Riscuri ale vânzării pe bursă a acţiunilor companiilor energetice

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 martie 2011

De la începutul anului se vorbeşte mai intens şi despre posibilităţile de listare a unor companii precum "Nuclearelectrica" şi "Hidroelectrica".

De la începutul anului se vorbeşte mai intens şi despre posibilităţile de listare a unor companii precum "Nuclearelectrica" şi "Hidroelectrica".

Statul a anunţat că intenţionează să vândă, încă din acest an, pachete minoritare de acţiuni la companiile energetice, dar şi-a anunţat şi intenţia listării "Romgaz", prin vânzarea la Bursa de Valori, a unui pachet de 15%. Oficialii "Transelectrica" şi "Transgaz" au arătat ieri, într-un seminar organizat de Mediauno, că printre avantajele listării se numără eficientizarea şi transparentizarea companiei prin controlul acţionarilor, creşterea notorietăţii brandului, sporirea valorii de piaţă a companiei, dar şi obţinerea de resurse financiare pentru investiţii în condiţii avantajoa-se. De asemenea, companiile au vizibilitate şi o mai bună promovare.

De la începutul anului se vorbeşte mai intens, la nivelul administraţiei centrale, şi despre posibilităţile de listare a unor companii precum "Nuclearelectrica" şi "Hidroelectrica", bani care să fie folosiţi pentru investiţii strategice.

Însă preşedintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, susţine că listarea companiilor energetice strategice şi vânzarea pachetelor minoritare de acţiuni ale statului la unele societăţi din sectorul energetic nu sunt favorabile în acest an, neexistând condiţii bune de piaţă. Domnia sa afirmă: "Piaţa de capital este la pământ, iar statul vinde pachetele de acţiuni deţinute la companiile profitabile din energie. Nu este momentul potrivit pentru a lis-ta pachete de acţiuni la aceste com-panii. De asemenea, vor fi afectate şi acţiunile Fondului Proprietatea, pentru că piaţa nu este într-un moment avantajos pentru astfel de decizii strategice". Deputatul Iancu a precizat că România vinde pachete de acţiuni în momentul în care Ungaria cumpără înapoi pachetul vândut din compania naţională de energie: "Noi vindem acţiuni de la Petrom, iar ceilalţi acţionează invers. Ungaria cumpără înapoi acţiuni de la Rusia. Societăţile româ-neşti nu sunt avantajate şi nu vor avea, în urma listărilor, resursele financiare necesare pentru realizarea investiţiilor propuse".

Preşedintele Comisiei de Industrii afirmă că listarea "Romgaz" nu este o decizie fericită pentru că în societate ar putea intra un acţionar care să pună presiune pe o creştere accelerată a preţului gazelor. Cum nu avem o strategie energetică pe termen lung, care să nu fie schimbată la fiecare nou Guvern, de preferat este, în locul vânzării acţiunilor, parteneriatele public-private pe obiective mari de investiţii.

Iulian Iancu a conchis: "Printre motivele anunţate de Guvern pentru care au loc listările şi ofertele secundare se numără acela că trebuie să întărim Bursa. Este ca şi cum am întări un teren de fotbal vânzând jucătorii echipei. Nu mi se pare un motiv suficient, mai ales că banii merg în consum şi nu în capitalizarea companiilor".

La rândul său, Ioan Cuzman, preşedinte - director general al SIF Banat-Crişana, a declarat că listările companiilor energetice strategice le expun unor vulnerabilităţi şi riscuri în contextul economic actual când energia reprezintă o armă de şantaj pentru marii producători: "SIF Banat - Crişana doreşte să investească mai mult în domeniul energetic. Dar vânzarea acţiunilor statului la companiile strategice din domeniu nu este o alegere fericită în acest context, nu neapărat din punctul de vedere al banilor care pot fi obţinuţi de pe bursa noastră, cât din perspectiva contextului economic actual. Este bine ca statul să-şi întărească aceste companii strategice şi să găsească alte surse de finanţare. Vânzarea pe bursă a acţiunilor expune compania la capitalurile străine speculative. Anul acesta nu este un moment bun pentru listări".

Domnia sa a completat că energia este o resursă care nu trebuie risipită şi care se scumpeşte pe zi ce trece. Listarea este o decizie strategică şi trebuie bine fundamentat şi ales momentul, mai spune domnia sa. Statul nu trebuie să piardă controlul asupra resurselor şi preţurilor dacă vrea să meargă economia, a concluzionat preşedintele SIF Banat-Crişana.

Anca Dumitru, directorul general adjunct al BVB, a ţinut să menţioneze că listările şi vânzarea de acţiuni pe Bursa de la Bucureşti nu aduc în principal avantaje acestei instituţii, ci pieţei de capital în ansamblu. Domnia sa a subliniat: "Cred că Transelectrica şi Trans-gaz au testat avantajele listării şi trebuie să menţionez că bursa oferă posibilităţi avantajoase de finanţare şi arată valoarea de piaţă a unei companii, aducând acesteia plus valoare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb