Rodipet: Informaţii despre difuzarea presei, nedifuzate de presă (Episodul II)

L.D.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 28 aprilie 2011

Rodipet: Informaţii despre difuzarea presei, nedifuzate de presă (Episodul II)

În primul episod al articolului de faţă, ziarul "BURSA" a publicat informaţii dintr-un Raport întocmit de actualii administratori ai Network Press Concept, din care reiese că Hassan Awdi a vândut de mai multe ori aceleaşi mijloace de transport şi chioşcuri firmelor din grupul controlat. Practic, prin vânzarea acestor bunuri în suveică, a scăzut considerabil valoarea TVA şi a impozitului pe profit datorate bugetului de stat, se arată în documentul menţionat.

Totodată, în materialul prezentat anterior, un reprezentant al Rodipet ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, că Hassan Awdi a făcut o convenţie cu sindicatul din Rodipet, prin care toate garanţiile angajaţilor să fie virate în contul societăţii. Şoferii şi chioşcarii trebuiau să depună, lunar, o garanţie de 50 de lei pentru publicaţiile din gestiune, ne-a explicat reprezentantul Rodipet. În mod normal, aceste garanţii erau reţinute din salarii, fiind virate în conturile personale ale angajaţilor."Valoarea totală a garanţiilor intrate în contul Rodipet ar fi de peste 2 milioane de euro, bani a căror urmă s-a pierdut", a precizat sursa noastră.

Menţionam că, în urmă cu aproximativ o lună, ziarul "BURSA" i-a transmis domnului Hassan Awdi o serie de întrebari referitoare la acuzaţiile care i se aduc. Paginile ziarului rămân, în continuare, deschise pentru răspunsurile domniei sale.

Raportul întocmit de administratorii Netork Press Concept vorbeşte despre o serie de contracte de împrumut între Rodipet şi firme din grupul Awdi. Pe de altă parte, unele societăţi din grup solicitau venituri în avans sau facturau penalităţi, rezulta din documentul amintit.

În decembrie 2004, Rodipet încheie cu Supremo Corporation două contracte prin care îi acordă un împrumut total de 28.000.000 de lei, suma fiind destinată activităţilor curente şi unor investiţii pe o durată de 10 ani, pe care se obligă să nu o ceară mai devreme de decembrie 2014, dezvăluie Raportul Rodipet, precizând: "În contract nu apar conturile de virament ale celor două societăţi, în vederea urmăririi derulării contractului, precum şi a restituirii sumelor".

Pe de altă parte, Monalisa Invest-ment a facturat, în intervalul iulie-august 2008, venituri în avans în valoare totală de 9.185.000 de lei către Rodipet, în contul anului 2009, se arată în Raport, care remarcă, tot-odată, că, în perioada 2006-2009, reprezentanţii grupului Awdi nu au virat către bugetul statului niciun leu pentru asigurările sociale, fondul de sănătate, fondul de şomaj sau sumele datorate de angajaţi (prin stopajul la sursă).

"Cazurile prezentate mai sus nu sunt singulare, ele mai pot fi întâlnite în mediul economic, acolo unde se fac tot felul de inginerii financiare, dar ceea ce voi prezenta mai jos sfidează ridicolul", se arată în Raport, care subliniază că, în iulie 2008, Orion facturează către Rodipet penalităţi în valoare totală de 44.823.000 de lei, iar Project Four Construct cere penalităţi de întârziere în valoare de 37.353.000 lei.

Ilegalităţile nu se opresc aici, se arată în documentul administratorilor Network Press. Aceştia precizea-ză că Supremo Corporation închiriază, în ianuarie 2005, de la Network Press Concept, Hala de birouri şi secţie prelucrare presă, precum şi un depozit de produse complementare. Potrivit contractului semnat de părţi, invocat de Raportul citat, Supremo se angajează să suporte costurile pentru construcţia celor două edificii, din care rămăseseră doar schelele, ne-a explicat un angajat al Rodipet. Însă construcţia a fost realizată fără autorizaţie de construcţie de firma Terra Santa, din grupul Awdi, ne-a declarat angajatul Rodipet, menţiunile sale fiind completate de relatările din Raport, care arată că edificiul a fost realizat în baza unei autorizaţii provizorii eliberate în 1996 pentru un atelier de reparaţii, valabilă un an.

Deşi în contract se menţiona că Supremo Corporation trebuie să suporte costurile construcţiei, de fapt lucrările şi materialele folosite au fost achitate de Rodipet, argumentea-ză reprezentanţii firmei de distribuţie a presei în Raport. Ei mai precizează că, după 6 luni, clădirea a fost vândută de Rodipet către Supremo Corporation, pentru suma de 2.111.000 lei, sumă care a fost de negăsit în extrasele de cont ale sucursalei BCR Dorobanţi, potrivit contului menţionat pe factură.

Prin acelaşi contract, Supremo Cororation închiriază de la Rodipet o suprafaţă de circa 5.780 de metri pătraţi în curtea interioară a Casei Presei Libere, deţinută, în comun, de RAPPS şi Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi SA, care, pentru că nu au făcut indiviziunea, nu au fost de acord cu închirierea, relevă administratorii actuali ai Network Press. Mai mult, exista o acţiune în instanţă pentru acest teren, în baza legii retrocedării imobilelor naţionalizate, spun aceştia. "Se pune întrebarea ce notar a încheiat contractul şi l-a autentificat, privind vânzarea-cumpărarea acestui imobil care era construit pe un teren aflat în indiviziune, iar clădirea nu avea autorizaţie de construcţie, deci nu avea nici număr cadastral", subliniază Raportul.

Firmele lui Awdi, aspirante la masa credală

Pe 16 octombrie 2009, Network Press Concept intră în insolvenţă.

Alături de companiile şi publicaţiile înscrise la masa credală, mai multe firme din grupul Awdi vor să recupereze bani de la fosta Rodipet, potrivit Buletinului procedurilor de insolvenţă nr. 2.620/2010.

Datoria totală a Network Press Concept către creditori se ridică la peste 75 milioane de euro, din care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are de recuperat aproximativ 68%, adică circa 219.634.000 de lei, din care 140.550.000 de lei sunt dobânzi şi penalităţi, ne-a declarat un reprezentant al Network Press.

Firma de distribuţie a presei contestă suma de 140.550.000 de lei şi apreciază că ANAF trebuia să înscrie la masa creanţelor doar 79.085.000 de lei.

Printre firmele din grupul Awdi, aspirante la masa credală, se numără Supremo Media (cu o creanţă de 8.520.000 de lei), Orion (44.823.000 de lei), Monalisa Business Park (1.477.000 de lei), Star Collection Agency (17.660.000 de lei), Rodipet Curier (13.533.000 de lei), Rodikiosk (11.756.000 de lei), potrivit Buletinului citat.

Planul de reorganizare este prevăzut pe 36 de luni, cu posibilitatea de extindere la 48 de luni, ne-au spus reprezentanţii Rodipet. Pentru că firma lichidatoare, Consulta 99, nu a admis înscrierea acestor firme la masa credală, pentru că nu au prezentat documente justificative, acestea au depus contestaţii, care nu s-au soluţionat încă, ne-a spus reprezentantul Network Press. El apreciază că, dacă ANAF elimină penalităţile din calculul datoriei şi firmele din grupul Awdi nu sunt admise la masa credală, diminuarea creanţei totale a distribuitorului de presă va crea premise mai mari pentru reluarea activităţii, în urma reorganizării juridice.

"Awdi a negociat cu sindicatul, în contractul colectiv de muncă, să le dea angajaţilor mai puţine bonuri de masă. Chioşcarii primeau 8 bunuri de masă pe lună, şoferii 8 sau 10. Dacă erai proaspăt angajat, nu primeai bonuri, decât după trei luni, dacă ştiai să-ţi ceri drepturile. Dacă nu, îţi dădeau cât voiau ei. Cu bonurile de masă strânse, Awdi cumpăra cadouri de sărbători pentru autorităţi" (declaraţie a unui reprezentant Network Press).

Reprezentanţi ai fostei Rodipet au pus la dispoziţie ziarului "BURSA" mai multe liste cu diverse instituţii ale statului şi oficiali care au primit cadouri de sărbători de la firma de distribuţie a presei.

Rodipet trimitea cadouri de sărbători la Ministerul de Finanţe, Garda Financiară, Direcţia Generală a Vămii, Poliţia Bucureşti, Primăria Otopeni, Prefectura Buftea, Judecătoria Buftea, Poliţia Ilfov.

Printre cei cadoristiţi în 2004 de Rodipet se numără Dan Marian Vanghelie (primar la Primăria sectorului 5, la acea vreme), Nicolae Dănilă (preşedintele executiv al BCR), Ovidiu Muşetescu (fostul ministru al APAPS, decedat), Corneliu Popa (director general, Agenţia Domeniilor Statului), Miron Mitrea (ministru, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului), Stănculescu Mihail (directorul general al RAAPPS), Dragoş Rusu (comisar şef Garda Financiară), Mircea Moldovan şi Cristina Iliescu (ambii judecători la Judecătoria din Buftea). Toţi cei enumeraţi au primit cadouri din categoria A (darurile erau încadrate de la A la C, în listele întocmite de Rodipet, în funcţie de valoare).

Angajaţii Rodipet spun că Adrian Năstase ar fi primit de la Rodipet un ceas din aur.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. in orice stat european,nici un proces nu dureaza atat...cum sa-ti mai revii dupa 36-48 luni?se pierde absolut totul, plus ca nici editurile nu mai cred in feti frumosi veniti pe cai albi....GAURI URIASE..dar restul garantiilor?oamenii le asteapta ,sunt banii nostri,cand n-i se vor da?la unii s-au restituit totusi,si care cele 3 salarii medii pe economie s-au dat? toti am primit 3 salarii de ale noastre lunare de 620 /luna...nu credeti ca salariu mediu este de 1700....drum lung si foarte anevoios....OARE CINE MAI SPUNE ADEVARUL AICI?????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb