REZULTATE MULT PESTE AŞTEPTĂRILE PIEŢEI Transgaz a avut un spor la profit de 52%, pe fondul modificării tarifelor

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 16 februarie 2015

Transgaz a avut un spor la profit de 52%, pe fondul modificării tarifelor

Directorul Petru Văduva, optimist că marile investiţii din fonduri europene vor fi demarate în curând

Transgaz (TGN) a înregistrat, anul trecut, un profit net de 507,43 milioane lei, în creştere cu 52% faţă de 2013 (334,49 milioane lei), potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile totale ale transportatorului naţional de gaze au urcat, anul trecut, cu 9% în perioada de referinţă, de la 1,55 miliarde lei la 1,69 miliarde lei, iar totalul cheltuielilor s-a diminuat cu 4%, de la 1,12 la 1,07 miliarde lei.

Petru Văduva, directorul general al Transgaz, ne-a declarat: "Totalul cheltuielilor cu investiţiile a fost de 176.294.000 lei anul trecut, respectiv cu 51,5 milioane lei mai scăzut decât nivelul înregistrat în anul 2013. Realizarea unor obiective de investiţii planificate este dependentă de factori obiectivi din afara companiei, esenţiali în demararea lucrărilor de anvergură cum ar fi: legislaţia complexă de obţinere a autorizaţiilor de construcţie (care este în proces de modificare şi armonizare cu normele europene) şi întârzierea în accesarea de fonduri europene din cauza schimbării metodologiei de acordare de granturi iniţiată de UE la începutul anului 2014, metodologie care a complicat şi întârziat procesele de aplicare cu aproape 10 luni".

Domnia sa a subliniat că, pentru protejarea consumatorilor din ţara noastră, Transgaz are ca primă responsabilitate o dezvoltare judicioasă a sistemului, fără să afecteze negativ tarifele percepute clienţilor. În acest context, investiţiile companiei de anul trecut s-au focusat exclusiv pe proiectele esenţiale pentru securitatea sistemului, ne-a mai spus domnul Văduva, care a ţinut să precizeze că celelalte proiecte de dezvoltare strategică sunt în stadii de proiectare finală, aşteptând validarea lor fie prin accesul la fonduri europene, fie prin confirmarea contractuală de noi surse de gaze.

Oficialul Transgaz a comentat: "Fără aceste pre-condiţii, orice dezvoltare trebuie asumată cu deosebită grijă, considerând potenţialele efecte negative asupra consumatorului final. Suntem încrezători că, clarificarea noilor metodologii de finanţare ale UE ne vor da posibilitatea să accesăm în curând fondurile necesare pentru demararea proiectelor de interconectare, definite ca o prioritate de Comisia Europeană în strategia de dezvoltare UE. De asemenea, confirmarea oficială şi contractuală a nevoilor producătorilor de gaze din Marea Neagră va justifica demararea proiectelor de anvergură asumate de Transgaz, proiecte care sunt deja în diverse stadii de finalizare".

Potrivit raportului TGN, veniturile din activitatea de exploatare au sporit cu 10%, ajungând la 1,66 miliarde lei (faţă de 1,51 miliarde lei în 2013), iar cele financiare au suferit un declin de 18%, până la 33,37 milioane lei (de la 40,72 milioane lei).

Conducerea companiei informează că veniturile sale au fost influenţate în principal de tariful de rezervare capacitate (mai mare cu 0,25 lei/MWh în perioada analizată) şi de capacitatea rezervată (în avans cu peste 74,64 milioane MWh, datorită introducerii, la 1 august 2014, a rezervării de capacitate pe puncte de intrare-ieşire). O influenţă pozitivă au avut-o şi cantitatea de gaze facturată (mai mare cu 6%, pe seama gazelor transportate în vederea înmagazinării) şi componenta volumetrică a tarifului de transport (cu 0,76 lei/MWh mai mică).

Transgaz mai punctează că scăderea cheltuielilor financiare a survenit în contextul provizionului de 132,59 milioane lei constituit în 2013 pentru deprecierea participaţiei TGN la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH, consecinţă a neselectării proiectului Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor naturale din Azerbaidjan către Europa de Vest.

Petru Văduva ne-a mai declarat că volumul total de gaze naturale transportat anul trecut a fost de 126,7 milioane MWh (11,9 milioane mc), mai mare cu circa 7 milioane MWh (0,6 milioane mc) decât în 2013.

Potrivit informaţiilor publicate în studiul "Europe Oil&Gas Market Forecasts to 2019", consumul intern de gaze prognozat se situează, pentru perioada 2014-2019, între 13 miliarde mc şi 13,7 miliarde mc.

Raluca Florea, BCR: "Modificarea structurii tarifului, cea mai mare influenţă"

Rezultatele financiare raportate de Transgaz pentru anul 2014 reprezintă o performanţă notabilă, ne-a declarat Raluca Florea, analist în cadrul Departamentului Cercetare al BCR.

Domnia sa apreciază: "Atât profitul operaţional (EBIT), cât şi profitul net au înregistrat, practic, maxime istorice. Un cumul de factori a contribuit la această performanţă, cel mai important fiind modificarea structurii tarifului practicat de companie în favoarea componentei de rezervare de capacitate, care este fixă şi care conferă o mai mare stabilitate şi predictibilitate veniturilor şi profitului companiei. Astfel, venitul din activitatea reglementată a crescut, anul trecut, cu aproape 11%. La aceasta s-a adaugat şi o majorare de circa 2% a veniturilor din activitatea de tranzit determinate de deprecierea leului în raport cu dolarul şi euro, astfel că per total, vânzările companiei au avansat cu 9,2%".

O altă evoluţie pozitivă remarcată de analistul BCR constă în reducerea consumului tehnologic ca pondere în volumul de gaz vehiculat, care nu numai că a contrabalansat impactul negativ al creşterii preţului de achiziţie al gazelor, ci a condus şi la o economie considerabilă la această categorie de costuri.

În ceea ce priveşte creşterea spectaculoasă a profitului net, Raluca Florea a amintit: "În anul 2013, compania a înregistrat un provizion de 110 milioane de lei ca urmare a anulării oficiale a proiectului Nabucco. Ca atare, s-a înregistrat un puternic efect de bază faţă de performanţa înregistrată în 2013. Per ansamblu, rezultatele TGN sunt foarte bune, în linie cu aşteptările noastre şi, totodată, ne confirmă estimarea de dividend pentru anul 2014".

Pentru acest an, analistul BCR estimează o uşoară scădere a rezultatului net în condiţiile unor asumpţii conservatoare privind indicatori importanţi precum evoluţia volumului de gaze transportat (-0,2%), evoluţia cheltuielilor cu consumul tehnologic şi cea a cheltuielilor cu mentenanţa.

Alin Brendea, Prime Transaction: "Titlurile TGN îşi vor continua, probabil, evoluţia foarte bună"

Şi Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction, apreciază că rezultatele TGN sunt foarte bune, indicând evoluţia pozitivă a companiei în 2014. "Deşi estimările erau pozitive, putem spune că rezultatele anunţate au fost peste aşteptări", a comentat domnia sa.

Despre titlurile TGN, domnul Brendea spune că, probabil, îşi vor continua evoluţia foarte bună din 2014 şi de la începutul acestui an. Rezultatele anunţate indică, încă, un nivel de subevaluare a companiei prin prisma analizei fundamentale, conform directorului Prime Transaction, care a adăugat că randamentul ridicat al dividendului probabil va contribui şi el la o astfel de evoluţie.

Explorările din Marea Neagră şi relaţia cu reglementatorul, principalele provocări

Provocări mai mari pentru dezvoltarea Transgaz sunt, în viziunea Ralucăi Florea, mai degrabă începând cu anul 2016, odată cu expirarea primului dintre cele trei contracte de tranzit, întrucât marja operaţională aferentă activităţii de tranzit este mult mai ridicată decât cea aferentă activităţii reglementate.

Domnia sa ne-a explicat: "Practic, încadrarea tranzitului în activitatea reglementată pe măsură ce contractele ajung la maturitate se va reflecta într-o scădere a marjei operaţionale. În acest context, programul de investiţii anunţat de management privind majorarea bazei activelor reglementate (BAR) - în condiţiile în care, conform metodologiei de stabilire a tarifelor, companiei «i se permite» să câştige un profit egal cu BAR mutiplicat cu o rată reglementată de rentabilitate - au un rol esential în menţinerea profitului (în valori absolute) la niveluri similare celor înregistrate anterior expirării contractelor de tranzit. Din această perspectivă, materializarea investiţiilor impuse de realizarea magistralelor de transport pentru conectarea depozitelor de gaz din Marea Neagră la interconexiunea cu Ungaria vor reprezenta un catalizator major al profitabilităţii viitoare a companiei".

Din punctul de vedere al amplitudinii, investiţiile în proiectul Marea Neagră pot să aibă, pe termen lung, un impact pozitiv sensibil mai pronunţat decât efectul concret negativ al diminuării profitabilităţii business-ului de tranzit al Transgaz pe termen mediu, prin efectul reglementării în baza principiilor metodologiei de calcul a tarifului de transport.

Şi Alin Brendea ne-a declarat că posibilitatea exploatării comerciale a zăcămintelor din Marea Neagră şi dezvoltarea legăturilor transfrontaliere ar putea asigura o creştere a activităţii Transgaz.

Domnia sa ne-a mai menţionat printre provocările cu care se va confrunta TGN şi relaţia cu statul român în zona de reglementare a tarifelor precum şi continuarea eficientizării activităţii companiei.

Rezultatele TGN din ultimul trimestru din 2014, de 133 milioane lei, puţin sub aşteptările analiştilor, au dus profitul pentru tot anul la 507 milioane lei, ne-a declarat Vlad Vasilescu, analist în cadrul Blue Rock Financial Services. "Cifrele bune vin, în special, ca urmare a unui tarif de rezervare mai ridicat, concomitent unei creşteri a capacităţii rezervate", a comentat domnia sa.

Evoluţia cotaţiilor acţiunilor ar trebui să fie susţinută de aceste rezultate, mai ales în contextul în care Blue Rock Financial Services vede Transgaz ca una din cele mai atractive blue-chipuri din punct de vedere al dividendelor, conform domnului Vasilescu.

Pe termen lung, viabilitatea comercială a gazelor din Marea Neagră, dar şi discuţiile declanşate de situaţia geo-politică regională, pot reprezenta un catalizator important pentru companie.

Dar, în opinia domnului Vasilescu, statul a dovedit faptul că poate produce "surprize" în ceea ce priveşte cadrul de reglementare, iar investitorii sunt sensibili la acestea.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. In realitate a fost doar de vreo 9% pe venituri si 4% pe cheltuieli.

    cea mai mare parte a profirtului sa datorat faptului ca in 2014 nu a mai fost influenta nabucco. 

    Care a darimat profitul in 2013, motiv ca unii speculatori alaturi de multi analisti de 2 lei, au aruncato in media, de au adus pretul al 180 lei/act.

    Iar acum manipuleaza ca avem crestere de 52% , practic din activitatea de baza 

    1. O fi aflat si FP ?

      Franklin stia compania f bine dar a trebuit sa dea papa lvulturilor: actiuni TGN la minime si cash la buzunar. Aceasi schema la TEL, SNP, si urmeaza SNG. ASF doarme linistit ca si in cazul FNI.

      Activele cele mai profitabile cu dividendele au iesit din portofoliu pentru ca spunea supermanageru de la FP asa cere directiva ue .

    Si fara a depune nici un efort. Risipa facuta in cadrul companiei este ceva de groaza. O dovada clara a faptului ca posibilitatile dev mai bine ale tarii sunt mult, mult mai mari. Ceea ce-i nenoroceste pe romani este conducerea... de la toate nivelele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb