Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat astăzi la 1,87%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.
De asemenea, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, a rămas la 2,03%, valoare anunţată şi anterior.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.