Rezervele certe de gaze ale Romgaz echivalează cu producţia actuală pe 11 ani

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 14 octombrie 2013

Rezervele certe de gaze ale Romgaz echivalează cu producţia actuală pe 11 ani

Romgaz are rezerve certe de gaze de 62 miliarde metri cubi, care echivalează cu producţia actuală pe aproape 11 ani şi ceva mai mult decât dublu faţă de cantitatea record extrasă de companie într-un an, înregistrată în anul 1976. "Societatea a deţinut, în 2012, o cotă de 50,1% din producţia internă de gaze naturale şi a furnizat 41,7% din volumul de gaze naturale pentru consum din România. Ariile principale de activitate ale Romgaz includ: explorarea şi producţia de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, stocarea în depozite subterane şi producţia de electricitate. În 2012, Romgaz a produs 5,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale (...) La 30 iunie 2013, Romgaz deţinea rezerve nete de gaze de 62,1 miliarde de metri cubi şi rezerve nete probabile de 13,2 miliarde de metri cubi de gaze, conform consultantului independent - DeGolyer & MacNaughton", se arată într-un comunicat transmis de Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România.

Recordul de producţie a fost înregistrat în anul 1976, când compania a extras aproape 30 miliarde de metri cubi de gaze naturale, potrivit unei prezentări a companiei din anul 2010.

România este a doua cea mai mare piaţă de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, după Polonia, cu un consum de 13,5 miliarde de metri cubi în 2012, potrivit comunicatului transmis vineri de Romgaz.

Astfel, rezervele dovedite ale Romgaz ar acoperi consumul de gaze naturale al României pentru aproape cinci ani.

Compania operează în prezent 3.257 de sonde de producţie în România, care accesează 147 de zăcăminte comerciale, precum şi 29 de sonde de explorare în nouă perimetre on-shore.

Romgaz deţine acorduri petroliere pentru nouă perimetre de explorare on-shore din România cu o suprafaţă totală de aproximativ 17.650 kilometri pătraţi.

"În total, din 1997, în perimetrele aflate în concesiune, au fost făcute peste 70 de noi descoperiri de gaze, (aproximativ 3,8 miliarde metri cubi în termeni de producţie cumulată), ceea ce reflectă o rată de succes de 66% pentru pentru forări de explorare finalizate. Societatea a încheiat o serie de parteneriate şi alte acorduri de investiţii comune pentru explorarea şi dezvoltarea perimetrelor licenţiate, atât în străinatate, cât şi în România. În Slovacia şi Polonia, societatea deţine cote de participare de 25% şi 30% în parteneriate şi, respectiv, în acorduri pentru explorarea, dezvoltarea şi producţia a cinci perimetre de explorare. Pe teritoriul României, societatea deţine participaţii (cuprinse între 37,5% şi 50%) în două alte perimetre", se mai arată în comunicatul, citat de Mediafax.

De asemenea, Romgaz are o serie de acorduri de colaborare cu companiile Lukoil, Vanco, Amromco Energy şi Schlumberger Logelco, alături de alte contracte de asociere (joint venture) pentru explorarea, dezvoltarea sau reabilitarea diverselor perimetre sau instalaţii din România şi din străinătate.

Romgaz este şi cel mai mare operator de înmagazinare subterană de gaze naturale din România, având şase depozite subterane de înmagazinare cu un volum total de 2,76 miliarde metri cubi. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, compania are o cotă de 90% pe piaţa de înmagazinare subterană a gazelor naturale în România.

Compania a intrat recent în sectorul de producere a energiei electrice prin achiziţionarea, în februarie 2013, a centralei termoelectrice de la Iernut, care are o capacitate instalată de 800 MW.

Romgaz a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scădere de la aproape 2,2 miliarde de lei în perioada similară din 2012. În acelaşi timp, profitul companiei a scăzut de la 797 milioane de lei la 622 milioane de lei, potrivit datelor prezentate pe pagina web a companiei. Rezultatele au fost întocmite conform standardelor internaţionale de conabilitate.

"Romgaz înregistrează marje de EBITDA ridicate în mod constant, acestea atingând 48,3% în 2012 şi 58,7% în prima jumătate a anului 2013, comparativ cu 46,2% în 2011. Legislaţia din România privind distribuirea profitului înregistrat de companiile deţinute de stat prevede ca cel puţin 50% din profitul realizat de companie să fie distribuit sub formă de dividende. Pentru anii 2011 şi 2012, Romgaz a înregistrat rate de distribuţie a dividendelor de 79% şi respectiv 95%. Romgaz estimează să plătească dividende de aproximativ 85% din profitul net al anului 2013, în funcţie de poziţia financiară şi necesităţile de investiţii ale companiei", se arată în comunicatul companiei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să listeze Romgaz la bursă în luna noiembrie, după mai mulţi ani de amânări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acest mesaj aruncat asa in presa e cu dedicatie pentru a scadea interesul unora si totodata pentru a cumpara actiuni la pachet la un pret bun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb