Rezervele Romgaz scad mai lent decât se temeau investitorii

Rezervele dovedite ale Romgaz au fost subiectul mai multor dezbateri pe forumurile frecventate de micii investitori de la listarea societăţii pe bursă. Asta cu atât mai mult cu cât în strategia energetică lansată de Ministerul Economiei în iarna lui 2016 se arăta că "la producţia medie anuală din ultimii ani - circa 10,8 miliarde metri cubi - şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% şi o rată de înlocuire a rezervelor de 80%, se poate aprecia că rezervele actuale de gaze naturale ale României se vor epuiza în 15-20 de ani". Sigur, nu e vorba doar despre Romgaz aici, practic pe piaţa internă de gaze există un duopol, Petrom şi Romgaz, dar cifrele avansate nu aveau darul să liniştească prea mult investitorii Romgaz.

Am aruncat o privire pe prospectul de emisiune de la listarea Romgaz la BVB (noiembrie 2013), iar la capitolul rezerve dovedite acesta arată că "la data de 30 iunie 2013, potrivit Raportului D&M, Societatea deţinea rezerve dovedite nete de 62,1 miliarde mc, rezervele posibile erau de 11,78 mld. mc, iar rezervele probabile de 13,2 miliarde mc de gaze naturale". Între timp au mai apărut rapoarte de audit ale rezervelor în 2016 şi 2018, publicate în rapoartele semestriale ale societăţii. Iar declinul nu pare deloc îngrijorător, dimpotrivă. Astfel, în raportul din iunie 2016 se indică în dreptul rezervelor dovedite 60,9 miliarde mc, rezervele posibile se situau la 12,8 miliarde mc în timp ce rezervele probabile erau de 10,6 miliarde mc. În raportul din 2018 realizat pe baza evaluării aceleiaşi companii (DeGolyer&MacNaughton) se arată că rezervele dovedite se reduseseră la 56,8 miliarde mc, cele posibile erau de 9,8 miliarde mc, iar cele probabile 8,1 miliarde mc.

Trăgând linie, între iunie 2013 şi iunie 2018, rezervele dovedite scăzuseră cu doar 8,5% de la 62,1 miliarde mc la 56, 8 miliarde mc. Un declin de 8,5% în 5 ani pare însă decent, dacă ne raportăm la vocea alarmistă din strategia energetică a ministerului economiei din urmă cu doi ani. Sigur, aici un rol determinant îl are rata de înlocuire a rezervelor, în ce măsură noile descoperiri reuşesc să compenseze extracţia de aproximativ 5 miliarde mc pe an a Romgazului din prezent. Iar valorile au fost cât se poate de fluctuante în timp, de la 49% în 2009 la 323% în 2012, cu o medie de 78% în perioada 2013-2018 (în 2017 s-a înregistrat chiar un minimum de 42%, pus însă de conducerea companiei pe seama "volumului redus de realizare a actualizărilor unor zăcăminte comerciale şi amânării finalizării unor investiţii privind infrastructura necesară pentru punerea în funcţiune a unor capacităţi de producţie").

În plus, odată cu intrarea în exploatare a resurselor din Marea Neagră şi în condiţiile în care acestea vor fi tranzacţionate într-o măsură destul de mare în România (sau cel puţin aşa se doreşte la nivel declarativ), reducerea rezervelor Romgaz se poate aplatiza şi mai mult. E drept, cu efect asupra profitului companiei, fapt reflectat fie de scăderea volumelor extrase din cauza concurenţei cu gazul provenit din Marea Neagră, fie de scăderea preţurilor în condiţiile menţinerii unui volum de extracţie apropiat celui din prezent.