REZULTATE FINANCIARE LA 9 LUNI Profitul Nuclearelectrica a scăzut cu aproape 70%

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 noiembrie 2014

Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat în primele nouă luni venituri din exploatare de 1,32 miliarde lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar profitul a coborât cu aproape 70%, la 99,78 milioane lei, din cauza declinului preţului la energia vândută şi a impactului taxei pe stâlp.

În primele nouă luni ale anului trecut, compania a obţinut venituri din exploatare de 1,49 miliarde de lei şi profit net de 313,6 milioane de lei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au scăzut în intervalul analizat cu 9%, la 1,23 miliarde de lei, în timp ce cantitatea de energie vândută a fost mai mică cu 1%, la 7,98 TWh, se arată într-un raport transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Diminuarea profitului net reflectă în principal scăderea preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa competitivă (-19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut) care, astfel, nu a compensat diminuarea cantităţilor vândute pe piaţa reglementată (-29%) şi efectul impozitului pe construcţii speciale în cuantum de 67,05 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2014", notează Nuclearelectrica, potrivit Mediafax.

De asemenea, în anul 2014 nu au mai fost realizate venituri din penalităţi semnificative, după ce în perioada ianuarie-septembrie 2013 acestea au fost în cuantum de 43,09 milioane de lei. Rezultatul financiar net a contribuit în mod pozitiv la realizarea profitului net, dar a înregistrat o scădere de 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb