REVISTA PRESEI

A.M.
Revista Presei / 6 iulie 2018

REVISTA PRESEI

ADEVARUL

Alertă în Vaslui: un adolescent de 15 ani a fost răpit din maşina tatălui său, la o trecere de pietoni

Poliţiştii din Vaslui caută un băiat în vârstă de 15 ani, care a fost răpit din autoturismul tatălui său, după ce acesta din urmă a fost lovit de către două persoane necunoscute. La data de 5 iulie 2018, ora 12.15, poliţiştii din Vaslui au fost sesizaţi de tatăl minorului despre faptul că, în timp ce se afla în autoturism, oprit la o trecere pentru pietoni, un bărbat necunoscut l-a lovit, iar un alt bărbat a tras copilul din maşină, după care au fugit, într-o direcţie necunoscută. Incidentul a avut loc în apropierea Serviciului de Paşapoarte din municipiul Vaslui, acolo unde minorul şi tatăl său se îndreptau. Băiatul de 15 ani avea progamare în vederea efectuării formalităţilor necesare eliberării paşaportului. Momentul în care cei doi necunoscuţi atacă autoturismul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Iniţial, cei doi bărbaţi s-au angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În momentul în care au observat autoturismul, s-au întors din drum şi s-au îndreptat către maşină. Unul dintre bărbaţi s-a îndreptat către portiera şoferului, celălalt către portiera din dreapta.

BANCHERUL

Pradatorii din jungla IFN-urilor care acorda credite online cu 0% dobanda

Mai intai isi arunca momeala, stralucitoare si cu miros puternic, irezistibila: 1.000 de lei cu 0% dobanda. Dupa ce se agata in carlig, victimele nu mai au nicio sansa de a scapa, indiferent de marimea capturii, de starea de sanatate, de legile privind prohibitia clauzelor abuzive din contractele de credit si cele pentru protectia consumatorilor.

Cat te costa daca ai muscat nada, adica ai luat 1.000 de lei, dar dupa 30 de zile nu poti sa dai toti banii inapoi? 30.341% (treizeci de mii trei sute patruzeci si unu la suta pe an), daica de trei mii de ori mai mult decat un imprumut de consum acordat de banci, cu o dobanda de 10%.

Pentru ca dobanda sa para cat mai mica, Hora Credit spune ca doabanda e de 2%, dar, atentie! pe zi! Adica 730% pe an, costul total, cu comisioane incluse, exprimat prin DAE, fiind cel mentionat mai sus, adica 30.341,1% (vezi foto).

Dobada de 2% pe zi inseamna 20 de lei, in cazul unui credit de 300 de lei. Hora Credit acorda credite cu 0% dobanda, doar clientilor noi, cu valori de pana la 3.000 de lei. Ceea ce inseamna ca daca cel imprumutat a intarziat o zi cu rambursarea celor 3.000 de lei, dupa 30 de zile, perioada maxima, va avea de platit in ziua 31 dobanzi de 60 de lei. Daca intarzie o saptamana, datoria lui creste la 420 de lei. Daca intarzie doua saptamani, suma se dubleaza, fireste, la 840 de lei, iar daca intarzierea e de o luna, avem din nou o dublare, adica 1.680 de lei. In realitate, datoria este mult mai mare, pentru ca aplica dobanda si la dobanda neplatita, nu doar la suma imprumutata. Si astfel oamenii ajung sa acumuleze in scurt timp datorii uriase.

Multi oameni nu sunt constienti de aceste lucruri si chiar daca ar fi, acest comportament de pradator, cu o nada reprezentata de o dobanda de 0%, urmata de 30.000%, nu ar trebui tolerat.

COTIDIANUL

Şapte concluzii după Codurile penale

Războiul civil între foşti aliaţi politici deopotrivă de corupţi - PSD, ALDE, şi PNL + PDL, başca PMP şi ex-PUNR, amestecaţi, de la primari la parlamentari de nu mai pot fi demult deosebiţi - a reuşit să producă un număr de evoluţii negative pe care nu ştim cine le mai poate întoarce şi ale căror consecinţe negative venite din exterior vor aduce daune şi mai mari, fără a rezolva nimic. Cum confuzia intelectuală nu e cel mai mic dintre relele pe care le vedem zilele astea, iată lista, poate serveşte oamenilor de bună-credinţă care vor să mai facă ceva.

Unu. Partea mai oportunistă şi relativ mai educată a clasei politice şi-a apropriat anticorupţia judiciară ca principal instrument de luptă politică, renunţînd la orice altă tentativă serioasă de a propune o alternativă, inclusiv una de politici anticorupţie. Nu există trei idei legate şi cu sens în opoziţie despre cum să reduci totuşi practicile corupte, alta decît să-i bagi pe adversari la puşcărie pentru ceea ce tu faci cu impunitate (Dragnea va merge, că acum zece ani îşi punea oamenii de la presă pe salarii publice, în vreme ce nimeni nu îi va deranja pe cei de la PDL, cu Boc în frunte, că îşi puneau şoferii, familiile etc.). Restul mai fac şi lucruri care au potenţial anticorupţie (creşterile salariilor, de la primari la medici, sunt pozitive), dar ce fac ca să se apere de atacuri judiciare e aşa de rău, că nu mai iese nimic din nimic.

Doi. Investiţia enormă în publicitate a ambelor părţi şi radicalizarea partizană a clientelelor nu au nicio ieşire, ci au ajuns la impasul intelectual total şi la o completă denunţare a democraţiei în chiar numele ei. Tras de mînecă chiar de fani că e cam aberant totuşi să spui că Dragnea e răul absolut, dat fiind că trezirea va fi rapidă la eliminarea lui, cînd se va vedea imediat că nu se schimbă nimic, Gabriel Liiceanu a concedat că aşa a fost şi la Năstase şi la Ponta (zic de vreo 18 luni chestia asta) şi a găsit soluţia în sloganul strigat de două mii de userişti la Parlament săptămîna asta: "Afară din ţară cu tot PSD şi ALDE". Practic, nu?

Trei. Partea cea mai agresivă din PSD - UDMR - ALDE, care era temperată de şefii cu interes să facă figură principală în politica mare, a devenit suverană după invalidarea lui Liviu Dragnea, fiind o veche şi transpartinică facţiune parlamentară greu de controlat, şi a trecut nişte Coduri care nu sunt variantele moderate preferate de Tudorel Toader sau UDMR, ci cele mai extinse aspiraţii ale sale, acelea de a da imunitate corupţiei organizate şi a-i pedepsi doar pe antreprenorii individuali. În timp ce proştii strigă Dragnea, Dragnea, a cam căzut Dragnea - ca ultim lider cu autoritate destulă care mai putea modera pe ai lui, cum au căzut înaintea lui şi Geoană, şi Ponta, şi acum personajul colectiv PSD se vede în toată splendoarea lui, asta, pentru cine era chior şi chiar nu pricepe pe ce criterii se asociază românii în rarele ocazii cînd o fac. Vedeţi, e important să te prinzi la vreme că poate nu ăla care vine cu tigrul în lesă e cel care trebuie ucis, că după aceea rămîi cu tigrul.

CURIERUL NAŢIONAL

Patria Bank accesează o nouă linie de finanţare de 20 de milioane euro

Patria Bank anunţă accesarea unui nou plafon de finanţare, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru acordarea de credite EaSI. Garanţia EaSI din cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI) este finanţată de Uniunea Europeană. Comisia Europeană a selectat Fondul European de Investiţii (FEI) pentru a pune în aplicare garanţia EaSI. Patria Bank este prima bancă din România care a accesat încă din 2015 un plafon de finanţare de la FEI, creditând până în prezent peste 1.200 de antreprenori din categoria companii mici şi mijlocii, inclusiv Agro.

Împreună cu noul plafon, creditul EaSI oferit de Patria Bank vine cu noi avantaje pentru cei care îl accesează: valoarea creditului poate ajunge până la 115.000 lei, iar sumele obţinute pot fi folosite inclusiv pentru plata restanţelor la bugetul de stat.

"Patria Bank este primul partener local care a beneficiat încă din 2015 de o garanţie finanţată de Uniunea Europeană în cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EASI) Creditul EaSI. Credit fără garanţii reale pentru afaceri mici şi foarte mici. Cel de al doilea plafon de 20 de milioane de euro suntem optimişti că îşi va aduce contribuţia la dezvoltarea afacerilor locale şi va contribui, totodată, la incluziunea financiară şi economică promovată şi susţinută de noi şi de Patria Bank", spune Per-Erik Eriksson, Head of Microfinance FEI.

"Finanţarea afacerilor mici şi foarte mici este una dintre principalele linii de business şi o prioritate strategică pentru Patria Bank. Accesarea unui nou plafon ne bucură şi ne dă încredere şi energie să fim alături de antreprenori în continuare. Mai mult, produsul Patria EaSI este un produs motor pentru noi şi solicitările din partea clienţilor, care au înregistrat o creştere constantă. În mod cert, creditul EaSI este 100% destinat micilor antreprenori: este simplu şi uşor de accesat, fără avans, fără garanţii, fără prea multe bătăi de cap. Până la acest moment peste 1.200 de antreprenori au accesat un credit EaSI de la Patria Bank, valoare medie a creditului fiind de circa 17.000 de euro", spune Codruţ Nicolau, director comercial Patria Bank.

JURNALUL NATIONAL

ÎCCJ a sesizat CCR cu privire la legea de modificare a Codului penal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională, joi, cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului penal.

"Judecătorii (...) s-au constituit în Secţii Unite (...) pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Secţiile Unite (...), legal constituite, prin Hotărârea nr. 8 din 5 iulie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie", se precizează într-un comunicat al ÎCCJ, transmis AGERPRES.

În hotărârea de sesizare a Curţii Constituţionale se arată, printre altele, că în modificările aduse art. 297 alin. (1) din Codul penal, referitor la abuzul în serviciu, legiuitorul a introdus condiţia ca fapta să fie săvârşită "în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv un folos material necuvenit", restrângând semnificativ sfera de aplicare a normei de incriminare.

NATIONAL

A fost arestat "Sultanul Monedelor"

Seful politiei din Teheran, generalul Hossein Rahimi, a declarat ca barbatul in varsta de 58 de ani a fost ajutat de complici pentru a aduna in zece luni 250.000 de monede, si l-a denumit Sultanul Monedelor. Alte doua persoane au fost arestate, dupa ce polistii au gasit la domiciliul lor peste 20 de kilograme de aur si monede. Dupa ce Statele Unite au parasit acordul nuclear cu Iranul si au amenintat ca vor introduce sanctiuni, moneda nationala iraniana si-a continuat cursul de scadere, un dolar american valoreaza aproximativ 81.000 de riali, fata de 42.000 la sfarsitul anului trecut, astfel ca populatia si-a cumparat cantitati mari de aur. Iranienii se confrunta si cu o criza grava a creditelor, care a provocat falimentul mai multor banci, in timp ce in lipsa acordului nuclear si companiile europene si-ar putea retrage investitiile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb