Rafinăria Petrotel-Lukoil anuntă că a finalizat în termen şi în buget revizia generală programată pentru perioada 20 februarie - 12 aprilie 2013, iar pregătirea şi derularea proiectului de revizie s-au realizat în decursul a 7 luni, perioadă în care compania petrolieră a beneficiat de serviciile de consultanţă în management de proiect oferite de TotalSoft, conform unui comunicat de presă emis redacţiei.
Proiectul a avut ca scop creşterea gradului de fiabilitate pentru echipamentele tehnologice, dar şi implementarea unor proiecte investiţionale pentru îmbunătăţirea proceselor tehnologice, reducerea consumului de resurse energetice, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu şi creşterea gradului de siguranţă în funcţionare.
Yurii Erogov, Director General Adjunct Mentenanţă şi Reparaţii Utilaje, PETROTEL - LUKOIL, a declarat: "Consultanţa oferită de TotalSoft pentru acest proiect a fost un real suport. Echipa de specialişti ne-a oferit soluţii ingenioase cu un maxim efect pe tot parcursul proiectului. În faza de execuţie am avut un control complet al activităţilor, am putut analiza rezultatele şi am beneficiat de informaţii în timp real pentru decizii rapide şi la obiect".