România a îndeplinit obiectivul UE privind reglementarea stocării subterane a CO2

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 1 iulie 2011

România se numără printre cele 12 ţări ale Uniunii Europene (UE) care au îndeplinit obiectivul de a adopta o lege privind stocarea subterană a dioxidului de carbon (CO2) până la 25 iunie a.c., informează agenţia Bloomberg, citată de Agerpres.

Cele 12 ţări sunt Marea Britanie, Franţa, Spania, Belgia, Danemarca, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Austria, România şi Finlanda, a precizat Isaac Valero-Ladron, purtător de cuvânt pe probleme de climă al Comisiei Europene.

Directiva privind stocarea subterană a CO2 se înscrie în eforturile Europei de a atrage investitori dis-puşi să mizeze pe tehnologiile de captare şi reţinere a emisiilor cu efect de seră sub pământ, pentru a combate schimbările climatice.

Încă se mai primesc notificări privind adoptarea de legi în acest sens de către statele europene, deşi termenul a trecut, a menţionat oficialul citat.

Comisia va verifica notificările primite pentru a stabili dacă sunt complete şi va trimite somaţii statelor care nu au trimis notificări sau le-au trimis, dar sunt incomplete. Aceste "scrisori de avertizare" marchează începutul procedurii de constatare a încălcării dreptului comunitar de către un anume stat membru al UE /infringement/, care poate atrage o amendă împotriva respectivului stat, dar în 90% din cazuri ţările membre îndeplinesc în cele din urmă criteriile cerute, a precizat Valero-Ladron.

Directiva 2009/31/EC privind CCS stipulează, între altele, măsurile care trebuie luate în cazul unor scurgeri de CO2 şi responsabilităţile pentru aceste depozite, după închiderea lor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pare ca in UE,sau la C.E. se practica lipsa de profesionalism in domeniul energiei si protectiei mediului. Daca grija pentru protectia mediului o intelegem ,nu intelegem cui foloseste bizareria numita stocarea, subterana ?!!? a CO2 ! Care laborator,privat de obicei, vrea sa pape niste bani pentru a obliga membrii UE sa implementeze tehnologia citata,echivalenta cu ..cararea apei cu ... ciurul ! CO2 este un gaz care poate fi retinut la origine prin filtre . Tehnologii perfectionate in domeniul respectiv au dezvoltat germanii ,acum 70 si ceva de ani ,la Peememunde, recte poligonul de incercare a celebrelor rachete V1 si V2. ! Atunci ,cui foloseste stocarea subterana a CO2 ? Va reamintesc, CO2 este un gaz !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb