Rezervările de zboruri către Marea Britanie au crescut semnificativ după votul pentru Brexit, iar lira sterlină a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, transmite BBC.
În cele 28 de zile care au trecut de la referendum, numărul rezervărilor aeriene a urcat cu 4,3%, mai ales cele din Hong Kong (30,1%), SUA (9,2%) şi Europa (5%).
Compania de cercetare a pieţei ForwardKeys a anunţat că Brexitul "a avut un impact pozitiv rapid asupra turismului din Regatul Unit". ForwardKeys, care analizează zilnic 14 milioane de rezervări, pentru a aprecia viitoarele evoluţii din turism, a precizat că principalul factor al majorării rezervărilor către Marea Britanie este, probabil, cea mai favorabilă rată de schimb din ultimele decenii.