PLASAMENTE ALTERNATIVE România, pe harta Jules Pascin a lumii

Când a scos la licitaţie câteva piese Pascin, Adrian Năstase ştia că artistul este necunoscut pe piaţa căreia i se adresa. Mai mult, pe piaţa româneas-că de artă principiile şi mecanismele clasice nu funcţionează sau se mişcă într-un mod special şi aparte. Astfel, te-ai fi aşteptat să conteze faptul că minicolecţia aparţine şi a fost chiar alcătuită de o personalitate publică plus un adevărat cunoscător al artei, fondator de muzee. Şi că autorul operelor de artă este un artist din străinătate, mort de mult, apreciat din timpul vieţii, acum la preţuri mari în licitaţiile internaţionale. Şi că este o secetă totală de marfă străină, piaţa româneas-că de artă fiind anorexică şi strict naţională. Mai rămâne efortul de conştientizare a publicului, de a-l face cunoscut pe Jules Pascin românilor, în mijlocul cărora a trăit o vreme. Nu poate fi concepută o discuţie despre acest artist fără lucrări disponibile, gata de a fi achiziţionate, cum a fost la sfârşitul lui 2016. Şi nici preţurile nu au fost mari, fiecare lot fiind o invitaţie la o bună achiziţie, chiar de început de colecţie. S-a mai făcut, în premieră, o conferinţă de presă, cum mai făcea Artmark cu mult timp în urmă, doar că atunci se discuta despre o întreagă licitaţie, iar acum subiectul era oferit de o zecime din oferta unei zile pline. Şi s-a făcut şi un vernisaj, doar pentru lotul Pascin din colecţia lui Adrian Năstase, moment în care s-a vorbit mult şi documentat despre artistul născut bulgar, român prin adolescenţa în care a descoperit ce va iubi toată viaţa, femeile şi arta, cu cetăţenie americană şi francez pe veci.

Din păcate, nu pot spune că, urmare a acelor clipe sau a altor fapte de cultură de la noi, a crescut awarenessul despre artistul Jules Pascin. Şi nici licitaţia din 2016, partea cu Pascin, nu a fost chiar un succes, iar faptul că unele loturi licitate nu şi-au schimbat, totuşi, proprietarul, înseamnă că, în cazul lor, procesul vânzării prin licitaţie publică nu a fost finalizat. Cel mai mare preţ obţinut de o ofertă Pas-cin din licitaţia Artmark de iarnă 2016 a fost de 2.250 de euro, pentru o guaşă cu clipele triste de după spectacol, mai exact cu trei dansatoare de cabaret odihnindu-se la bar, în prim-plan, pe diagonală, în dreapta, într-o cons-trucţie perfectă, aflându-se o femeie de menaj, aplecată deasupra găleţii cu apă în care stoarce o cârpă de curăţenie. De asemenea, cu 2 mii de euro s-a dat o ramă triptic cu 3 desene. Restul de desene şi gravuri s-au dat cu preţuri decente, de la 140 la 900 de euro. Toate cele 32 de loturi au primit oferte, dar se pare că multe dintre acestea au fost doar o aparenţă. Dintotdeauna am considerat că ar fi bine ca loturile care sunt licitate, dar nu şi achitate, să fie menţionate ca atare în arhiva vânzărilor.

Să vedem nişte preţuri obţinute de lucrările lui Jules Pascin şi pe la alte case de licitaţie de artă. Sotheby's a dat, în noiembrie 2014, la vreme de campanie new-yorkeză, cu 50 de mii de dolari, un ulei pe pânză care o reprezintă pe soţia sa oficială, Hermine David, artistă şi ea. Am regăsit suma, dar în lire sterline, deci considerabil mai mare în expresie americană, în 2016, la Londra, când a fost consfinţită pentru o scenă cu multe personaje, "Les noctambules" care populau viaţa artistului. Dacă rămânem la Hermine David şi la New York, să evocăm primăvara anului 2014, când s-a dat, cu 40 de mii şi un pic de dolari un alt ulei pe pânză care o reprezintă pe resemnata doamnă. Şi nu numai atât, marile licitaţii din New York, din mai şi noiembrie, îl apreciază din plin pe Pascin. În 2011, în mai, acolo s-a dat "Simone d'Alal", o tânără femeie în fotoliu, cu 74.500 de dolari. Iar în noiembrie, acelaşi an, o brunetă cu sânii goi şi colier, ulei pe carton, a plecat pentru 62.500 de dolari. O tânără mult mai dezgolită, un nud de atelier de-a dreptul, a primit 68.750 de dolari, în noiembrie 2014.

O vânzare Pascin de 50 de mii de dolari a cunoscut şi Christie's, în 2017, modelul feminin fiind tot pe gânduri, dar nu Hermine. Era noiembrie, la New York, exact în aceeaşi licitaţie un nud întins, de Pascin, în ulei, a fost adjudecat cu 55 de mii de dolari. Pe nud îl cheamă Rebecca. Să nu ne grăbim, însă, cu aprecierile, un nud pe o parte, de un spleen teribil, a fost vândut la o licitaţie desfăşurată la Hilton Tel Aviv, în 2008, cu 97 de mii de dolari americani.

După licitaţia de la Artmark din 2016, Adrian Năstase, fostul premier, colecţionar pentru totdeauna, a decis să continue să facă ce ştie el foarte bine, adică muzee. Astfel, în loc de un nou capitol în cunoştinţele noastre de artă, lucrările de Pascin din colecţia sa vor forma un muzeu, o expunere publică, oricum, în legendara localitate Cornu, căreia colecţionarul i-a donat deja hărţi cât de un nou Muzeu al hărţilor. Donarea graficii de Jules Pascin va pune Cornu pe harta internaţională a expunerilor publice din opera acestui artist, alta în România nemaifiind şi nu multe ţări putându-se lăuda cu aşa ceva. Iar harta asta este plină de luminiţe, reprezentând nenumărate muzee din Statele Unite, din Australia, Japonia şi Europa, şi galerii prestigioase cam de pe aceleaşi tărâmuri care contează pentru iubitorii de artă.

Cine este Jules Pascin?

Să vedem acum cine a fost Jules Pas-cin şi ce fel de viaţă a dus de a pictat şi a desenat ceea ce a pictat şi a desenat. S-a născut în 1885 la Vidin, localitatea bulgărească de pe Dunăre care priveşte la Calafatul nostru, fiind numit atunci Julius Mordehai Pincas. A fost al şaptelea copil al soţilor Marcus Pincas şi Sofia Russo, iar când avea şapte ani a venit cu ai săi la Bucureşti, nu în vizită, ci pentru a face afaceri cu grâne. Încearcă să înveţe acest negoţ, dar descoperă pictura şi viaţa într-un loc tradiţional de desfătare, pe bază de femei. Familia îl trimite la studii în străinătate, el învaţă meşteşugurile artelor plas-tice. În 1904, când Brâncuşi ajunge la Paris, Jules Pascin, încă Pincas, pleacă la Munchen unde face studii la şcoala lui Moritz Heymann. Acolo câştigă o suculentă colaborare la revista "Simplicissimus" dar îşi pierde numele, pe care îl transformă în anagramatul Pascin, la cererea familiei care nu vrea să fie asociată cu un plastician, deşi numele de familie nu este deloc unul rar printre evrei. Stă doar un an la Munchen pentru că, în 1905, la frumoa-sa vârstă de 20 de ani, pleacă, inevitabil, la Paris. Este aşteptat şi primit în triumf de artiştii grupaţi la cafeneaua "Dôme", unde va cheltui mult timp şi bani enormi.

Cetăţenia bulgară îl prinde din urmă şi, în 1914, trebuie să plece din Franţa pentru că era chemat la oaste, cine ştie, ar fi putut ajunge să lupte chiar şi împotriva românilor. Pleacă la Londra şi apoi în Statele Unite, unde stă până în 1920. Împreună cu partenera sa, Hermine David, cu care avea să se căsătorească în Statele Unite în 1918, călătoreşte mult, căutând zone pline de lumină şi căldură. Ajunge în Cuba, apoi în Tunisia şi în întreg Maghrebul. Desenează şi pictează peste tot şi încontinuu.

Când se reîntoarec la Paris, în 1920, Pascin o regăseşte pe vechea sa pasiune, Cecile Marie Vidil, care se căsătorise şi ea, între timp. Acum era Lucy Krohg, soţia lui Per Krohg, artist norvegian. Pasiunea sa regăsită avea şi un fiu cu soţul ei oficial, pe Guy Krohg, cel care avea să devină vocea autorizată în materie de Jules Pascin, coautor de cataloage raisonee şi de autentificări. Nu s-ar putea spune că i-a lipsit ceva în viaţă, mai ales femeile şi chiar iubirea, dar moda vremii era autodistrugerea prin boema totală. În ziua de 31 mai 1930, Pascin avusese un mare vernisaj, apoi a dis-părut pur şi simplu. Lucy Krohg se impacientează şi, după 5 zile, sparge uşa, de fapt pune un lăcătuş să o facă. Îl găsesc pe pictor mort de câteva zile, atârnând de tavan, şi un "Adieu, Lucy" deja carmin, scris cu sângele propriu pe dulapul de asemenea în proprietatea sa. La 2 iunie 1930, Jules Pascin şi-a tăiat venele şi cu sângele rezultat a scris mesajul anterior enunţat pe ineditul suport, dulapul său. Oricum, pereţii erau plini de stropi de sânge. Dar nu a fost totul, Jules Pascin de fapt s-a spânzurat. La o aşa ieşire din scenă, demnă de întreaga sa ardere ca "prinţ al Montparnasse-ului", nici înmormântarea nu a fost mai prejos. Toate galeriile Parisului şi multe restaurante au fost închise din cauză că galeriştii şi chelnerii formau cortegiul funerar. Alături de ei - artişti renumiţi, colecţionari şi gazetari, oameni de artă şi de viaţă.

Pascin şi-a lăsat averea, mai ales lucrări de artă, soţiei sale Hermine şi lui Lucy, soţia lui Per Krohg, menţionată şi în biletul de adio. Dar vin veşti şi de la Bucureşti, de la Josef, fratele bancher, care vine la Paris, cere şi este primit la succesiune. Aş vedea în această acţiune nu o foame de averi, ci un gest reparatoriu, familia din România dorind să aibă şi ea Pascin pe pereţi. Joseph M. Pincas, preşedinte al federaţiei comunităţilor sefarde din Româ-nia şi bancher de succes avea destule, dar a participat la împărţirea la trei, alături de iubirile feminine ale tragicului artist, a creaţiei sale.

Ulterior, a donat masiv din partea sa de moştenire artistică, dar nu în România, unde colecţie Jules Pascin mai tare ca donaţia Adrian Năstase de la Cornu nu există şi nici nu se apropie.