Roberta Anastase a lansat în dezbatere publciă modificarea Legii nr. 35/1997

F.A.
Politică / 6 iulie 2011

Preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, a lansat astăzi, în dezbatere publică, iniţiativa legislativă cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, arată un comunicat remis redacţiei.

Prin această iniţiativă se înfiinţează funcţia de Avocat al Copilului, ca adjunct al Avocatului Poporului. Proiectul a fost lansat cu prilejul dezbaterii raportului Organizaţiei "Salvaţi Copiii" cu tema "Administraţia publică în beneficiul copiilor- măsuri generale de implementare a Convenţiei privind drepturile copilului".

"În urma discuţiilor şi a consultărilor pe care le-am avut cu ONG-urile, şi în special cu "Salvaţi Copiii", s-a născut o iniţiativa legislativă cu privire la înfiinţarea Avocatului Copilului ca adjunct al Avocatului Poporului. Avocatul Copilului urmează să primească şi să examineze, într-un mod eficient, plângeri de la copii, sau în numele copiilor, legate de violarea drepturilor acestora, dar şi să acorde protecţie şi asistenţă copiilor. Avocatul Copilului va reprezenta interesele copiilor, fiind apărătorul drepturilor lor. Principalul rol al Avocatului Copilului va consta în aducerea în mod constant a drepturilor copilului în atenţia publicului larg şi a Guvernului. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, copilul se va putea adresa direct acestei instituţii, în lipsa consimţământului părinţilor sau reprezentanţilor legali, dacă aceştia consideră că anumite drepturi sau libertăţi i-au fost încălcate", a afirmat Roberta Anastase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb