Developer Summit şi-a deschis astăzi porţile la Bucureşti. La cel mai mare eveniment dedicat industriei de mobile vor susţine prezentări, workshopuri, lansări şi concursuri peste 30 de companii de renume din 14 ţări. În cadrul celor 3 zile ale evenimentului organizat de Mobile Moday, cea mai mare comunitate din lume din industria mobile, sunt aşteptaţi peste 1.000 de vizitatori, atât din ţară, cât şi din străinătate, arată un comunicat remis redacţiei.
"Spre deosebire de Europa de Vest, unde au loc numeroase astfel de evenimente, în această parte a continentului nu s-a mai organizat vreo întâlnire de o asemenea anvergură, iar piaţa are nevoie de un astfel de impuls. Există un interes tot mai mare din partea comunităţilor de profesionişti din domeniul comunicaţiilor mobile, iar Eastern European Mobile Monday Developer Summit vine în ajutorul acestor specialişti din această parte a continentului", a declarat Dan Romescu, fondator Mobile Monday Romania.
Printre cei mai importanţi speakeri din cei peste 30 care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului de la Bucureşti se numără Sanyu Kiruluta, Team Lead Developer Relations, Research In Motion; Erik Hellman, Research Manager Sony Ericsson Labs precum şi Terance Eden, Developer Community Manager InMobi, cea mai mare reţea independentă de advertising la nivel mondial.