REZULTATE FINANCIARE LA 9 LUNI Ropharma a încheiat primele nouă luni cu vânzări în stagnare

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 noiembrie 2014

Ropharma a încheiat primele nouă luni cu vânzări în stagnare

Vânzările companiei braşovene Ropharma, specializată în producţia şi distribuţie de medicamente, au stagnat în primele nouă luni ale acestui an, la 306 milioane lei (69,2 milioane euro), în timp ce profitul din activităţi continue a crescut cu 21%, la 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro), potrivit datelor transmise BVB.

Ropharma, controlată de omul de afaceri Mihai Miron, deţine două unităţi de producţie de suplimente alimentare şi medicamente în Târgu Mureş şi Chişinău, o unitate de producţie de lapte praf Bioef Dostat, compania de distribuţie, cu cinci depozite, şi o reţea proprie de 115 farmacii.

Structura vânzărilor societăţii a fost la nouă luni de 70% prin farmaciile proprii şi de 30% prin distribuţie. Astfel, vânzările pe segmentul de retail s-au situat la 213,5 milioane lei, în scădere cu 3% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2013, iar distribuţia a înregistrat vânzări de 93,39 milioane lei, cu 6% mai mari. În primele trei trimestre, compania a acordat discounturi de peste 930.000 lei, în scădere cu 20% faţă de nivelul din 2013.

Ropharma estimează pentru acest an o creştere cu 25% a profitului, la 9 milioane lei, şi cu 5% a vânzărilor, la 430 milioane lei. Pentru acest an, compania anunţase un buget de investiţii de aproape 7,2 milioane lei, din care jumătate pentru achiziţionarea de licenţe pentru farmacii. De asemenea, compania are în plan lansarea a 13 produse noi.

Potrivit celor mai recente raportări de la BVB, omul de afaceri Mihai Miron deţine indirect peste 63% din companie. Prin Rimia Investments, el controlează 14,12% din acţiuni, iar prin ADD Pharmaceuticals 17,66%. De asemenea, prin Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, controlează 31,29% din acţiunile Ropharma.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb