Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, la sfârşitul lunii iulie, la nivelul de 33,353 miliarde de euro, faţă de 32,307 miliarde de euro la 30 iunie.
Potrivit unui comunicat de presă, în cursul lunii au avut loc intrări de 1.833 milioane euro (reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele) şi ieşiri de 787 milioane euro (reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele).
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,344 miliarde de euro, se mai arată comunicatul BNR.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la finalul lunii trecute au fost de 36.697 milioane euro, faţă de 35.381 milioane euro la 30 iunie 2013.
Plăţile scadente în luna august 2013 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1.637 milioane euro, mai precizează BNR.