O asociaţie înfiinţată de Liviu Dragnea la sfârşitul anilor '90 a fost punctul de pornire al unei afaceri cu terenuri de vânătoare întinse pe zeci de mii hectare în două judeţe, arată o investigaţie Rise Project. După aproape 20 de ani, timp în care tranzacţiile cu terenuri au fost derulate de interpuşii şefului PSD, fiul acestuia, Valentin Dragnea, a devenit unul dintre principalii beneficiari, potrivit investigaţiei.
"RISE Project a documentat întreaga operaţiune, de la semnătura iniţială a lui Dragnea pănă la apariţia fiului în afacere.
Prietenii lui Liviu Dragnea au cumparat o pădure de 260 de hectare în Teleorman. Apoi, pădurea a fost transformată în complex privat de vânătoare şi, până anul trecut, a fost în proprietatea firmei lui Valentin Dragnea, precizează Hotnews.ro.
"S-a întors înapoi la apropiaţii tatălui. Când nu conduce ţara, preşedintele PSD se relaxează aici, împuscand animale, umar la umar cu acoliţii săi politici. Apropiaţii lui Dragnea gestionează acum fonduri de vânătoare de zeci de mii de hectare în două judeţe", relatează articolul Rise Project.