REVISTA PRESEI MONDENE - 25.03.2011

I. C.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 martie 2011

Click

Raluca (Bambi): Nici eu nu am ştiut că Denisa se mărită

Denisa de la Bambi şi medicul Cornel Brotac s-au hotărât într-o clipă să se căsătorească şi au ales să-şi unească destinele la capela din Las Vegas, în urmă cu trei săptămâni, pe neanunţate. "Nici măcar noi nu am ştiut că se căsătoresc. A fost ceva spontan. Eu m-am întors în ţară, iar ei au rămas acolo, în luna de miere, la un superb hotel din Cancun", a declarat Raluca.

Click

Familia Columbeanu, reunită la psiholog

Timp de trei ore, Monica şi Irinel s-au întâlnit faţă în faţă, împreună cu micuţa Irina, la Centrul pentru Protecţia Copilului din Voluntari. Întâlnirea s-a desfăşurat în faţa a doi psihologi.

Libertatea

Lady Gaga compune piese pentru J. Lo

Lady Gaga a compus două piese ce vor fi incluse pe noul album al cântăreţei Jennifer Lopez, intitulat "Love?" şi care va fi lansat în luna mai. "Pentru cei care nu ştiu încă, Lady Gaga a produs şi a compus cu mine două piese pentru J. Lo - Invading my Mind şi încă una care va fi finalizată în curând", a declarat producătorul Nadir Khayat, cunoscut şi sub numele de RedOne, unul dintre producătorii albumului, într-un mesaj postat pe Twitter.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb