"Rio Tinto" face disponibilizări la o mină de cupru

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 mai 2014

"Rio Tinto" Ltd., al doilea mare grup minier la nivel mondial, va elimina locuri de muncă la mina de cupru şi aur Oyu Tolgoi din Mongolia, în vederea reducerii costurilor, în condiţiile în care preţurile de pe piaţa de profil rămân slabe.

Unele surse citate de presa străină afirmă că societatea minieră va renunţa la aproximativ 300 de salariaţi din cei peste 7.000 pe care îi avea mina Oyu Tolgoi din Mongolia la data de 31 decembrie 2013.

"Disponibilizările sunt parte a ciclului de viaţă al unei afaceri miniere", a declarat directorul executiv al "Oyu Tolgoi" LLC, Craig Kinnell, într-o notă internă a companiei, obţinută de Bloomberg News. Informarea nu face referire la numărul locurilor de muncă ce urmează să fie eliminate. Nota precizează: "Date fiind punctul în care am ajuns în ciclul de viaţă al proiectului nostru şi nevoia urgentă de reducere a costurilor, este decisiv pentru succesul afacerii să rezolvăm acum acest aspect".

Enkhtsetseg Samban, purtător de cuvânt al "Oyu Tolgoi", a confirmat restructurările de personal, însă nu a precizat o cifră în acest sens.

"Rio" controlează mina Oyu Tolgoi prin "Turquoise Hill Resources" Ltd., care are 66% din "Oyu Tolgoi" LLC. Restul este în proprietatea guvernului Mongoliei.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb