunii septembrie, în timp ce în direcţia opusă suprafaţa de asfalt a fost doar parţial reparată. Lucrările de reparaţii sunt efectuate de firma spaniolă FCC, care a fost responsabilă şi de construcţia podului, în condiţiile în care acestea sunt cuprinse în garanţie, potrivit Agerpres. Iniţial FCC a început doar o înlocuire parţială a suprafeţei de asfalt însă ulterior a decis să înlocuiască în întregime stratul de asfalt.

Grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica, începe să producă locomotive la Craiova şi trenuri la Paşcani

Grampet va lansa în octombrie producţia unei locomotive la Craiova, urmând ca în noiembrie să înceapă asamblarea unui tren de călători la Paşcani, au anunţat reprezentanţii grupului controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Firmele Reloc şi Electroputere VFU Craiova, parte a Grampet, vor lansa luna viitoare, în cadrul unui parteneriat derulat cu grupul industrial american Caterpillar, producţia unei locomotive pentru trenuri de marfă, proiectul necesitând o investiţie de peste 1,5 milioane euro în proiectare, teste, probe şi certificare. Locomotiva, denumită "Terra Nova", a fost prezentată în cadrul târgului internaţional dedicat industriei feroviare InnoTrans, desfăşurat în perioada 23-26 septembrie la Berlin.

EVENIMENTUL ZILEI

Negoiţă de la 3 repară şcolile din sector cu 200 milioane de lei

Primăria Sectorului 3, condusă de social democratul Liviu Negoiţă a acordat un contract de aproape 200 milioane de lei pentru reparaţii curente şi capitale la şcolile din sector şi la toate clădirile aflate în administrarea Primăriei. La licitaţia organizată de Negoiţă au participat 10 firme din care numai trei au îndeplinit condiţiile puse de primărie. Valoarea totală finală a contractului intitulat "execuţia lucrărilor de reparaţii curente şi reparaţii capitale la unităţile şcolare şi la toate clădirile, aflate în administrarea Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti" este de 196.373.920 de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit pe 19 august, dar abia ieri a fost publicat pe e-licitatie.ro, portalul guvernamental al licitaţiilor publice.

Ion Cristoiu, prin Cuba lui Fidel Castro: Autostopistele care nu merg nicăieri

În urma vizitei sale în Cuba, dar şi a documentării serioase, Ion Cristoiu a scris o serie de reportaje pe care a decis să le adune într-o carte: Ion Cristoiu, prin Cuba lui Fidel Castro: Autostopistele care nu merg nicăieri. Cartea "Prin Cuba lui Fidel Castro" va apărea în curând, iar "Evenimentul zilei" oferă cititorilor săi, în avanpremieră, câteva capitole. Ion Cristoiu: În 2001, profitând de o delegaţie a Senatului, care a mers la Havana la sesiunea adunării interparlamentare, am scris mai multe reportaje de călătorie satirice, din Havana. Ulterior, după ce le-am scris, m-am apucat să studiez Cuba, mai ales Cuba lui Fidel Castro, şi s-a născut o carte care se bazează nu numai pe reportaje de călătorie, pe ceea ce am văzut direct, dar şi pe ceea ce am citit. M-am hotărât să scriu şi să public această carte deoarece Cuba rămâne mai departe pentru români teritoriul fascinant, o insulă pe care s-au petrecut nişte lucruri deosebite şi cred că cititorul român ar fi interesat de o carte scrisă de un român despre Cuba lui Fidel Castro.

DNA. Un fost şef din Primăria Capitalei, actual avocat, a fost trimis în judecată

Potrivit procurorilor DNA, George-Andrei Creci, la data faptelor şef serviciu în cadrul Primăriei Capitalei, în prezent avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a propus, împreună cu alţi şase inculpaţi, restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 15.209,87 mp. Prejudiciul adus Municipalităţii este de 3.303.301 euro. Alături de George-Andrei Creci, au fost trimişi în judecată Cecilia Manolescu, Luminiţa Mihuţu, Florica Haida, Ana Sandu,Victoria-Mihaela Diacon, Marcela-Diana Mitro, şi Bogdan Şoşoacă.Aceştia sunt acuzaţi de abuzz în serviciu, la data faptelor fiind funcţionari în cadrul Primăriei Capitalei. De asemenea, a fost trimis în judecată şi Gheorghe Constantin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko s-ar putea întâlni în Europa

Preşedintele rus s-ar putea întâlni cu omologul său ucrainean în Europa, dar data unei astfel de întâlniri nu este deocamdată cunoscută, a declarat un consilier al liderului de la Kremlin, citat de RIA Novosti. "O astfel de întâlnire este posibilă, subiectul este discutat, dar nu există încă o dată precisă", a afirmat Iuri Uşakov. Cei doi lideri au discutat de mai multe ori în ultima perioadă, prin telefon, pentru a negocia armistiţiul din estul Ucrainei şi planul de pace pentru a pune capăt conflictului. Anterior, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin s-au mai întâlnit la 26 august, timp de peste două ore, în cadrul unui summit regional în capitala Belarusului, unde au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Uniunii Europene

Lucrările de amplasare a conductelor South Stream în Marea Neagră vor începe în noiembrie

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al South Stream Transport, Jasper Jansen, relatează Novinite. Oficialul companiei a declarat că lucrările de amplasare a conductelor vor începe dinspre Rusia. La rândul său, Michael Sasse, directorul Departamentului de comunicare al companiei Wintershall, unul dintre acţionarii South Stream, a explicat că acest segment al gazoductului va fi construit fără dificultăţi deoarececă se află în apele internaţionale. "Noi credem că până la momentul în care conductele sunt amplasate pe fundul mării, problema pe care o întâmpinăm cu partea proiectului care se desfăşoară pe uscat va fi rezolvată", a adăugat Sasse, făcând referire la decizia din august a Bulgariei de a sista construcţia gazoductului.

Apple a pierdut 23 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a acţiunilor pe fondul scandalului legat de telefoanele iPhone 6 care se curbează

Aşa-numitul scandal "bendgate" - plângerile utilizatorilor noilor terminale iPhone 6 potrivit cărora telefonul se îndoaie - dar şi o serie de scăpări în noul sistem de operare IOS 8.01 au costat compania americană circa 23 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a acţiunilor, scrie ziarul britanic The Independent. Acţiunile Apple au scăzut ieri cu circa trei la sută pe măsură ce investitorii au început să reacţioneze la scandalul "bendgate" care prinde tot mai mult contur. Ieri, compania cu sediul în Cupertino şi-a cerut scuze pentru disfuncţionalităţile din ultima versiune a sistemului de operare IOS 8.01 şi a promis că va lansa o nouă versiune care să repare greşelile semnalate de zeci de mii de utilizatori ai terminalelor Apple, precum incapacitatea de a efectua apeluri.

Talibanii preiau modelul Statului Islamic şi încep o campanie de decapitări în Afganistan

Cel puţin 80 de civili şi membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi, dintre care 12 prin decapitare, într-o puternică ofensivă talibană lansată cu câteva luni înainte de retragerea trupelor NATO. "Insurgenţii au decapitat 12 civili în patru localităţi", a declarat viceguvernatorul provinciei Ghazni, Mohammad Ali Ahmadi, citat de AFP. "Nu avem un bilanţ clar, dar estimăm că între 80 şi 100 de persoane au fost ucise în această săptămână" în ofensiva talibană, a adăugat el. Mandatul forţelor NATO se încheie în decembrie 2014, urmând ca pe teritoriul afgan să rămână în 2015 aproximativ 10.000 de soldaţi, dacă noul preşedinte al Afganistanului va semna tratatul de cooperare militară.

JURNALUL NATIONAL

DNA cere ridicarea imunităţii pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PICCJ, în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile au îndeplinit funcţia de ministru. Concret, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de următorii: ECATERINA ANDRONESCU, VREME VALERIAN, MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN, NICA DAN, ŢICĂU ADRIANA, SANDU GABRIEL, FUNERIU PETRU - DANIEL, ATHANASIU ALEXANDRU, TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE,

Fabrică de bani falşi aparţinând mafiei italiene, descoperită în România

Procurorii DIICOT audiază 20 de persoane, suspecţi şi martori, în dosarul falsificării a milioane de euro la Oradea de către membrii grupării mafiote italiene 'Napoli'. O grupare formată din membri ai Mafiei italiene şi cetăţeni români, specializată în falsificarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor de 20, 50 şi 100 de euro, a fost destructurată la Oradea, în urma unei acţiuni de amploare a poliţiştilor şi a procurorilor DIICOT, în colaborare cu autorităţi judiciare din Italia. Potrivit unui comunicat al DIICOT, după o monitorizare specifică de 11 luni de zile, procurorii au început urmărirea penală faţă de cinci persoane, dintre care patru cetăţeni italieni şi un român, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, falsificare de monede, falsificare de valori străine, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.

Lider al Statului Islamic, ucis pe MOTOCICLETĂ

Un lider important al grupării Statul Islamic (SI) a fost ucis într-o lovitură aeriană a coaliţiei internaţionale în timp ce se deplasa pe motocicletă în estul Siriei, a făcut cunoscut un ONG sirian, citat de AFP. 'Un avion al coaliţiei a tras asupra unei motociclete pe care se aflau doi indivizi după ce părăsiseră un cartier general' al SI, a declarat directorul Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), Rami Abdel Rahmane, care a precizat că incidentul a avut loc la vest de Deir Ezzor. Unul dintre indivizii de pe motocicletă era un important lider de naţionalitate arabă al SI', a adăugat el. 'A fost ucis şi bărbatul care era împreună cu el', a mai spus Abdel Rahmane, fără să ofere alte detalii legate de identitatea individului, rolul său exact în cadrul organizaţiei sau dacă lovitura fost efectuată de un avion de luptă sau o dronă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb